O dorinta? Un destin.

6- Maine este azi.

- Crinaa!

- Elizaa!

Cum altfel sa fie o reintalnire daca nu zgomotoasa? Am alergat spre verisoara mea iar ea spre mine. Ne-am imbratisat calduros in mijlocul drumului.

- Mi-a fost atat de dor de tine, iubita!

- Si mie, Crina! Cat au trecut? 3 luni?

- Mda..a trecut ceva.

Si avea dreptate. Nici nu mi-am dat seama cand zburase timpul, iar acum eram din nou la tara, in locul in care, cu numai 3 luni inainte, m-am simtit acasa. Fericita si acasa.

- Si, ceva nou? Mi-a zis mama ca in fiecare weekend esti prezenta aici.

- Da, vin cu tata. Pai, ce sa mai fie nou? Tu!  In sfarsit o sa am si eu pe cineva mai putin antipatic fata de tot ce misca langa mine!

- Oh, Doamne, doar nu te referi la domnisoara Roxi?

- Cum de ai ghicit? Deci nu am vazut copila mai imbufnata in toata viata mea. Nu puteam nici sa ies in sat cu ea, ca nimeni nu o suporta decat pentru ca mai stau eu cu ea cateodata. 

- Vai, deci abia astept s o vad. Mai bine zis, abia astept sa o aud ca mai comenteaza la adresa mea. Nu o inteleg! Daca eu o ignor nu poate si ea sa faca la fel? 

- Sa inteleg ca ai aflat?

- Ce sa aflu?

- Ca te vorbeste pe la spate? Nu stiai ca de la ea a pornit zvonul cum ca tu ai fi fitoasa?

- N-nu stiam..i-auzi..am spus ganditoare. Acum imi doresc si mai mult sa o vad.

- Nu e la tara..e in excursie la munte, se intoarce luni.

- Pacat, imi era dor de ea..am spus ducandu-mi mana la inima dramatic.

Am continuat sa vorbim vrute si nevrute pana cand s-a lasat racoare. Am vorbit sa mergem sa ne imbracam iar in zece minute sa fim din nou pe banca de la poarta. Am intrat in casa si mi-am luat hanoracul pe mine, cand mi s-a parut ca vad o lumina pe strada. M-am apropiat de geamul de pe hol si am privit in strada. Intr-adevar, nu mi se paruse: afara erau farurile unei masini care tocmai parca in dreprul curtii mele. Farurile s-au stins iar strada a ramas din nou in bezna. 

- Mamii, ma duc afara! Din nou!

- Bine, bine, te-ai imbracat? Sa nu racesti!

- Da, da, m-am imbracat. Pa!

Am iesit din casa indreptandu-ma spre poarta. Am deschis-o si am ramas intepenita. Auzisem rasul acela care m-a fascinat intaia oara cand mi-a fost dat sa il aud. O caldura puternica mi-a invadat venele pentru cateva secunde. Simteam ca ard de bucurie, doar erau putin de 20 de metri intre noi, dupa 3 luni in care nici nu mi-am pus intrebarea: "mai traieste oare?" Ah, se pare ca sentimentele mele nu disparusera, asa cum am crezut la inceput. S-au pastrat intacte acolo, undeva, intr-un coltisor al fiintei mele. M-am apropiat de banca prin intuneric, reusind sa disting doar cateva forme neclare. Cand am ajuns langa banca, zambetul mi-a pierit de pe buze. Langa Jesse se afla o..necunoscuta. "Asta cine mai e?! Of, Doamne, sper sa fie doar imaginatia mea prea bogata care imi spune ca intre ei e ceva mai mult decat prietenie. L-am auzit razand, nu? Sigur cu ea radea. Cu ASTA! Ok, ok, Eliza, ramai calma. Imediat vei afla cine este, si o sa vezi ca ti-ai facut griji degeaba."

- Buna, am spus asezandu-ma langa Jess.

- Buna, Eliza! De cand nu te-am mai vazut...pe la tara..de la revelion?

- Da, cam de atunci. 

O liniste apasatoare s-a asternut, timp in care becul de la strada s-a aprins in sfarsit. M-am aplecat putin in fata si am privit cu dezgust peste umarul lui, spre necunoscuta.

- Ea cine e? Nu cred ca o cunosc. am spus cel mai mare dispret pe care corzile mele vocale l-au putut crea in acel moment.

- Este Luisa, iubita mea. a raspuns el ca si cum tocmai mi-ar fi spus ce a mancat de dimineata.

