The First Love

Chapter 4 : Sister?

Dimineața următoare.

ETHAN'S P.O.V.

Mă trezesc auzind-o pe mama vorbind la telefon agitată așa că merg să văd ce se întâmplă.

"Nu știu despre ce vorbiți, domnișoară, fiica mea este moartă. ... Cred că ați greșit numărul. ... Nu, nu este posibil. "

Cuvintele mamei mă pun pe gânduri. Când eram mic am avut o soră care a murit dupa câteva luni de la naștere, însă nici mama nu este sigură de asta. Ar putea fi real ceea ce spune. Poate sora mea traiește, iar eu trebuie să o caut, trebuie să vorbesc cu ea.

Îmi copiez în telefon numãrul ei pentru a putea lua legatura cu ea.

Am sunat-o și am stabilit să ne întâlnim în parcul din apropiere pentru a vorbi mai multe.

Am ajuns în parc unde, pe o bancă, observ o fată singură care se uita în jur. Ea trebuia să fie. Când ochii ei se apropie de mine își lasă privirea în pământ.

Mă îndrept nesigur spre ea, iar când privirile noastre fac contact îmi vine în minte o singură imagine: Momentul când mi-am privit sora pentru prima dată.

- Uite, nu stiu dacă mă crezi sau nu. Nu știu dacă ai venit aici doar așa sau chiar îți pasă, dar știu lucruri pe care voi nu le știți de fapt. Nu am apelat la voi pentru că vreau ceva în schimb, ci pentru că vreau să știți adevărul și vreau să vă cunosc. Crede-mă că nu am nici un interes. Nu vreau să vă supăr pe tine și pe mama.

- Te cred! Știu că ești sora mea, simt asta în legătură cu tine! Dar spune-mi, despre ce adevăr vorbești?

- Părinții mei adoptivi au murit acum câteva luni într-un accident. Tata a murit pe loc, iar mama a fost internată cu răni grave. Înainte să moară mi-a spus că nu sunt a lor, că de fapt sunt adoptată și trebuie să îmi găsesc mama adevărată.

Cuvintele ei îmi amintesc că în accidentul provocat de tatăl meu au fost implicați doi soți care și-au pierdut viața. O las să își continue spusele, într-un fel speriat de ceea ce aud.

- Mama mi-a spus și că tatăl meu adoptiv a avut o întelegere cu tatăl meu biologic și așa am ajuns la ei, iar că voi credeți că eu am murit. Adevarul e că niciodată nu mi-am găsit locul în familia aia. Niciodata nu am considerat-o pe acea femeie ca fiind mama mea.

- Mă ai pe mine acum să știi... Și sunt sigur că și mama va fi fericită să te vadă doar că nu i-a venit să creadă. Are o inimă bună o să te înțelegi cu ea, o să vezi.

Îmi zâmbea vizibil fericită, iar lacrimile ii curgeau pe obraji. M-am apropiat de ea și am strans-o tare in brațe.

- Mulțumesc!

- Pentru ce? o intreb confuz.

- Pentru că m-ai facut să simt din nou că am o familie și pentru că ți-a pasat macar atat de mine încât să vii.

- Eu îți mulțumesc!

Mă privește nedumerită, iar eu îi răspund:

- ... Pentru că am o soră frumoasă și puternică așa ca tine.

Am rugat-o să meargă cu mine acasă, la mama, pentru a "face cunoștință". Era emoționată și îmi spunea că nu e pregătită să dea ochii cu ea după ce s-a întâmplat azi, însă până la urmă am convins-o.

- Mamă! Vino repede!

- Vin, ce s-a întâmplat? mă întreabă speriată ieșind din bucătărie.

- Știi fata care te-a sunat azi? Cea care spunea că e sora mea.

- Da, îmi amintesc. Ce e cu ea?

- Uite, ea e!

Îi fac semn surori mele să intre în casă.

- Bliss...

Mama îi rostește numele cu vocea stinsă și începe să plângă alergând spre ea să o îmbrățișeze, iar Bliss făcu la fel.

- Îmi pare atât de rău că nu te-am crezut azi, îmi pare extrem de rău, fetița mea, doar că nu puteam să cred. Nu îmi vine să cred cã ești în viața și că ești lângă mine acum! îi mărturisește mama puțin dezamăgită, însă fericirea i se putea citi pe chip.

- Sunt atât de fericită că am putut în sfârșit să îmi cunosc familia. Că în sfârșit sunt lângă voi... mamă.

Mama izbucni în plâns atunci când auzi cuvintele fiicei sale.

- Știi, mi-aș dori din suflet să rămâi la noi.

- Dar nu vreau să deranjez, adică pot locui și singură.

- Nu, nici gând. Nu pot să te las singură, ești fiica mea! Și nu e nici un deranj, ba din contră.

Aflu că, de mâine, sora mea se va muta la noi, ceea ce mă bucură foarte tare.

Îmi amintesc că am uitat să spun bună dimineața unei perechi de ochi căprui azi așa că o sun pe Elinor.

- Bună dimineața, raza mea de soare!

- Ethan?

- Nu știu tu ce zici? îi spun chicotind, iar ea mă urmează.

- Dar e 3 după-masa, iubitule!

Zâmbesc atunci când îi aud vocea spunându-mi așa.

- Auzi? Vrei să vii până la mine? Vreau să îți prezint pe cineva!

- Da, vin imediat.

Aud ciocănind în ușă și merg repede să deschid. Ochii ei sclipitori mă priveau nerăbdători.

- Pe cine vrei să îmi prezinți? mă întreabă curioasă ca un copil de 5 ani.

- Mai întâi...

Îi spun apoi îmi lipesc buzele de ale ei, masându-le usor, iar ea îmi răspunde la sărut.

- ... Acum îți pot arăta.

O duc în living unde mama și sora mea recuperau timpul pierdut una fără alta. Se pare că se înțelegeau tare bine ceea ce mă face să mă bucur și mai mult.

- Elinor, ți-o prezint pe sora mea! Bliss se întoarce brusc spre Elinor.

- Bliss?

- Elinor!?

- Voi vă cunoașteți? le întreb nedumerit și speriat în același timp.

- Da, de fapt chiar ne cunoaștem! îmi mărturisește sora mea zâmbind și se apropie de Elinor pentru a lua-o în brațe.

Heei... Îmi pare rău că nu am mai postat dar nu am mai putut să scriu din cauză că nu am avut timp necesar, iar timpul liber am vrut să îl petrec cu familia.

Sper să vă placă capitolul și nu uitați să vă spuneți părerea în comentarii.
* îmi pare rău dacă sunt greșeli dar nu am timp să corectez*
Vă iubesc mult! ❤❤