Landon

// patru //

dragă alec,

azi am văzut-o din nou.

cascada sa de bucle încâlcite îi curgea liberă pe spate. mâinile ei delicate îi atârnau pe lângă corp. ochii săi întunecaţi erau înlăcrimaţi. plânsese. de ce? nu m-am gândit să o întreb. parţial pentru că bănuiam răspunsul, parţial pentru că ştiam că nu mă va băga în seamă. 

nu mă prea place, am realizat. pe tine, te adora. îşi petrecea fiecare secundă din zi cu tine, tachinându-te şi privindu-te. şi în rarele momente în care nu putea să-ţi fie alături, se gândea la tine. de unde ştiu? simplu. e evident. e evident că o părticică din sufletul său a fost sfâşiată odată cu moartea ta. e evident că are nevoie de tine. e evident că e distrusă - că ai distrus-o. 

în ora de psihologie, când dna. maria vorbea despre pierderea unei persoane dragi, (toată lumea pare a vorbi despre tine în aceste momente. trist este că nimeni nu te-a observat pe când puteai să apreciezi atenţia) mi-am dat seama că eu nu am plâns. când tu ţi-ai dat ultima suflare în braţele mele, nu am plâns. când preotul spunea rugaciuni pentru tine, despre care tu nu mai poţi să-ţi exprimi dezacordul, nu am plâns. când părinţii noştri s-au ascuns de viaţă, nu am plâns. 

de ce? pentru că eşti geamănul meu. eşti parte din mine, eşti partenerul meu de viaţă. şi când tu te-ai oprit din a-ţi însuşi aceste atribuţii, eu nu am simţit-o. nu am simţit sfâşietoarea durere ce vine la pachet cu pierderea celui drag. unii ar spune că nu plâng pentru că sunt nepăsător. eu spun că dragostea pe care ţi-o port e aşa mare, încât încă te simt aici.

încă îţi simt ochii într-ai mei când sunt nedumerit, încă îţi simt opiniile complexe pe care doar eu ţi le ceream, încă îţi simt râsul sarcastic după fiecare comentariu depus de o persoană pe care nu o suporţi. încă îţi simt zâmbetul larg, ce îmi încălzea fiecare zi.

dragă alec,

de lângă mine nu ai plecat, încă.