georgia rose // zayn malik

capitolul patru

   Am păşit tăcut în încăperea în care domina un miros de plombe şi m-am îndreptat către recepţie. O femeie brunetă, cu un coc în vârful capului şi cu câteva fire albe de păr era aşezată pe scaun, pilindu-şi unghiile. Am încercat să îi atrag atenţia lovind încet podeaua, dar femeia mă ignoră total. De o parte şi de alta a holului erau scaune, iar unul dintre ele era ocupat de o bătrână ce citea o revistă cu susul în jos. M-am uitat ciudat la femeie, dar aceasta mă observă şi mă făcu să-mi reîntorc privirea către recepţie. Doamna de acolo m-a privit nepăsătoare, aşezând pila de unghii pe masă zgomotos.

   - Cu ce vă pot ajuta? întrebă ea într-un final, pe un ton plictisit.

   - Am venit aici pentru a ridica un aparat dentar, am spus timid. Al lui Niall Horan, am adăugat apoi.

   Femeia îşi coborî privirea în laptop-ul din faţa sa şi tastă nişte litere, apoi mormăi aprobator.

   - Domnul doctor Rose? întrebă aceasta, încă ţinându-şi privirea îndreptată în laptop.

   - Ăăa, da, m-am bâlbâit eu, în secunda următoare femeia ridicându-se şi cerându-mi să o urmez.

   Merse pe holul plin de scaune, apoi intră într-o cameră de unde se auzea vâjâitul acelui aparat de tortură care pileşte.

   Încă nu pot să cred că irlandezul ăla m-a convins să vin după aparatul lui.

   Urăsc locul ăsta.

   E primul pe lista clădirilor pe care le-aş arde.

   Femeia ieşi după câteva minute şi îşi verifică acel coc făcut cu atâta atenţie.

   - Puteţi intra, mi se adresă femeia, apoi se întoarse la recepţie.

   M-am îndreptat timid către cabinet, zgomotul acelui aparat încă auzindu-se şi dându-mi fiori.

   Nu mi-e frică să mă uit la filme de groază singur.

   Nici să intru în vreo casă bântuită.

   Iar dacă voi vedea vreodată o fantomă, mi-aş păstra calmul.

   Dar pe toţi sfinţii, simt că leşin când mă apropii de vreun cabinet de dentist.

   Am împins uşa şi mi-am băgat capul timid, zărind o siluetă masivă, acoperită cu un halat alb şi aplecată asupra acelui pat al torturii.

   - Bună ziua, am spus pe jumătate bâlbâit, iar bărbatul se întoarse către mine.

   Ţinea în mână aparatul ce vâjâia şi îl opri când observă că zisesem ceva. Îmi zâmbi şi dădu din cap.

   - Bună ziua, replică acesta, apoi se îndreptă către o masă de sticlă pe care erau înşirate tot felul de dosare şi pixuri. Presupun că sunteţi aici pentru aparatul domnului Horan.

   Am dat din cap afirmativ, bărbatul scoţând de sub masă o cutie de carton. Începu să caute, privirea sa devenind din ce în ce mai nervoasă. Goli cutia, acum masa fiind plină de cutiuţe pe care o blondă cu un aparat dentar în gură şi cu nişte dinţi sclipitori zâmbea.

   Aruncă acea cutie într-un colţ, aplecându-se cu greu sub masă şi uitându-se minuţios. Se ridică şi oftă, apoi îşi mângâie burta proeminentă. Aruncă o privire nervoasă prin cameră, apoi se aplecă din nou sub masă.

   - S-a întâmplat ceva? am întrebat nedumerit.

   Bărbatul mă privi cu o faţă vinovată şi începu să-şi scarpine chelia.

   - Cred că am uitat cutia cu aparatul dentar acasă, spuse el jenat. Vă deranjează dacă aşteptaţi să o sun pe fiica mea să-l aducă?

   - Nu, e în regulă, am dat eu din umeri degajat.

   Bărbatul îmi zâmbi şi îmi întoarse spatele, întinzând mâna şi luându-şi telefonul de pe masă.

   Sper că-ţi baţi joc de mine.

   Nu aş mai sta niciun minut în clădirea asta a ororii.

***

   A trebuit să aştept jumătate de oră într-o cameră albă, acoperită în întregime de un miros înţepat enervant, privind cum dentistul se joacă precum un copil cu aparatul vâjâitor.

   Ia-mă, doamne.

   Telefonul bărbatului sună, acesta ridicându-se imediat de pe scaun şi răspunzând.

   - Da, Georgia, răspunse bărbatul, făcându-mă să încremenesc. Interfonul e ,,22”.

   Mi-am dus mâna pe masa înaltă de sticlă de lângă mine pentru a mă sprijini, pentru a preveni o căzătură pe podeaua cabinetului. Pe masă am zărit o ramă, pe care am luat-o în mână şi am ridicat-o pentru a o vedea mai bine. În poză nu era nimeni alta decât roşcata din club, Georgia.

   Am dat de dracu’

   M-am oprit în dreptul uşii, ţinând o mână pe clanţă.

   - Domnule Rose, m-am adresat barbatului, de abia atunci atrăgându-mi cu adevărat atenţia numele său de familie, trebuie să plec. Îmi pare rău că am deranjat-o pe fiica dumneavoastră, dar..

   - Dar Georgia trebuie să apară imediat, mă întrerupse dentistul. Aşteptaţi puţin.

   - Îmi pare rău, dar chiar trebuie să plec, am spus prompt, apoi am depărtat puţin uşa.

   Am tras uşa, în următoarea secundă cineva deschizând-o şi pocnindu-mi o uşă în faţă. M-am arcuit de durere şi mi-am dus mâna la gură, observând pe podea unul dintre dinţi.

   - Georgia! izbucni dentistul nervos.

   M-am uitat cu coada ochiului la roşcata ce tocmai intrase, care avea o faţă vinovată şi jenată în acelaşi timp. Se apropie de mine, punându-mi o mână pe spate şi ajutându-mă să mă ridic.

   - Îmi cer mii de scuze, începu ea, cu un ton inocent şi rugător. Chiar nu am vrut. Mă grabeam şi..

   Acei ochi albaştri.

   - Zayn? izbucni ea, când privirile noastre s-au intersectat.

   - În carne şi oase şi fără doi molari, am răspuns, deşi mă dureau dinţii.

   Mi-am aruncat o privire către bărbat, care ne privea nedumerit.

   - Îmi cer scuze, mormăi roşcata.

   - Nu-i nimic, am replicat, luându-mi mâna de la gură şi observând că arătătorul îmi era roşu.

   Georgia mă privi cu o faţă jenată şi sinceră, pentru o secundă ochii sclipindu-i precum dinţii fetei de pe cutiile aparatelor dentare. Purta un tricou cu Ramones mov, iar pantalonii erau unii albi. Am continuat să o privesc, deşi simţeam că gura mea tocmai a fost lovită cu un bolovan. Părea jenată de privirile mele, într-un final chicotind. I-am zâmbit ciung, aceasta întorcându-mi zâmbetul.

   - Păi, sparse dentistul liniştea, bătând o dată din palme, ce zici să ne ocupăm de acel molar care încă se mişcă în gura ta?

   Ce?