E seara, toamna, linistit
Si asta lume am parasit,
Caci cu gindurile sunt departe
Ca pe Luna, ca pe Marte.
Nustiu sincer ce e cu mine
Caci prin imprejur e totul bine,
Insa pe suflet e o piatra
Ce-mi ingreuneaza asta soarta.
E greu acum ca sa explic
De parca sunt copilul mic,
Care priveste in apus
Si de ginduri este dus.
Ce viseaza o viata departe
Cind afara-i iarasi noapte
Sau cind totul s-a pierdut
Nu a vrut, dar l-a durut.
Dragostea lui mareata
Ce a primit-o de la viata
Intr-un moment a fost rinita
Si de suflet parasita.
Caci dezamagirea-n tot
Ia raspuns ca numai pot,
Ca viata asta e o gluma
Cind mai rea, cind e mai buna.
O gluma zi de zi pe seama ta,
Dar parca nu te-ar intrista
Caci cu aceasta te-ai deprins
Si-n temnita demult te-ai prins.
Si acum acolo stai cuminte
De parca esti un mare sfinte,
Dar nu un sclav al vietii esti
Si de asta n-ocolesti.
Da, un sclav ce n-are nume
Intr-aceasta mare lume,
Da, un sclav mult nedorit
Tu adesea te-ai numit.
Ce sa zic asta e viata
Unde tu iti arati fata
Si ramii basma curata,
Dar in suflet ai o pata.
Poti sa schimbi orice in tine,
Dar nu poti fugi in fine
De-al tau suflet, de-a ta soarta,
De amintiri ce-au fost odata.
Poti sa urli de durere
Sa tot zici ca n-ai putere,
Dar, tu, sclav degeaba incerci
Caci cu cuvintele nu treci.
Ele n-au nici o valoare
Pentru marea lor splendoare
Ce de-acolo sus privesc
Si cu ironie-ti vorbesc.
Si se uita cu dispret
De parca viata ta nu are pret
Si ca o greseala ai aparut
In asta lume ce nu te-a vrut.
Caci ca un ciine hoinaresti
Prin viata fara sa primesti
Nici bunatate, nici onoare
Si asta cel mai mult te doare.
Caci si tu esti in fine
Un om ce-asteapt-un bine
O casa la masa cu copii
Cu fetite si cu fii.
Si muncesti de zi in noapte
Tu, sclavule, deci lupti cu toate,
Dar ce folos din asta este
Cind societate nu te primeste.
Cind toti privesc chioris la tine,
Iar tu rabzi de azi pe miine
Ca totul poate intr-o zi
Poate totusi nu va fi.
Ca pina la un bun sfirsit
Iata poate s-a primit,
Insa de fiecare data
Totul se preface-n balta.
Si ca la final te dai batut
Cind iata parca s-a putut,
Insa deja puterile s-au epuizat
De-atitea ori cit s-a incercat.
Sclavule, mie mila de tine
Caci si tu esti om in fine
Si ai dreptul la o viata
In iubire si speranta.
Esti si tu om ca mine
Ca e rau sau ca e mai bine,
Esti in viata tu o carte
Ce isi scrie a sa soarta.
Nu cu cerneala precum toti,
Ci cu single ce-l porti
In tine cu demnitate
Chiar de esti de tot departe.
Tu, sclavule, adesea incerci
Ca acestea sa le treci
Ducindu-ti viata ta in pace
Unde sufletul iti tace.
Si nimica nu mai spune
Fiind de-acum in alta lume,
In al Raiului gradina
Primind acolo doar lumina.
CITEȘTI
Iubiri, Amintiri, Dezmagiri...
PoesíaA fi om inseamna a avea o proprie istorie a vietii, o fila in care doresti sa descrii ceea ce nu poti zice . E o chemare a sufletului, o chemare si o rugaciune a interiorului tau. Fiecare e scriitor sau poet la fel cum fiecare isi are numele sau pro...
