georgia rose // zayn malik

capitolul doi

   Mda, mi-a ieşit niţel mai pervers, deci citiţi pe propria răspundere. Nu ala aia mă refer, ci doar la nişte cuvinte.. În fine, spor la citit ^^

   M-am oprit în pragul uşii, sprijinindu-mă pentru a nu face contact cu podeaua. Eram ameţit. Şi cu siguranţă din cauza trezirii mele mult prea bruşte. Mi-am scuturat capul, revenindu-mi rapid şi începând să casc zgomotos. Am aruncat o privire către ceasul de lângă televizor, acesta arătând ora şapte.

   Vis tâmpit cu unicorni

   Dacă nu erai tu, acum încă dormeam liniştit în patul meu.

   M-am uitat urât la podea, imaginându-mi că aceasta e un unicorn. Am înaintat spre bucătărie, trecându-mi o mână prin părul ciufulit şi târşâindu-mi papucii de parchetul din bambus. Creaturilea acelea cu un corn în frunte sunt destul de înfricoşătoare. Iar părerea asta e formată strict din cauza puloverului croşetat de bunica Matilda când aveam cinci ani. Roz, strâmt, cu un ditamai unicornul în mijloc.

   Am fost batjocura colegilor mei de grădiniţă timp de doi ani din cauza lui.

   Am deschis frigiderul şi am scos o cutie cu lapte, apoi am umplut un pahar. L-am luat, târşâindu-mi picioarele leneşe până în sufragerie şi trântindu-mă pe canapeaua albă din piele. De obicei am dureri interminabile de cap în dimineţile de după serile petrecute în club, dar din fericire asta nu s-a întâmplat în acea zi. Am dat pe gât paharul cu lapte, apoi l-am aşezat pe masă, apucând telecomanda şi pornind televizorul. În faţa ochilor mei apăru Cartoon Network, cu reclama sa cu Scooby-Doo. În mod normal aş minţi cum că o verişoară de cinci ani m-a vizitat zilele astea şi s-a uitat la desene la televizor, dar eu sunt cel care nu pierde vreun episod cu Scooby şi Shaggy. Mai degrabă prefer Echipa Misterelor, decât o emisiune pentru adolescenţi unde pot auzi tot felul de minciuni despre vedete.

   Scooby şi Shaggy nu m-ar minţi vreodată.

   Dar MTV da.

   Am mutat canalul, butonând plictisit telecomanda. Dacă tot m-am trezit la ora şapte, măcar să găsesc ceva interesant de văzut până la ora nouă, când mă întâlnesc cu restul băieţilor. Toate canalele erau neinteresante, pline de ştiri tâmpite şi talkshow-uri plictisitoare, iar canalele de muzică încă nu şi-au început programul. Într-un final am lăsat la unul unde rula melodia lui Michael Jackson, Bad. Telefonul începu să sune şi m-am întins către el, văzând că Harry e cel care mă apela.

   - Te-am trezit? întrebă el.

   Am luat telecomanda şi am dat televizorul mai încet, apoi am îngâimat un ,,nu”.

   - Atunci pot veni pe la tine?

   - Sigur, am replicat pe un ton nepăsător, ridicând din umeri.

   În următoarea secundă se auzi soneria, iar Harry îmi închisese. Am oftat leneş şi m-am ridicat din pat, târşăindu-mi papucii până la uşă. M-am uitat pe vizor, dar cel sau cea care era la uşă ţinea mâna acolo şi nu se vedea nimic. Am pufnit, sperând ca la uşă să nu fie vreo fată, dată fiind costumaţia mea minimă, formată doar din boxeri. Se auzi din nou soneria, de data asta mult mai lungă. Am deschis uşa, în faţa mea fiind Niall, Harry şi Louis. Soneria încă se auzea, iar asta doar pentru că blondinul continua să ţină apăsat pe ea. Toţi trei mă salutară, apoi trecură pe lângă mine, cu excepţia lui Niall, al cărui deget încă era pe sonerie.

   - La ora şapte oamenii dorm, Nialler, am zis sarcastic.

   Mă privi tâmp şi ridică din umeri, apoi intră în apartament. Am împins uşa cu palma, apoi m-am întors în sufragerie, unde cei trei deja se făcură comfortabili.