ÎNSEMNĂRI DIN JURNALUL LUI ALEC
7 septembrie, 2014
Azi am cunoscut o fată minunată. Numele ei este Acacia Clark.
A intrat la noi în clasă timid, ca orice persoană care îşi schimbă liceul din al doilea an. Dna. dirigintă a prezentat-o, iar ea a zâmbit uşor, mai apoi aşezându-se lângă mine.
M-am uitat la ea, adorându-i frumuseţea. Avea părul lung, brunet, buclele sale jucăuşe întinzându-se pe spatele ei. Pielea ei era palidă, acoperită de nişte pistruiaşi adorabili. Buzele sale erau pline, roşii ca sângele.
Iar ochii ei erau negri, exact ca ai mei.
10 septembrie, 2014
Azi am vorbit cu Acacia Clark pentru prima oară.
Am început simplu - rugând-o să îmi explice lecţia la chimie (pe care am înţeles-o, dar voiam să îi aud glasul).
Vocea sa era caldă, atractivă, lină. Ochii săi sclipeau, uitându-se într-ai mei. Într-un moment de realizare, s-a oprit şi mi-a zis, modest
"ai nişte ochi frumoşi."
Iar eu i-am zis
"asemenea ţie"
1 octombrie, 2014
Acacia Clark are cel mai frumos zâmbet din lume!
Dna. profesoară de biologie ne-a pus pe mine şi pe frumoasa Acacia să prezentăm un proiect împreună, iar ea m-a invitat la ea acasă, să lucrăm la el.
Înainte să ne punem pe treabă, am vrut să ne cunoaştem mai bine, iar în procesul de a o face, am glumit cu ea, tachinând-o, alintând-o, iar ea mi-a zâmbit de fiecare dată.
Mi-aş dori ca Landon să o poată întâlni.
20 decembrie, 2014
Azi am luat vacanţă, iar Acacia Clark mi-a promis că ne vom vorbi zilnic.
Nu ne vom putea vedea, deoarece familia ei îşi petrece vacanţa de iarnă la munte.
O să îmi fie tare dor de ea.
23 decembrie, 2014
Anxietatea lui Landon s-a agravat azi.
Am mers la cumpărături, să căutăm cadouri pentru familie (în secret, îi căutam şi Acaciei unul) şi l-am lăsat pe el să vorbească cu un angajat de la magazinul de accesorii.
A făcut un atac de panică, şi nu a mai putut respira.
Acum, e la spital.
Dacă i se va întâmpla ceva, mă voi învinovăţi pentru totul restul vieţii mele.
3 ianuarie, 2015
Se pare că Landon nu va putea merge la şcoală nici acest semestru.
Din cauza atacului său de panica, anxietatea lui deja severă a devenit mai severă. Psihologul său a spus că s-ar putea chiar să intre în depresie. De azi, mi-am promis că voi avea mai multă grijă de fratele meu.
17 martie, 2015
Acacia Clark este cea mai bună prietenă a mea!
Nu cred că m-am mai simţit atât de bine în compania nimănui (poate doar în a lui Landon, dar el este geamănul meu)!
Azi, am mers la ea acasă şi ne-am petrecut ziua împreună.
Ne-am jucat jocuri video, ne-am uitat la filme, ne-am tachinat, am râs.
Acacia are cel mai frumos râs din câte am auzit.
20 mai, 2015
Azi am fost diagnosticat cu cancer la plămâni.
Azi dimineaţă am tuşit sânge, iar mama a decis că e nevoie să văd un medic. Landon s-a uitat îngrijorat la mine tot drumul. Îmi spunea că va fi bine, dar nu ştiu dacă încerca să mă convingă pe mine sau pe el.
Probabil că nu ar fi trebuit să mă apuc de fumat.
21 mai, 2015
Sunt îndrăgostit de Acacia Clark.
a/n:*vreau să menţionez că acestea nu sunt singurele însemnări din jurnalul lui alec*
CITEȘTI
Landon
Short Story"Te urăsc, pentru că de fiecare dată când mă uit la tine, mi-e dor de Alec. Te urăsc, Landon, pentru că nu eşti el." highest ranking - #8 proză scurtă [16.02]