The First Love

Chapter 1: Home.

ETHAN'S P.O.V.

Se spune că "acasă" este locul unde îți este inima și cred că e timpul să mă întorc acasă, în Los Angeles, înapoi la ea.

În urmă cu 2 luni tatăl meu a fost implicat într-un accident în care și-a pierdut viața, iar eu și mama am hotărât să ne întoarcem în Los Angeles, la casa părinților ei adică a bunicilor mei pe care nu am avut niciodată ocazia să îi întâlnesc.

Vestea că ne mutăm m-a bucurat nespus de mult chiar dacă am unele treburi neîncheiate cu niște persoane importante, însă nimic nu e mai important decât faptul că mă întorc în Los Angeles și că o să o revăd pe Elinor.

Sper că nu și-a schimbat părerea față de mine având în vedere că nu am mai dat nici unul vre-un semn de aproape 10 ani.

De ce nu am păstrat legătura? Pentru că nu am vrut să îngreunez situația, nu am vrut să o fac să sufere mai mult decât am făcut-o deja. Știu că sunt sau mai degrabă că eram important pentru ea și știu că m-a iubit dar nu la fel de mult cum am iubit-o și încă o iubesc eu. Față de Elinor nu o să îmi schimb niciodată părerea și sentimentele pentru că a fost prima mea iubire, prima care mi-a facut inima să bată atât de tare, m-a făcut dependent de ea și de ochii ei superbi. Vreau toate astea înapoi.

Imediat ce ajung în Los Angeles simt nevoia să ies să mă plimb pe străzile goale, să mă regăsesc cumva, fiind noapte nu pot să mă duc pur și simplu la Elinor, trebuie să mă gândesc ce ar trebui să îi spun însă gândul că poate nu vrea să mă vadă nu îmi dă pace. Dacă nu va vrea să îmi vorbească îi voi respecta decizia, deși sper să nu fie așa.

Plimbându-mă prin cartierul aproape pustiu remarc apropiindu-se un chip familiar. Mă îndrept spre baiatul înalt și solid ai cărui ochii albaștri străluceau în lumina slabă și pe care l-aș cunoaște dintr-o mie.

- Corey?

- Da!... Oh Doamne Ethan, frate, ce e cu tine aici?

Corey este fratele lui Elinor și unul dintre singurii mei prieteni cât am locuit aici.

- M-am întors! Eu și mama am...

- Mda am aflat de tatăl tău. Îmi pare nespus de rău! Nu trebuie să vorbești despre asta dacă nu vrei. Să știi că noi suntem lângă tine orice ar fi!

Dau din cap afirmativ neștiind despre care "noi" e vorba.

- Elinor e ok? spun ne dădându-mi seama.

- Nu prea... Știi tu... E internată de câteva zile. A avut o criză serioasă, noroc că am dus-o la timp la spital, altfel...

- Oh Doamne! La ce spital este?

Corey îmi dă toate detaliile necesare, iar eu mă îndrept spre spitalul unde este internată Elinor.

Aștept pe holul spitalului până când cineva îmi oferă câteva detalii despre starea ei actuală.

_________________________________

- Mi-a fost foarte dor de tine, Elinor! De ce nu mă crezi? De ce refuzi să mă asculți?

- Îmi pare rău dar mi-am pierdut încrederea în tine de când te-am văzut ultima oară. Te rog să pleci! Nu vreau să mai faci parte din viața mea!

- Dar...

- Nu... Nu mai spune nici un cuvânt, nu îngreuna situația, oricun îmi e destul de greu.

- Elinor...

- Nu mai dau înapoi, Ethan!

M-am trezit cu obrajii plini de lacrimi după asemenea coșmar care mă bântuie de câteva zile.
Se pare că am adormit la spital.

Chiar dacă e 5 a.m. insist să mă lase să o văd pe Elinor chiar dacă este inconștientă sper să audă ce vreau să îi spun.

Intru în salonul micuț în care e internată. În jurul ei sunt o mulțime de aparate care probabil o țin în viața.

Îi văd trupul micuț întins pe patul de spital. Brațele ei sunt pline de ace, iar pielea ei e foarte palidă.

Mă apropii încet de patul ei și mă așez pe un scaun. Îi prind mâna rece și o apropii de buzele mele, sărutând-o ușor.

- Nu știi cât de mult mă bucur că te văd, chiar și în ipostaza asta! Mă bucur că pot să te simt din nou lângă mine, sper să mă auzi chiar dacă ești inconștientă. Vreau să te faci bine și să vii acasă, să ne plimbăm prin parc, să vorbim ore întregi, să te sărut, să fim copii din nou. Știu că ești puternică, am nevoie de tine, nu mă lăsa așa...te rog!

Simțeam lacrimile care îmi navaleau printre pleoape. Nu! Trebuie să fiu tare pentru ea!

Am stat până dimineață privindu-i trăsăturile, dorindu-mi ca momentul ăsta să fie veșnic.

O asistenta m-a rugat să părăsesc salonul deoarece era destul de târziu, iar eu trebuia să fi plecat deja acasă.

M-am aplecat să îi sărut fruntea aproape înghețată, șoptindu-i un "Te iubesc" care m-a făcut să tresar atunci când mi-a scăpat printre buze. Nu am mai spus nimănui asta, cel puțin nu la fel de sincer cum i-am spus-o ei acum.

Am rugat-o pe asistenta respectivă să mă anunțe dacă se mai întâmplă ceva. Oricum voi veni înapoi mai târziu.

ELINOR'S P.O.V.

Mă trezesc amorțită și slăbită din "somnul" avut în ultimele zile. O văd lângă pat pe asistenta care a avut grija de mine zile astea.

- Am avut un vis cât am "dormit", îi spun eu fără să realizez.

- Dacă vrei, îmi poți povesti, îmi spune ea cu un zâmbet prietenos pe buze, de parcă ne-am fi cunoscut de-o viață.

- Am...am visat ca a fost un băiat aici noaptea trecută, nu puteam să îl văd dar îl auzeam, nu foarte clar dar îi auzeam vocea. Simțeam ca il cunosc dar...

-Asta pentru că a fost cineva aici noaptea trecută?

- Da? Probabil a fost fratele meu.

- A mai fost cineva, a stat aici toată noaptea. M-a rugat să îl anunț dacă starea ta se schimbă. Mi-a lăsat numele și numarul de telefon...poate îl cunoști.

- Spune-mi numele său!

- Ethan Harris.

Sper sa vă placă povestea mea. Vreau păreri dacă să continui sau nu!
Nu uitați să votați pentru că mă ajută foarte mult.
Vă iubeescc!! ❤❤
*îmi pare rău dacă sunt greșeli*