The Hunger Games - The last game

Epilog

Povestitorul

Deschidea ochii, care ii erau imediat mangaiati de lumina blanda a soarelui. Totul era ca un vis. In fata ei se intindea o campie lunga, iar ea se ridica si isi trecu degetele peste varfurile firelor inalte de iarba ce se scaldau in lumina soarelui.
Mergea usor inainte, fara sa stie incotro sa se indrepte. Caldura ii trimitea o senzatie placuta in oasele amortite de moarte.
O pala de vant o facu sa se intoarca, sa priveasca in stanga ei, unde, in departare, un tanar cu parul auriu in lumina razelor soarelui astepta.
Ea alerga intr-acolo. In drumul ei, observa marea, care se intindea pana in zare. Sclipirile ei intermitente o atrageau, iar pe valuri salta o barca cu panze la al carei bord statea un tanar cu par blond.
Acesta se uita inspre fata, cu mana streasina la ochi, apoi se intoarse la panzele lui. Astepta linistit, ca orice om de acolo. Astepta venirea noilor locuitori.
Finnick isi intoarse capul, sperand ca, intr-o zi, la bordul vasului sau sa fie Annie si cu fiul lui. Dar trebuia sa mai astepte.
Peste tot incepeau sa apara oameni, fiecare ducandu-se la treburile lui.
Intr-un colt, un baiat robust, blond, ascutea o sabie. Cato nu o baga in seama pe fata care observa o batrana privindu-l pe pescar. Mags era fericita uitandu-se la Finnick, sperand ca si in sufletul lui se va asterne linistea intr-o buna zi.

Fata se uita iar inainte. Tanarul care parca o astepta pe stanca privi inainte. Ea incepu iar sa alerge. Ajunse aproape de el, razand, dorind sa il imbratiseze, dar baiatul o respinse.
Fata paru uimita, iar apoi incepu sa planga. Baiatul o privi dur, apoi se repezi si o cuprinse in bratele-i puternice si fierbinti, aproape sufocand-o.
Lacrimi calde ii curgeau pe obraji, iar el spuse, trist, printre sughituri:
- Trebuia sa ramai in viata... Trebuia sa ramai in viata!
Suspina, un lucru ciudat pentru un baiat, si o imbratisa puternic.
Ea stia ca avea dreptate. Trebuia sa traiasca. Dar nu mai avea pentru ce.
Cei doi nu mai spusera nimic. Nu faceau decat sa planga, desi, in arena, crezusera ca lumea se sfarsise pentru ei.
Apoi vazu ca toata lumea ii privea. Olivia si Carson. Willow si Evan. Samantha. Jasmine. Chiar si Ares. Iar, intr-un colt, era Fiend, privindu-i pe cei doi cu zambetul pe buze.

Asta a fost dimineata unei noi vieti. Atunci cand toti au trecut un prag crud catre o viata mai buna.

Dupa mult timp petrecut printre cei dragi pe care ii pierdusera de mult, toti se gandeau la cei lasati in urma. Inafara de cei doi.
Fiend statea zambind pe o stanca, gandindu-se la familia lui, la surioara sa, la frumusetile efemere ale Capitoliului si cele eterne ale pamantului unde traia acum. Ii privea zambind melancolic pe cei doi, pe Arya si pe Jacob, care nu mai aveau pe nimeni la care sa se gandeasca care era viu.
Se bucurau impreuna de noua existenta, traind visul unei alte vieti.

Pentru multi, aceasta noua sansa era ca un joc repetitiv. Dar ei renuntasera de mult sa se joace. Deoarece exista jocuri ... cu mult mai rele...