De bani gata

Capitolul 2

Alergatul era metoda mea de relaxare. Alerg de când am învățat să merg în picioare pentru prima dată. A devenit apoi,un fel de ritual. În fiecare dimineață eu și mama alergam ,iar la întoarcere ne opream la cafeneaua din colțul străzii pentru a bea obișnuitul nostru ceai . "Cel mai bun din oraș",îmi plăcea să îi zic eu.

Eram aproape de intrarea pe strada mea. Puteam recunoaște de la depărtare acel tei bătrân sub care erau așezate două dintre măsuțele cafenelei. Mereu mi-a plăcut să cred ca acel tei e magic. Apăruse acolo de nicăieri,încă dinaintea deschiderii cafenelei și nimeni nu a cutezat să îl taie. Când au reabilitat trotuarele,au avut grijă să nu se apropie prea tare de el ca să nu îl sufoce. Acel tei pur și simplu impresiona pe oricine.
În copilărie mă cățăram în el și îi spuneam secretele mele. Era cel mai bun ascultător posibil. Nu m-a dezamăgit niciodată,deși după moartea mamei am rărit întâlnirile cu el,iar după accidentul tatei, nu am mai venit deloc.

Mă lăsasem purtată de gânduri, vedeam doar fragmente din copilăria mea cum plutesc deasupra teiului și muzica din căști făcându-mă să uit de durerea mușchiilor obosiți după atâta efort. Tocmai ce traversam intrarea pe strada vecină străzii mele și îl aud . Cel mai zgomotos claxon posibil,sau poate simplul fapt că m-am speriat,îi amplifica sunetul. Apoi nu mai știu.. Totul s-a întunecat brusc.

- Trezește-te ... Asta îmi mai lipsea, o nebună să îmi sară în față . Minunat !

Deschid ochii năucă și încerc să îmi focusez privirea pe ceva ,dar totul era în ceață. Auzeam o voce necunoscută. Era bărbătească, blândă, cu ușoare urme de îngrijorare și disperare în ea ,dar total necunoscută.
În timp ce imaginea din fața mea se clarifica,am putut să disting o siluetă solidă, un tricou negru,blugi negri.. Două mâini solide m-au apucat cu grijă și au încercat să ma ridice .

Eram buimacă, nu știam ce se întâmplase sau în ce încurcătură m-am băgat iar. O înțepătură ușoară îmi traversă tot corpul și m-am apucat strâns de bărbatul care încerca să mă pună pe picioare.

Puteam acum să îmi dau seama că sunt tot la intrarea pe strada vecină, o mașină neagră superbă la mai puțin de jumătate de metru de mine ,iar când îmi întorc privirea ca să îmi analizez salvatorul ,observ cei mai frumoși ochi căprui posibili. Se potriveau perfect cu fața ca și sculptată, fără expresie, buzele pregătite să mă întrebe dacă mă simt bine și parul castaniu ce strălucea în lumina soarelui.

- Cum te simți ?

Mă înșelasem cu privire la vocea lui. Nu era nimic blând în ea. Părea autoritar, parcă pusese această întrebare doar pentru a masca adevărata intenție .. Mai mult ca sigur dorea să mă strângă de gât chiar în acel moment pentru că sărisem înaintea lui fără să mă asigur.
A închis ochii pentru o secundă,iar când i-a deschis a continuat,ceva mai blând de data asta :

- Îmi poți explica și mie ce era în capul tău?

Aveam de gând să încerc să vorbesc ceva,chiar aveam de gând să îi explic însă îl priveam ca și vrăjită în ochi și îi studiam fizionomia încercând să ghicesc ce vârstă are . Părea tânăr. Foarte tânăr,dar totuși părea atât de matur încât aveam rețineri. Oricum, mai mult de 23 nu îi dădeam.

- Ai de gând să vorbești ?

Devenea ușor iritat . Sigur îi trecea prin cap că a dat de o nebună și nu e una dintre zilele lui bune .

- Sunt.. Cred că sunt bine. Mersi.

O undă de ușurare îi traversă chipul ,apoi brusc deveni serios și mai cât nu țipă la mine :