Landon

// treizeci şi doi //

dragă alec,

astăzi, directoarea ne-a învoit pe mine şi pe cassia de la ore. cu lacrimi în ochii, ne-a spus că doctorii nu îi mai dau foarte mult de trăit acaciei, şi că vrea pentru ea să aibă cele mai frumoase ultime zile. mi-am înghiţit nodul din gât şi am pornit, mână în mână cu prietena mea, către spitalul blestemat.

nu pot spune că momentele pe care le-am petrecut cu acacia au fost unele deprimante. ne-am jucat cărţi, am făcut trucuri, am spus glume. salonul ei era mai vesel decât ar tebui să fie salonul unei persoane ce se luptă cu moartea, dar asta ne-a fost şi intenţia.

acacia părea a fi fericită (pe cât de fericită poate fi o persoană ce pleacă de pe acest pământ cu treburi neterminate). nu s-a putut opri din zâmbit toată ziua. râsul său contagios răsuna prin încăpere minute la rând. comentariile sale sarcastice săreau de pe buzele ei din moment în moment. 

tot ce pot să spun este că sunt uşurat, cu adevărat uşurat că nu va pleca de pe acest pământ în lacrimi. că deşi a trăit o viaţă scurtă, a trăit una împlinită. nu cred că există o persoană în această lume care să merite asta mai mult decât ea.

pe la sfârşitul zilei, când toţi trei eram scurşi de energie, am început să vorbim încet, despre lucruri obişnuite.

"şi," a spus acacia, cu o privire amuzată, "voi doi, cum mai sunteţi?"

nu am înţeles din prima ce încerca să întrebe, dar când am făcut-o, sunt destul de sigur că am roşit.

"suntem super,"  a răspuns cassia pentru mine, strângându-mă de mână.

"sunt atât de fericită pentru voi!" a exclamat acacia. "trăiesc o poveste de dragoste intensă prin voi, şi nu aş putea fi mai recunoscătoare pentru asta."

ziua aceea fost una dintre cele mai frumoase şi pure din viaţa mea. ce nu ştiam noi, este că aceea a fost ultima zi bună pentru acacia.

****

cu fiecare cuvânt pe care îl scriu, mă întristez, pentru că realizez că sfârşitul acestei cărţi se apropie din ce în ce mai mult.

daaar cu fiecare sfârşit vine şi un începuut, aşa că aş vrea să menţionez cartea pe care am început să o scriu ieri şi care este acum publicată :D

este vroba de Theodore. este o poveste de dragoste, dar ca şi orice carte pe care o voi scrie eu, are şi părţile ei deprimante. partea care mă încântă cel mai mult despre ea este că nu e proză scurtă. sunt foarte curioasă să vad dacă pot face faţă sau nu unei poveşti care nu e ce m-am obişnuit eu să scriu.

dacă vreţi să continuaţi să citiţi lucrări scrise de mine, vă invit cu mare drag pe profilul meu, unde veţi găsi cartea despre care v-am vorbit. voi încerca să postez câte un capitol măcar la trei zile. aş aprecia enorm dacă aţi vota şi mi-aţi spune părerile voastre, vreau să ştiu dacă merită sau nu!

 am să închei această notă a autorului nefiresc de lungă cu veşnica întrebare:

cine vrea dedicaţie?