Nu am reactionat in nici un fel. Cumva, stiam deja ca acesta va fi raspunsul, o simtisem, doar ca voiam sa o aud din gura lui. Am privit-o intens, analizand-o. Doream sa ii retin pe retina fiecare detaliu cat de mic, doream sa vad noua cucerire a lui Jesse. Avea parul saten inchis pana peste umeri, cu o carare cam nereusita pe mijloc. Ochii erau alungiti si caprui, cu gene rare, date cu prea multa mascara. Sprancenele ii erau pensate intr-o forma usor curbata, facand-o sa para cu nasul pe sus. Nasul il avea mic, in contrast cu fata lunguiata si cu buzele care aduceau a bot de iepure. Da, primul lucru pe care mi l-am spus in minte cand am vazut-o mai bine era "bot de iepure", iar dupa "comuna", pentru ca ea chiar era comuna.  Am vrut sa par neafectata de ceea ce tocmai auzisem, asa ca am reactionat in consecinta.

- Buna, eu sunt Eliza, incantata de cunostinta, i-am spus Luisei intinzand mana spre ea si privind-o drept in ochi cu un zambet superior pe fata.

Mi-a intins mana la randul ei, ezitand putin dupa ce m-a privit in ochi. Si-a retras mana usor din stransoarea mea si si-a lasat din nou privirea in pamant. "Pff, asta nu e de Jesse. E atat de timida, de..cuminte. Ce l-o fi apucat de sta cu ea?!". Dar orice imi spuneam in minte, sageata otravita a geloziei ma chinuia si mai grav. O simteam infipta in tot corpul, simteam cum fiecare celula din corpul meu o ura pe acea Luisa bot de iepure. Imi doream sa o pot lua de acel par fara pic de volum si sa o bag cu capul in gard.Dar nu puteam sa fac asta, cel putin nu in fata lui Jesse. Pana la urma, si eu trecusem mai departe, nu? Ba chiar din prima zi in care ajunsesem acasa! El de ce nu avea voie sa aiba o iubita dupa trei luni in care am si uitat ca exista? Incepeam sa devin din ce in ce mai nervoasa pe mine, pe el, pe Luisa, pe tot ceea ce ma inconjura. 

- Heei, mi s-a parut mie ca aud o masina. Buna Jess, buna Luisa, a spus Crina apropiindu-se de noi.

- Ei bine, Crina, noi cam ar trebui sa plecam. Ne ducem in sat. Veniti si voi?

Crina s-a uitat la mine asteptand ca eu sa raspund.

- Nu, sunt obosita..am raspuns eu plictisita, incercand sa nu las sa se vada nervozitatea din spatele propozitiei.

- Ah, ok. Haide, Luisa.

Aluat-o de mana si s-au indreptat spre masina. In 5 minute, am vazut farurile masinii ajungand la colt si virand dreapta. M-am ridicat si eu de pe banca si am privit-o pe Crina.

- Eu cred ca ma duc sa ma culc..nu ma simt prea bine.

- Esti sigura? Eliza, sti ca poti sa imi zici ce ai! Si in plus, nu poti sa te ascunzi de mine! Te cunosc prea bine, stiu ca te-a deranjat sa para aici cu..Luisa.

- Da, chiar m-a deranjat putin. De cat timp sunt impreuna?

- De o luna..a fost la inceput doar pentru ca l-au provocat prietenii lui, si acum..ei bine, se pare ca s-a atasat de ea.

- Aa, ok. Ma duc in casa..ne vedem maine. Noapte buna.

M-am intors si lacrimile pana acum ascunse si-au lasat urmele dureroase pe obrajii mei. Nu suspinam, nu nimic. Doar acele lacrimi enervante nu imi dadeau pace. "Ai fost doar o bataie de joc, prostut-o! Si credeam ca stiai asta. Of, of, uite ca ai ajuns sa versi lacrimi pentru inca un baiat. Ma dezamagesti.." imi spunea vocea ratiunii. Ea era, ca sa spun asa, cea mai buna prietena a mea de cand plansesem din vina lui Zac, un bou afemeiat la care ajunsesem sa tin prea mult. Pana sa ajung in casa, eram ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Daca vocea ratiunii nu m-ar fi certat sau bubuiturile provocate de puls nu mi-ar fi deranjat auzul, puteam sa jur ca doar am visat. M-am schimbat si m-am bagat in pat. "Pe cuvant ca nu te mai las sa vii la tara. Nici nu mai ai motiv! Decat sa te vad distrusa.." dar ratiunea nu a mai continuat, ca am intrerupt-o: "Bine, bine, inteleg ca imi vrei binele, dar, draga mea, nu sunt distrusa, si niciodata nu imi voi da voie sa mai fiu dupa faza cu Zac, ok? Si o sti bine." Ratiunea a tacut si m-a lasat sa oftez in pace, ganndindu-ma doar la un singur lucru inainte sa adorm:

"Tot al meu o sa fie la un moment dat! Nimeni nu ma opreste sa il am din nou..nimeni!"