O viata ratacita

2. Ajunul Craciunului

Azi e Ajunul Craciunului. Ma trezesc de dimineata si o ajut pe mama la curatenie si la prajituri. De pe la 10 a.m. ies afara cu tata si ca in fiecare an, punem instalatia pe casa, este deja o traditie la noi. Ne certam pe tot parcursul procesului. Asa suntem noi: "ca pisica si cainele", vorba mamei. Dupa cateva ore de cearta si zeci de planuri cum sa punem instalatia, sfarsim sa o punem ca anul trecut si nu ne ia mai mult de 30 de minute. Dupa ce terminam vine mama afara cu cate trei cani de vin fiert.

-O mica recompensa pentru harnicutii mei, spune ea. V-am tot auzit cum va cerati. Se para ca ati pus-o la fel ca anul trecut.

-Da, din cauza lui tata. El tot nu era de acord cu nici o propunere de a mea, spun eu suparata si incep sa sorb din cana.

-Eu? Tie iti era frica sa stai pe scara, sunt doar 8 metri pana jos. Ce fricoasa esti! Cod-co-dac! Cod-co-dac! incepe tata sa imite o gaina, iar eu incep sa-l fugaresc prin curte.

-Veniti sa mancam! E trecut de amiaza. Spune mama si intra in casa, eu si tata ne calmam si ne indreptam spre intrare.

-Mergea mai bine o halba de bere, spune el si varsa cana de vin.

-Daca te-ar auzi mama! Si fac un zambet malefic.

-Dar nu o va face!

-Maamaaa! Eu alerg repede in casa si tata dupa mine.

Chiar daca familia mea e mica, adica mama, tata, eu si Garfield, suntem fericiti si sunt multe zile in care ne amuzam si uneori facem chiar si glume grosolane unii pe seama celorlalti. Si cand mergem in vizita la rude sau la prieteni de familie ne comportam ca niste nebuni. Unii prieteni deja s-au obisnuit cu noi, rudele insa ne inghit mai greu. Pe noi ne amuza mult faptul ca atunci cand suntem cu altii ne spunem pe nume. Adica eu nu le spun mama si tata, ci Miky si Cristi. Rudelor chiar nu le convine, uneori ma fac "prost crescuta" si alteori le spune alor mei ca nu stiu sa-si creasca copilul. Dar lui tata i se pare chiar normal sa ne strigam dupa nume, "de ce le mai avem daca nu le folosim?"  Acasa avem obiceiul de a ne striga dupa nume cand facem vreo trasnaie.

Dupa ce am mancat eu am inceput sa impodobesc bradul, o alta traditie de familie. De obicei ai mei in timpul acesta erau ocupati cu mancarea sau curatenia, dar anul acesta au fost mai harnici asa ca acum stau degeaba. Mama navigeaza pe internet si tata face karaoke. Si tot vine langa mine si canta: "Impodobeste Lizz, mai repede bradul / Ca nu mai trece anul/ Ca mama s-a plictisit de net'/ Iar eu vreau mai mult banet." Si rade continuu de mine. In vreo 2 ore jumatate am terminat si eu. Cand trebuia sa pun steaua vine mama cu camera video.

-Si acum momentul culminant, Elisabeth Marcus va pune steaua in varf, reprezentand al 10-lea brad care-l face in viata ei.

-Da, ca pana la 8 ani l-a adus Mosul, spun eu nervos amuzata si intorc fata spre obiectiv si scot limba. Ma ridic pe varfuri ca sa pun steaua dar tot nu ajung. Tata vine cu un scaun, razand:

-Uite pitico, ceva pentru tine, asta e cadoul de Craciun.

-Nu fi rau, Criss. Spune mama in timp ce pune camera video pe suport si o fixeaza ca la 2 minute sa faca poza, iar pana atunci sa filmeze. Vine imediat si ea langa brad ca sa intre in cadru. Tata sta langa ea si se uita amandoi la mine cum pun steaua. Ma cobor de pe scaun, si vad ca din camera mea vine Garf alergand. Face o saritura mare si ajunge la jumatatea bradului. Tata imediat reactioneaza si prinde bradul, mama se fereste ajungand intr-o pozitie ciudata, iar eu dau sa pun mainile pe Garf cand in camera se face o lumina orbitoare de blitz. Apoi stam cu totii si ne uitam la poza ciudata.

-Si asta e poza pe 2015, spune mama razand.

-Da! Ne caracterizeaza total, adauga tata. Lizz du-te si fa baie ca e 5, imediat vin prietenii tai.