georgia rose // zayn malik

capitolul şase

   - Vă rog puneţi mult ketchup dulce, am strigat către ospătăriţa ce se îndepărta rapid de masă.

   Nu se întoarse şi nici nu-mi răspunse, aşa că am strigat din nou în urma ei ,,Aţi auzit?”, iar ea răspunse afirmativ. Mai mult de jumătate din restaurant mă fixase cu privirea, dar până la urmă am dreptul să cer mai mult ketchup. Bine, poate că era mai bine dacă aş fi cerut asta la un fast food de la colţul străzii, nu într-un restaurant fiţos, dar era singura clădire care îmi putea face o pizza margherita. Şi singurul loc unde fotografii sau fanele nu au acces. Am expirat binedispus, lipindu-mă de spătar şi analizând fiecare client. Două babe cu o chelie sub perucă se înfundau cu caviar în stânga mea, iar în dreapta puteai admira un cuplu pistruiat halind spaghete. Ce-i drept, ar fi arătat ca ,,Doamna şi vagabondul”, dacă ea nu ar fi fost mai degrabă monstrul din ,,Frumoasa şi bestia”. Mi-am întors privirea către masa mea şi am privit în gol câteva secunde. Pur şi simplu nu mai merge. Nu mă pot adăposti în mâncare ori de câte ori o fată drăguţă vorbeşte cu mine. Adică e scârbos. În faţa unor fete nu contează că sunt Niall Horan, ci acel ceva la care nu sunt bun şi Liam eşuează când mă învaţă. Acel ceva ce poartă numele de comunicare cu o fată. Ultima oară am vorbit cu Cassidy, o nouă angajată la Sony Music pe care am reuşit să o invit la mine acasă, o oră întreagă despre nimic altceva decât şoareci. Cum ei pot mânca atâta brânză şi, mai ales, cum le poate plăcea toate sortimentele? Iar a doua zi Casiddy era împreună cu spălătorul de geamuri.

   Am oftat, ridicându-mi privirea şi zărind ospătăriţa că se îndrepta către masa mea cu o cutie de carton. O cutie de carton pentru pizza. Am încercat să mă abţin să nu zâmbesc tâmp şi fata îmi aşeză în faţă cutia.

   - Costă douăzeci de lire, mi se adresă chelneriţa, în timp ce eu am ridicat capacul cutiei.

   Mirosul delicios al pizzei îmi umpluse întregul nas, iar ochii mei erau delectaţi cu imaginea unei margherite parcă înjunghiate.

   Măcar m-au ascultat cu privire la ketchup.

   Am scos din buzunar portofelul şi i-am înmânat fetei cele douăzeci de lire, apoi aceasta îndepărtându-se cu viteza luminii de masa mea. Am ridicat din umeri pentru mine şi m-am ridicat, în mâini ţinând cu grijă cutia cu pizza.

   Cred că o voi numi Sandra.

   Am înaintat către ieşire, analizând atent fiecare masă şi încercând să compar fiecare client al restaurantului cu un personaj Disney. Fac asta destul de des. Iar la decernările de premii pentru muzică e cel mai amuzant. Având în vedere că pe Bestie şi pe Vagabond i-am descoperit, pot adăuga şi câteva caracatiţe din Mica Sirenă şi eventual Regina din Albă-ca-Zăpada. Mi-am aranjat părul, analizând cuplurile de la mesele din colţ, apoi am tras de uşă. Totuşi, m-am oprit în loc şi am încercat să recuperez imaginea persoanelor pe care le-am asociat cu Ariel şi prinţul său. Mi-am mijit ochii, apoi m-am întors în restaurant, îndreptându-mă către masa numărul şase. Am tras un scaun de la altă masă şi m-am aşezat, stând pe scaunul întors cu spătarul în faţă.

   - Ce mai faci, Harry? am exclamat, vocea mea auzindu-se în întregul restaurant.

   Cei doi, Harry alături de o roşcată, mă priveau nedumeriţi, deşi pe faţa creţului se citea mai mult nervii decât uimirea. Într-un final colţurile buzelor sale se arcuiră într-un zâmbet forţat şi mă salută la rândul lui.

   - Dar ce faci aici? mă întrebă, tonul său vrând să pară unul politicos şi prietenos, dar în realitate vroia să mă ia la bătaie.

   - Păăăi, am zis eu, aşezând cutia cu pizza pe masă şi aşezând jos un feşnic neaprins, e chiar o poveste amuzantă.

   Creţul se prefăcu pentru câteva secunde că râde, dar apoi îmi puse mâna pe umăr şi mă bătu amical, parcă vrând să mi-l scoată din încheieturi.

   - Ce zici dacă mi-o zici altădată? zâmbi el forţat.

   I-am zâmbit înapoi, apoi mi-am întors privirea către fata ce ne privea nedumerită. Era drăguţă; părul său era roşcat, iar ochii săi albaştri păreau că sclipesc în lumina becului. Da, genul de fată pe care Harry ar aranja-o într-o noapte şi după ar ignora-o. Iar asta mă enerva, fiindcă părea sensibilă.

   - Iar numele acestei domnişoare este.. , am întrebat-o, luându-i mâna într-a mea şi sărutându-i-o, spre enervarea creţului.

   Roşcata chicoti, apoi îşi retrase discret mâna.

   - Georgia, îmi zâmbi prietenos. Georgia Rose.

***

   - Eşti bou?! am exclamat, închizând uşa băii bărbaţilor. Asta e tipa de care e Zayn îndrăgostit.

   Creţul intră calm şi liniştit în încăpere, oprindu-se în faţa oglinzii şi aşezându-şi sacoul.

   - Da, ea e, îmi replică nepăsător.

   - Atunci îmi poţi explica de ce eşti la o cină romantică alături de ea? am izbucnit. Asta e legea noastră nescrisă. Nu furăm iubitele unuia celuilalt. Eşti un nesimţit.

   Creţul îşi dădu ochii peste cap şi se întoarse către mine, fixându-mă cu privirea.

   - Da, Niall, nu furăm iubitele unui altuia, îmi răspunse, accentuând enervant de mult cuvântul ,,iubitele”. Din câte ştim cu toţii, Georgia nu e iubita lui Zayn, deci nu am încălcat nimic, Nialler. Aş fi încălcat dacă m-ai fi văzut la întâlnire cu Perrie. Prin urmare, scuză-mă, dar mă aşteaptă Georgia.

   Trecu pe lângă mine şi ieşi din baie, lăsându-mă într-o linişte totală.

   Ei bine cineva tocmai trăsese apa, deci nu chiar o linişte.