O viata ratacita

1. Povestea mea

Alerg pe strada principala a orasului. Totul e bine iluminat, nimic ciudat, exceptand faptul ca nu circula nici o masina. Ajung in punctul cel mai inalt al strazii, in vale se vad luminile din Centru Vechi al orasului, totul pare mai frumos ca niciodata. Incep sa urlu si alerg la vale tinand linia continua de pe axul drumului sub bocancii mei. O aura pozitiva si o fericire de nedescris ma inconjoara, vad lumea cum nu am vazut-o pana acum, parca as fi un nou-nascut. Aud in indepartare sirena politiei. Sunetul e tot mai persistent de parca ar fi in spatele meu vreo zece masini de politie. Astept sa treaca pe langa maine in orice clipa, dar nu se intampla nimic. Sunetul exagerat de tare ma asurzeste. Degeaba scanez tot drumul, nici urma de vreo masina. Atunci, de unde acest sunet?... Cineva trage de mine.

-Tu nu ai de gand sa te trezesti? Ai intarziat, mult! Si inchide afurisitul acela de ceas! Incerc sa deschid ochii. In fata mea era tata.

-Acum ma trezeam! mint eu. El pleaca. Raman cu ochii fixati pe tavan, incerc sa citesc cuvintele in engleza ce le-am scris vara asta pe tot tavanul. "REBEL", "DEVIL", "NOISY" ma uit de trei ori la cuvantul acesta, imi spune ceva dar nu-mi aduc aminte ce. In dreptul cuvantului "DRUNK" vad proiectia ceasului, 07:42. Nu e tarzi... Esti nebun! Am intarziat. Ma ridic imediat din pat, ma duc spre intrerupator, pana acolo ma impiedic de cateva sticle, de un urs de plus si mai dau si cu piciorul de birou. Aprind lumina. Aud un protest din partea lui Garfield, motanul meu obez cu care impart camera. Nu-l bag in seama si ma imbrac repede cu o pereche de blugi negri, bocanci, pulover "dragut" cu motive de Craciun, luat de mama; imi iau geaca si rucsacul, il smotocesc putin pe Garf si ies glont din camera. Trec prin bucatarie, tata imi facuse micul-de-jun: paine prajita cu Nutella, ciocolata calda si un mar. Bag marul in buzunarul gecii, iau banii de pe cuptorul cu microunde, il pup pe tata si dau sa ies pe usa, cand aud:

-Iar nu mananci? Azi la 22 stingerea, ma auzi?

-Da! Asa voi face. Dar totusi iau o felie de paine cu Nutella ca sa nu se supere si fug afara. Cand ies ma izbesc de aerul rece al diminetii care imi provoaca fiori in tot corpul, nu am reusit sa ma inchei la geaca. De la mine pana la cea mai apropiata statie am 200 de metri. Autobuzul ajunge in 5 minute, asa ca incep sa alerg cu felia de paine in gura,cu geaca fluturand si cu bocanci cat pe ce sa-mi sara din picioare. Ajung la limita. Caut un loc liber, gasesc chiar mai multe. Ma asez, imi termin felia de paine de mancat, imi leg sireturile si ma inchei la geaca. Imediat imi suna telefonul.

-Neata, Lizz! Ce faci? Nu esti la scoala nu?

-Neata, Leni! Nu. Inca nu am ajuns, sunt in autobuz.

-Eram sigura ca intarzii. Auzi, ai bomboane?

-Nu, dar ma opresc sa iau. S-a intamplat ceva?

-Da. Ne vedem la "scari".

-Ok! Si conversatia noastra s-a incheiat. Da asa este, numele meu e Lizz. Bine, e un derivat de la numele meu real pe care-l urasc. De ce? Simplu. Cand m-am nascut, parintii,oamnei nebuni ce se plictiseau, au scris pe 50 de biletele 50 de nume de fete si baieti, 25-25. Cand mi-au facut certificatul au ales doua biletele la nimereala. Si asa a rezultat numele meu: Elizabeth Marcus Romanovski. Da, MARCUS e numele meu cu toate ca sunt fata. In scoala primara am fost un chin pentru toata lumea. Cei care radeau de numele meu mereu luau bataie de la mine, cu unii ma bateam serios dar pe altii ii bateam doar eu. Nu exista zi in care mama sa nu vina la scoala. In generala la fel. Parintii mei au avut de platit vreo 5 spitalizari, si nu ale mele. Pe atunci venea tata la scoala. Cand am ajuns la liceu ai mei au spus ca vor veni cu randul, dar lucrurile s-au mai linistit, am batut doar doua pesoane pana acum. Iar acum sunt in ultimul an, nenorocita de clasa a 12-a. Vara trecuta am petrecut continuu cu prietenii mei, nu am deschis nici macar un caiet. Ce o fi, o fi! Cobor din autobuz, ma duc la primul non-stop, iau tigari si ma indrept spre "scari". Asa ii spunem noi, grupul meu de prieteni, unui loc de pe albia raului "Colt Alb" care trece prin mijlocul orajului. Albia fiind abrupta, dupa ce a mai scazut apa au fost facute scari din 200 in 200 de metri, este pus gazon si sunt trei niveluri. Este un loc foarte bine amenajat pentru relaxare, te poti plimba linistit si sa-ti imaginezi ca esti intr-un anime, ca seamana foarte mult.