The Hunger Games - The last game

Jocurile Foamei - Inceputul

Arya P.O.V.

Soldatii m-au dus in camera de lansare. Au inchis usa, iar eu am ramas inauntru, privind hainele pe care trebuia sa le imbrac in arena. Un tricou negru, un hanorac gri si o geaca ce parea impermeabila, tot de culoare neagra. Pantalonii erau grosi, pe dinafara impermeabili, de culoare gri. In picioare trebuia sa port cizme albe, iar in jurul taliei o centura alba.
Ma mir ca nu ne-au facut iar trandafiri albi patati cu sange.
Respir adanc si ascult. Nu se aude nimic. Asta e sunetul vietii mele: linistea. Evident, nimeni nu vrea sa ies invingatoare. Toti vor doar sa se razbune. Prin noi si prin alte jocuri. Dar nu dovedesc altceva decat ca sunt la fel de cruzi. Dar nu le judec deciziile. Probabil si eu as fi facut asa in locul lor.
Stilistul meu, unul dintre fostii stilisti ai jocurilor care au sapat cu viata, intra in camera.
- Esti gata? Imbraca geaca, Arya. Va fi frig.
- De unde sti, Raymond?
- Pentru ca ai primit o geaca. Daca nu primeai, nu era frig.
Pe fata lui Raymond a aparut un zambet mic. Incerca sa ma destinda. Am imbracat geaca si m-am uitat la el. Nu a mai aparut in fata camerelor de 15 ani. Are parul carunt, vopsit in suvite rosii care nu ii ascund firele imbatranite. Are tatuaje aurii pe obraji si pe buze, iar el incearca sa arate mult mai tanar decat este. Pentru noi, cei din Capitoliu, e normal.
- Crezi ca toti acesti copii vor sari imediat la lupta? Adica, unii dintre ei sunt prieteni vechi, am spus.
- Arya, si invingatorii erau prieteni. Si au sarit intr-o lupta sangeroasa imediat cum a batut gongul. Acel gong te transforma in ceva ce nu esti. O masinarie de supravietuire.
- Imi pare rau de frati. Stii tu, Evan si Willow, Carson si Olivia. Pentru ei va fi greu sa il piarda pe celalalt. Mai greu decat pe prieteni.
- Stiu. Haide, mai sunt 10 minute, nu vrei sa mananci?
- Raymond, nu mi-e foame, multumesc.

Asteptam in liniste. Apoi se aude o voce in difuzoare care ne spune sa intram in tuburi.
- Uite, pune-ti astea. Fac parte din costum, spune Raymond, inmanandu-mi o pereche de manusi de piele negre.
Mi le-am pus in maini si am intrat in tub. Sticla a acoperit intrarea. Eram captiva in tub. Nu era o senzatie prea placuta. Apoi, dupa un minut, platforma pe care stateam a inceput sa se ridice. Il priveam pe Raymond cu intristare. Si el simtea la fel.

Lumina puternica a soarelui m-a orbit si, intre timp ce ma dezmeticeam, o voce s-a auzit in difuzoare:

- Doamnelor si domnilor, sa inceapa ultima editie a Jocurilor Foamei!

Cornul Abundentei statea destul de departe, in fata mea, sclipind in soare. Am privit cercul de tributuri care erau copii din Capitoliu, prietenii mei. Apoi am privit arena si am observat ca fusese impartita in 12 parti, ca si in cea de-a 75-a editie a Jocurilor.
Dar in fiecare felie se afla altceva. Jungla, padure de pini, de brazi, de stejari, desert, campie, apa, ghetari, ruine. O arena formata din multe arene din trecut. Pe unele le cunosteam, stiam cat de periculoase sunt. Si clar nu doream sa ma aflu in regiunea lor...
Copiii se uitau speriati. Cei mai mari doreau sa castige. Si cel mai mult isi dorea asta Ares. Fața lui trada furie, ura, dorinta de razbunare. Dar pe cine sa se razbune? Pe Snow, care e mort, ca i-a ucis tatal? Pe rebeli, ca l-au trimis in jocuri? Pe noi, ca ii suntem acum dusmani?
Numaratoarea inversa e la jumatate. Sunt in "felia" cu jungla impreuna cu Evan Hamilton, un baiat de 12 ani, cu doi ani mai mic ca mine. E speriat. In stanga lui se afla Samantha Willie, in dreapta lui ma aflu eu, iar in dreapta mea Titus. Feliile sunt despartite de drumuri din pietre, iar in jurul Cornului e un cerc mic, de vreo 2 metri, din apa. Cornul se afla pe o mica insula si are in el arme de tot felul: arcuri cu sageti, cutite, topoare, securi, sabii, sulite. Mai sunt si cateva rucsacuri imprastiate pe insulita si genti cu provizii.
10 secunde. Fixez un ghiozdan si cutitele, dar mi-ar placea sa pun mana pe o sabie sau pe un arc.
5...
4...
3...
2...
1...
Gongul rasuna, iar eu pornesc in viteza, iar cand ajung la micul sant cu apa simt cum Titus ma impinge si ma prabusesc la pamant, scuipand sange...