Am urcat pe acoperiș. Acolo două pisici mă așteptau.
M.N.: Marinette el este fratele meu Motan Blanche.
M.B.: Bună, încântat, îmi ia cu blândețe mâna cea firaca și o săruta.
Eu: La fel cred, și îmi trag mâna repede dezgustată.
M.N.: Dred ca am spus ca am ceva pentru ține nu??!!
Motan Blanche îmi pune mâna la ochii și după două secunde mă trezesc și un buchet mare de trandafiri în față mea cu un bilet. Cei doi motani plecaseră deja lasandu-ma singură cu buchetul de trandafiri. M-am aplecat să-i miros după care am luat biletul și lăm citit.
" Ești o persoană specială și meriți pe cineva special cu care să îți împărți viață și timpul. Ești o față deșteaptă preocupată de carieră, dar dacă ți-ai face timp să mă cunoști ai înțelege ca suntem exact la fel. Când ne-am întâlnit prima oară sunt sigur ca ai simțit ce am simțit și eu, dar ai ignorat acele sentimente pa care le păstrezi intr-o cutie sigilata intr-o cameră izolată în inimă ta. Altau pentru todeauna M.N.- A. " .
Bine, m-am convins. Asta se joacă cu mintea mea. Altă explicații logică chiar nu am găsit. Trebui să mă gândesc la ce tocmai am citit. Offffff.. Ce mă fac. Ori cum nu asum trebui să mă stresez deoarece spectacolul e mâine și dacă nu mă odihnesc sar putea să stric tot spectacolul mai ales ca în public vor fi reprezentați ai academiilor de dans din toată lumea mai ales academia acea de dans de aici din Paris, dar visul meu nu e să intru la această academie chiar dacă e cea mai bună academie din toată Franța, ci să intru la cea mai bună academie din toată lumea care se află în U.S.A. dar ca să intru acolo îmi trebui o bursă de studiu și acolo nu prea se dau burse decât 10 pe an și acolo intră și ies doar cei mai buni din cei mai buni, ar fi un miracol dacă aș intra. Ori cum ar trebui să mă odihnesc mâine e o zi nouă, și una foarte grea. Hai cu Doamne-ajuta.
