De bani gata

Capitolul 13

Drumul înapoi spre cabană e parcurs în liniște. O liniște prea apăsătoare chiar. Nemaisuportând această atmosferă în care gândurile mele o luau la vale și întrebări ce își așteptau răspunsul nu își găseau astâmpăr în mintea mea, am pornit radioul și am dat muzica suficient de tare încât să îmi întrerupă șirul gândurilor.

- Nu ne va urmări,nu?

Evident că nici măcar melodia nu reușise să îmi stopeze neliniștea în totalitate,astfel că acum era pe jumătate întinsă spre partea șoferului care întinde brusc mâna dreaptă și oprește radioul, concentrându-se în continuare asupra drumului.

- Nu,tot ne vom lua zilele alea libere cum ți-am promis.
- Cum ne-a găsit?

Acum el e cel care se întoarce înspre mine și își poziționează palma pe coapsa mea,strângând ușor și ridicând mai apoi din umeri.

- O iau ca pe o simplă coincidență, dar când ne vom întoarce o să am o mică discuție cu Marta.
- Crezi că Marta a trimis-o la noi?
- Nu ar face așa ceva. Mai degrabă nu a fost atentă. E mai aeriană de felul ei.

Zâmbesc ușor când observ arcuirea buzelor lui și îmi împletesc degetele cu ale sale,în timp ce mâna îi stătea nemișcată pe coapsa mea.

- Te superi dacă îți mai pun câteva întrebări?
- Dă-i drumul.
- De unde mă cunoaște?

L-am văzut cum se încruntă ușor și îmi aruncă o privire fugitivă, ca mai apoi să își dreagă glasul și să întârzie pe cât poate momentul răspunsului.

- Cine nu te cunoaște pe tine? Fata de aur a liceului, inabordabilă, încrezută, la modă, toată lumea se învârte în jurul ei, deținătoarea celor mai tari petreceri.. Vrei să mai continui?

O umbră de tristețe mi-a acoperit întreaga față și amintiri încep să se deruleze în fața mea. Am fost o scorpie, poate că încă sunt, dar încerc să schimb asta. Eram o puștoaică răsfățată, "de bani gata" și doar cei asemeni mie îmi puteau fi prieteni, adică cei bogați.

- Și cu ea m-am comportat urât?

Mă privește cu o ușoară reținere și știu ce are de gând să îmi spună, așa că i-o iau înainte.

- Sunt conștientă de toate lucrurile pe care le-am făcut. Am fost așa încrezută și prostuță! Credeam că dacă ai bani, ai tot. M-am înșelat și îmi pare enorm de rău pentru tot ce am făcut! Banii nu pot cumpăra totul...nici sănătatea mamei, nici viața tatălui meu, nimic. Și doare! Doare pentru că cei pe care îi numeam prieteni,mi-au întors spatele când am încetat să fiu ca ei, când am realizat că banii și popularitatea sunt în zadar! În noaptea aia, la o lună de la moartea tatei, la petrecerea aia în pijamale afurisită, le-am zis că mă retrag, că nu mai vreau să fiu ca ei. Știi ce mi-au zis? Că sunt o lașă, că nu am decât să stau cu tocilarii și sărăntocii dacă nu sunt capabilă să îmi pun în valoare statutul de prințesă, cum îmi spuneau ei. Halal prințesă! A doua zi școala era împânzită de postere cu "detronarea fetei de aur". Nici măcar tocilarii nu mă primeau cu ei, nimeni nu mai voia să stea cu mine sau să mă privească în ochi! A fost a treia palmă a vieții pe care am îndurat-o. Poate că le-am meritat pe toate trei... Dar mi-am dorit în noaptea aia să o am pe mama lângă mine ca să îmi mai spună o dată :" Nu te încrede în puterea banului căci e oarbă". Eram prea mică atunci ca să o înțeleg, iar când deja am înțeles,a fost prea târziu,îi pierdusem și pe ea, și pe tata.. Dar m-am schimbat, deși uneori am impresia că această schimbare a venit mult prea târziu. Uită-te la mine! Am aproape 20 de ani și nu am nimic în afară de o moștenire enormă și un lanț hotelier celebru! Sunt goală,sunt pustie, am pierdut deja tot ce aveam mai de preț și am fost prea oarbă ca să realizez asta la timp.