Nimic nu o sa fie ca inainte

9. Crăciunul

Era un calendar in care sa iti notezi amintirile. Un fel de calendar. Oe langa asta i-am mai cumparat si un fular si un rucsac si o carte despre care tot vorbea. Sper sa ii placa. Trebuie sa ma grabesc daca vreau sa termin totul la timp.

Ajung rapid acasa si incep sa prepar mâncarea. Eden nu e acasa. Decoratiunile ar trebui sa ajungă.

Dupa 3 ore

Totul e aproape gata. Bradul e facut iar decoaratiunile sunt puse. Mancarea e gata. Am gatit cat pentru 4 persoane. Noroc ca mama m-a invatat ce si cum ar trebuii sa gatesc in diferite ocazii.
Trec repede peste gandul acesta deoarece imi trezeste emotii de dor si nostalgie. Nu am nevoie de ele acum.

Mai trebuie sa impachetez cadoul lui Eden si am terminat. In acel moment în vad pe Eden cum intra pe usa.
- Wow. Spune când intra. Cred ca l-am surprins. :)
-Ce parere ai? Spun ascuzand calendarul la spate. E singura chestie pe care nu am apucat sa o ascund sub bradul mare si mandru din colt.
-E superb ! Tu ai facut toate astea singura?
-Mdap de mica am iubit decoratiunile si organizarea evenimentelor.
- Si te pricepi! Spune Eden si o sterge in camera.
Pana si camera simpla si modesta a lui Eden a prins acum culoare cu decoratiunile colorate si instalatiile in forma de stelute albe care pare ca o plasa de stele ii cuprind toate visele sub stralucirea lor.
Ce suspicos. In fine. Ma duc sa impachetez cadoul.
Hartie colorată si lucioasă, fundite! Gata! Am terminat totul iar maine e ajunul Crăciunului. Yes! E 22. Ma duc sa mă odihnesc.
Imi tarai corpul greoi pana sus pe scari. Vreau sa bat la usa lui Eden dar ma razgandesc rapid la gandul ca nu voi fii in stare sa port o conversatie.
Ajung in camera si realizez ca camera mea mea e singura camera nedecorata din toata casa.

*Maine la ora 9*

Ma trezesc somnoroasa si zâmbitoare cu gândul la o noua zi. Ma grăbesc să fac un dus, apoi imi pregătesc părul si hainele. Cobor repede jos. Eden lipseste. Ciuuudaaat. Pomul se potriveste de minune în tabloul de iarnă. Merg in bucătărie iar pe frigider gasesc în bilețel, in forma de om de turtă dulce decorat cu carioci colorate si scris cu slipici: Neata. Crăciun Fericit! Ne vedem la 14:00.
Scuze ca te las singura de Craciun. Ma duc incet spre camera lui Eden. Era curat, spre mirarea mea. Ii las cadoul pe patul facut.

Timpul trece greu fara Eden. E de abia ora 13. Mai o ora pana la venirea lui Eden. Ce fac eu pana atunci?

Nu apuc sa termin de gandit ca suna soneria. Ma duc sa răspund si o fata apare in fata mea.
Deschid usa. Parul ei lung si roz împletit in doua codițe , se potrivea perfect cu ochii ei visinii care imi sapau pupilele. Purta un tricou gri si niste pandantive.

-Eden nu e acasa? Spune ea direct. O privesc intens in ochi si vad nuante de gri spre marginea ochilor. Eram surprinsă. Fata înaltă ,intră, ignorandu-ma. Merge spre bucătărie.

-Mmm, tot ii mai place ceaiul de mire si mango. Spune scoțând din sertar 2 pliculete. Vrei??? Spune arătând spre mine.

-Am...Nu. Scuze dar cine esti? Ii răspund politicos.

- Mira. Unde sunt linguritele?

- Am, sertarul din stanga. Si ce faci aici?

-Caut linguritele. Gata cu interogatul?

-Nu.

Atunci intra Eden. Este surprins când o vede pe asa-zisa lui cunoștința, Mira.

-M-mira?!? Spune Eden iar eu nu inteleg nimic.
- Eden... Spun eu încât dar sunt ignorată.
Eden scăpa plasale din mana si fuge la ea.
-Cum ai ajuns aici? Spuse el.
-A durat ceva dar acum sunt cu tine.
Spune si il ia in brațe.

Gata...Nu mai pot. Merg afara. Stau pe un leagăn din vechiul parc si ii las pe ei in pace. Nu stiu ce voi face, unde voi merge. Dar nu imi pasa. Am luat geaca mea si am fugit cat vedeam cu ochii.

3 ore mai tarziu.

L-a un momendat m-am oprit. Eram trista. Cine naiba era tipa? O lacrima imi scapa. I-iar mie de ce imi pasa??? Spun si las siroaiele de lacrimi sa imi curga pe fata mea alba de portelan. In minte imi venea scena imbratisarii lor. Nu l-am mai vazut pe Eden mai fericit vreodata. Mie chiar...imi...pasa. Imi pasa de el. La naiba, chiar imi pasa de el. Spun cu voce tare. Stateam pe un pod. Usor simt o atingere pe umar. Era o mana calda. Imi ridic fata de pe genunchi si il vad pe Eden. Incerc sa ma opresc din plans dar chiar nu pot. Se aseaza langa mine. Eu incerc sa imi cer scuze ca am plecat:

-I-im-imi p-pare r-rau. Spun in soapta innecata in propiile lacrimi.

Imdiat apoi Eden m-a trage intr-o imbratisare calda. Nu as mai fii iesit din bratele lui. Stam asa cateva secunde iar apoi incep sa imi curga iar lacrimile.

-Snow, te rog nu mai plange. Spunde Eden si imi sterge lacrimile de la ochi.
-Scuze. Spun incercand sa ma controlez.
-Te rog nu iti mai cere scuze. Eu sunt cel care trebuie sa iti dea niste explicatii. Snow, Mira e fosta mea iubita, dar crede-ma nu mai am nici o legatura cu ea decand ne-am despartit. Snow, te iubesc!
Eu tin mult la tine si nu te voi lasa niciodata.

Din perspectiva lui Eden

Snow plange acum din cauza mea. Doamne e atat de frumoasa. Chiar si cand plange e foarte frumoasa si adorabila. As face orice sa inceteze. O iubesc mult. Dar nu stiu daca ea simte la fel.

-Eden, si eu te iubesc. Iarta-ma ca am plecat asa. Ti-am stricat Craciunul. Spune Snow, si isi lasa capul in jos.

Imi aplec usor capul catre ea si o privesc direct in ochii ei mari si stralucitori. Imi pun mana pe obrazul ei si gurile noastre se unesc intr-un sarut dulce.

-Nu mi-ai stricat Craciunul. E cel mai frumos Craciun de pana acum. Spun zambind larg apoi o cuprind din nou intr-o imbratisare.

-Haide. Uita-te la mine! Spun si ea isi ridica capul de pe umarul meu.

-Ea a plecat! Spun si Snow nu reactioneaza.
-De ce a venit? Adauga ea.
-Mereu vine si sta cu mine cateva ore de Craciun. Scuze ca te-a suparat.
-Eden,  nu mai suport. Ce se intampla?

Aa vrea sa ii raspund dar nu pot. Ea e inghetata si aproape adormita. O urc la min in spate si o duc acasa sa se incalzeasca.