Is This Love...? [Two-faced love]

Prolog

Această carte este dedicată unei prietene dragi mie.

***

Mă îndrept spre clasa ce se presupunea a fi a mea...pășeam mărunt și nesigur, încercând să mă conving cu greu că nu am greșit drumul. Coridorul alb îmi producea fiori reci pe șira spinării, iar primul lucru care-mi trece prin gând e impresia că acest liceu seamănă cu un sanatoriu. Mai asta îmi lipsea, să stau aici 6 ore pe săptămână...într-un loc în care practic ţi se spală creierul. Îndepărtez repede aceste gânduri și grăbesc pașii impacientată. Nu voiam să întârzii, mai ales că în prima zi de școală lipsisem, astfel nu am avut șansa să-mi cunosc noii colegi. Din câte înţelesesem, aveam o dirigintă destul de agreabilă, faţă de ceilalţi profesori. Surâd la vederea ușii destul de impunătoare a clasei, pe care era scris cu majuscule "CLASA A IX-A".
Îmi aranjez sacoul și-i dau mesaj tatei: "Am ajuns. Ţine-mi pumnii :)", apoi mi-l îndes înapoi în buzunarul din spate al genţii mele. În timp ce făceam asta, m-am izbit de ceva tare și cald, reușind performanţa de a-mi scăpa geanta pe gresia albă, destul de alunecoasă. Nu reușisem să văd peste cine dădusem, întrucât mă aplecasem imediat după geantă, dar un ameţitor parfum floral-lemnos mi se impregnează în simţuri și mă face să împietresc preţ de câteva secunde.
Se apleacă și el, cu scopul de a-mi ridica geanta căzută, dar i-o luasem deja înainte. O voce îmi captează atenţia, gâdilându-mi timpanele periculos de plăcut.

-Te rog să mă ierţi, nu intenţionam să dau peste tine, spuse direct, pe un ton protocolar.

Respiraţia mi se oprise în loc în momentul când privirile ni se intersectează, simţind cum încep să roșesc profund. Un amalgam de cuvinte mi se împletesc în minte, nefiind capabilă să scot vreo vorbă. Îmi cuprind geanta cu braţele, ţinând-o acum la piept, nedezlipindu-mă de privirea lui electrizantă. Avea niște ochi ciocolatii, ce-i completau perfect înfăţișarea. Părul blond și mătăsos era aranjat până la cel mai mic detaliu, iar buzele acelea cărnoase mă făcuseră să îmi imaginez scenarii, ce erau pur și simplu imposibile. Nu era posibil ca un băiat cu înfăţișarea aceasta angelică să se îndrăgostească de o muritoare ca mine.
Reușesc să mă desmeticesc din această profundă visare, și să murmur câteva cuvinte, în speranţa că voi scăpa curând de acest Adonis al liceului în care eu mă transferasem.

-E...e în regulă, replic eu, cu o voce stinsă.

Doamne, cum pot să fiu așa vulnerabilă? Până acum eu deţineam controlul, când venea vorba de băieţi, dar acum...împietrisem la vederea minunăţiei din faţa mea. Simţisem cum inima mi-o luase la goană, ca un cal de curse ce dorește să-și mulţumească stăpânul, alergând tot mai tare în drumul spre premiu. Tot ce voiam era ca acest moment să nu se termine, iar secvenţele întâlnirii noastre mi se derulau prin faţa ochilor fără întrerupere.
Când mă trezisem din reverie, auzisem aceeași voce ce pătrundea în adâncul meu, cutremurându-mi fiecare particulă și întorcându-mi lumea pe dos.

-Trebuie să plec, zâmbise șarmant și-și duse instinctiv mâna la ceafă.
-Ă...da...și eu am oră, strâmbasem din nas, strângându-mi geanta la piept.
-Ai grijă, râse, apoi îmi făcuse cu ochiul, în timp ce se îndepărta.
-O să am...șoptisem și-mi îndreptasem pașii spre clasă.

***

Luasem o gură mare de aer, apoi mă poziţionasem în faţa ușii, urmând să o deschid. Mă uitasem cu coada ochiului la coridorul gol, în speranţa că o să-l mai văd. Din păcate, așteptările-mi fuseseră spulberate. El nu mai era acolo. Cel mai probabil era în clasă. În acel moment îmi dădusem seama că nu știam absolut nimic despre el, în afară de înfăţișarea lui. Totuși, mă bucurasem că am avut șansa să-i admir trăsăturile, așa puteam să-l recunosc ușor. Rânjisem larg, apoi pusesem mâna pe clanţa ușii, deschizând-o. Observasem o mulţime de copii necunoscuţi, ce erau așezaţi în bănci, uitându-se fix la mine. Mă rușinasem, alegând să-mi plec capul, admirând "frumoasa și curata" podea.
În clipa următoare, îmi auzisem numele, pronunţat de noua mea dirigintă.

-Katelyn Black, spuse surâzând, analizându-mă din cap până în picioare.
-Eu sunt, îmi fixasem privirea pe ea, forţându-mă să zâmbesc.
-Ai întârziat. Ia loc, te rog, replicase ea scurt.

Am dat din cap afirmativ, urmând rugămintea ei. M-am așezat în banca a doua de pe rândul din mijloc, fiind singurul loc liber. Îmi așezasem geanta pe scaun, căutându-mi un pix și un caiet, pe care urma să scriu. Îmi întorsesem capul în spate, observând că toată atenţia era îndreptată spre mine. Acum chiar mă simţeam ca o adevărată vedetă. Îmi îndrept capul, emoţionată, simţind cum obrajii îmi iau foc.
Niște fiori mă avertizau că o privire era îndreptată spre mine, așa că nu mă pot abţine să-mi abat privirea de la doamna dirigintă și să văd cine e. Eram stânjenită de faptul că cineva mă privea atât de insistent.
Era...

Dragii mei, sper că v-am atras atenţia! Capitolul 1, curând. Dacă vă place, nu ezitaţi să comentaţi, și mai ales să votaţi :3