Coregraful: Bine copii va voi arăta o nouă coregrafie, dar mai întâi să facem perechile.
Perechile au fost: Adele și Denis, Anelisse și Artur, Denișa e Claudio, Sofia și Michelle, și au mai rămas Marinette și Adrien.
-Marinette*-
Doamne, voi împărți scenă cu tipu nou, e de treabă și mă face să mă sunt în siguranță, doamne ce tot vorbesc, mai întâi carieră și apoi băieți, am trimis o scrisoare la cea mai bună academie de dans din Paris pentru o bursă școlară. Ltote concursurile de dans leam câștigat, de obicei ieșeam pe locul unu, dar niciodată nu am putut învinge trupă de dans din Statele Unite Ale Americi. Deci trebui să mă concentrez.
-Adrien*-
O am partenera pe Marinette, îmi place de ea, nu e ca celelalte, am ocazia să mă apropiat de ea și să o cunosc mai bine.
Eu: Sper ca o să poți ține pași cu mine, Bubu!!
Marinette: O.. Fi sigur, întrebarea e dacă tu nu o sate dai bătut pentru ca nu faci față la cât de bună sunt...
Toți: Oooooo... Ti-a spuso fata.
Marinette bate palma cu toți și se uita la mine ca un adversar pe care nu la mai avut până acum și mă mir ca la cați adversari a avut de învins și asta deduc din toate medaliile și trofeele ei la dans.
Marinette: Ești pregătit, îmi întinde mâna se eu ip apuc și o tragcat mai apriate de mine.
- Marinette*-
Mă trădează spre el, hanoracul lui negru era deschis lăsând la vedere bustul lui lucrat de care mă lipesc de el abundând nas în nas. M-am pierdut în ochii lui verzi așteptând...
-Adrien*-
Până acum nu am observat dar are niște ochii ca două perle de pe cel mai frumos lanț și magazinul de bizuteri. Ea în sine e o bijuterie de care am rămas fermecat din primele clipe când am văzuto. Mă simț de parcă aș pluti, nu o să o las să plece, niciodată.
Coregraful: Bine toată lunea hai să va văd.
Ne despărțim repede să nu nevada nimeni, îmi trec mâna prin păr și cealaltă mi-o bag în buzunar.
- Marinette*-
Neam despărțim repede să nu ne vadă cineva eu roșie toată în obrajii mă întorc cu spatele să nu mă vadă, iar mâinile mele se împreunează. Adrien se apropie cu pași mărunți și cu o voce senzuală îmi șoptește la ureche
Adrien: Ești gata?
Mă întorc spre el hotărâtă..
Eu: Săi d-am drumul.zic fără nici o rușine.
Se uita la mine apoi mă ia de mâna și incepem să dansam o coregrafie inventată pe loc. Mă rotește și apoi mă prinde, mă ridica în aier,mă târăște pe jos, mă ia pe toate părțile posibile cred eu ca sa-mi arate cât de puternic e, nu am crezut ca acel de de băiat rău, prima dată când lam văzut am crezut ca acel gen de tip mai retras și cuminte.
Toată lumea se opriră din dansat și se uitau la noi. Când am rămas în pană de odei amândoi am hotărât să ne oprim. Se apropie de urechea mea și îmi șoptește..
Adrien: Acum pentru marele final te voi arunca, să nu te speri sau panichezi, te voi prinde.
Și mă arunca si mă prime stil mireasa. Am răsuflat ușurată.
Coregraful: Cred ca ne-am găsit perechea care să interpreteze dansul solo sau să spun duiet.
Amîndoi incepem să râdem.
Ne ducem în vestiare ca să ne schimbăm. Îmi deschid dulapul și din el cade un bilet în care scria " Ne întâlnim pe acoperișul casei tale, cu drag admiratorul tău Motan Noir. Mă îmbrac și mă îndrept spre casă, o salut pe mamă și fug în camere. Îmi arunc cărțile din ghiozdan pe pat și din el cade din nou un alt bilet " Sper ca nu ai uitat de întâlnirea noastră, nu? Semnat al tău Motan Noir." Tot nu știu cine e acest Motan Noir dar până la urma am urcat pe acoperiș.
