O dorinta? Un destin.

13 E-eu...

L-am privit drept in ochi, dupa o mica ezitare. Nici nu stiu la ce trebuia sa ma astept uitandu-ma in acel adanc cu sclipiri de verde. Un lucru era sigur: nu i-am putut sustine privirea mai mult de cateva secunde, si alea chinuitoare de-a dreptul. Ma simteam atat de..mica. Mica, neinsemnata, prostuta si fraiera. Era tortura numai sa ma gandesc ca acei ochi ma privesc, d-apoi sa ii privesc la randul meu. Prea greu pentru mine.

- Asta a fost un raspuns nerostit?

- Eu..eu..nu pot sa iti spun asta. E o minciuna.

- Minciuna? a intrebat ironic. Nu mai spune.

Nu mai stiam ce sa spun. Dintii erau inclestati in spatele buzelor stranse in linie dreapta. "Ce ar trebui sa fac acum? Nu stiu.. Vai mie..sunt confuza. Nici nu mai stiu ce gandesc! Doamne, ia-ma acum!" Am clipit de doua ori si l-am privit in ochi.

- Nu pot. Nu e ca nu m-ai atrage, doar ca..

Si din nou mi-am pierdut cuvintele, privindu-l intr-un fel intre ochi de catelus si disperare curata.

- Sigur ca nu poti. Nu vrei sa recunosti, nu ca nu poti. Haide, Eliza, macar spune-o odata: nu vreau sa te sarut si cu asta basta, nu te mai juca cu nervii mei, ca nu sunt din otel. M-ai inteles?

Nici nu auzisem ceea ce tocmai spusese. Nu pentru ca in mintea mea era un talmes-balmes, pur si simplu tonul pe care l-a folosit era unul pe care nu-l mai auzisem din gura lui. Era atat de..serios. Nu credeam ca il voi vedea pe Jesse serios vreodata.

- Eu..nu pot..

Nici eu nu stiam de ce o lungesc atat, de ce ma jucam in felul asta cu rabdarea lui limitata. Dar nu puteam. Simteam cum ceva ma opreste. Era ceva in interiorul meu care imi spunea ca nu am voie sa ii simt din nou atingerea buzelor.

- Sti ceva? Fie cum vrei tu. Eu renunt. Macar am incercat, nu? Poti sa te intorci la banca, eu mai raman putin.

O spusese pe cel mai normal si mai neafectat ton cu putinta. Eram..cam socata. "Serios? Doar atat poate? S-a dat batut? Nu cred!"

- Jesse..vrei, te rog, sa ma imbratisezi?am intrebat cu o sinceritate incredibil de reala in voce.

Ei bine, nu stiam de unde aparuse acea intrebare. Poate ca o parte din mine s-a trezit la realitate si si-a dat seama cat de mult il vroiam, cata nevoie aveam de el. Aproape ca nu regretam.

M-a privit pentru cateva secunde fara nici o expresie pe chip, dupa care m-a tras mai aproape de el. Si-a pus bratele in jurul taliei mele, iar eu i-am prins gatul. Mi-am sprijinit capul pe umarul lui si i-am simtit respiratia linistita atingandu-mi gatul. Era momentul perfect, cel unic, pe care nu il putea distruge nimic. M-am lasat in voia simturilor, hranindu-mi plamanii cu aroma lui. Am ridicat capul de pe umarul lui, iar el mi-a urmat miscarea. Curand fetele noastre stateau la un centimetru distanta, pentru ca mai apoi sa se contopeasca. Nu realizam ce se intampla, stiam doar ca nu vreau sa se termine. Senzatia era uimitoare cand buzele noastre s-au atins. Dar acea atingere s-a transformat in numai o secunda in ceva plin de dorinta, in ceva salbatic. Nu ma mai interesa nimic in acel moment, decat el. Degetele mi se impleticisera in parul lui, iar mainile lui imi coborau usor pe solduri. Simteam cum respiratia mi se ingreuneaza, dar nu aveam prea dezvoltata atentia distributiva. Contau numai atingerile lui, numai sarutul lui, numai el. M-am desprins usor de el, privindu-l in ochi. Mi-a zambit scurt si si-a apasat buzele pe ale mele. Le-am tinut lipite pentru cateva secunde bune, care ne-au facut sa respiram si mai sacadat decat inainte. Mi-am dezlipit buzele de ale lui si l-am imbratisat strans. M-a imbratisat inapoi, mangaindu-mi usor spatele. Si totusi, aveam un singur gand in minte:

"Am cedat. Ce mai urmeaza?"