Iunie, 1
Dragă Adela,
Mă simt ca un nesimţit, neruşinat şi neobrăzat. Nu pot să cred prin câte ai trecut la naşterea fetiţei noastre. Unii m-ar contrazice, ar spune că nu ar trebui să mă simt aşa, dar nu îmi pot ierta faptul că te-am lăsat să confrunţi singură acele încercări. Ce fel de tată lipseşte în ziua venirii fetiţei lui pe pământ? Ce fel de tată nu este alături de mamacopilului când plânge şi ajunge la capătul puterilor? Dar cea mai grea întrebare este: Ce fel de bărbat îşi lasă femeia pradă unui altuia? Îmi pare rău, emoţiile şi lacrimile din ochi nu mă lasă să îţi mai scriu. Au pus stăpânire pe mine şi mă opresc din scris. Pe data viitoare, Adela!
Cu drag, Laurenţiu
CITEȘTI
Răspunsuri de pe front (Volumul II) ~ În Curs De Editare~
Short StoryNu îmi pare rău că mi-am părăsit ţara, familia, prietenii, oraşul atât de mult cât îmi pare rău că te-am părăsit pe tine. Optsprezece ani te-am lăsat în paragină. Te-am lăsat să te transformi într-o epava, fără ca măcar să îţi ofer o explicaţie. Abi...
