Criminalul

Ăsta-s eu.

Cred că ar trebui să vă spun ceva şi despre mine, nu?
Off.. ok..
Păi mă numesc Derek Jackson, am 19 ani, sunt genul tipului ghot, emo, psihopat, dement, etc., etc., iubesc culoarea mov, dar negrul mi se pare demenţial, locuiesc în marele Los Angeles, singur..
Nu, nu am părinţi, mi-au fost ucişi.

E o poveste complicată, voi încerca să-i fac un rezumat.
Păi la frageda vârstă de 5 anişori, într-o seara de vară eu şi părinţii mei ne uita împreună la un film, la un moment dat, cineva a dat buzna în casa înarmat cu un pistol, eu m-am speriat, la fel ca şi ai mei, dar tata a vrut să facă el pe curajosul. Tipul a spus că vrea doar o sumă de bani şi câteva bunuri de prin casă, tata nu a vrut să-i dea ceva aşa că, după câteva minute s-a auzit un foc de puşcă, m-am uitat în jur şi tata era rănit în piciorul drept, atunci mama mi-a spus să fug şi să mă ascund, aşa am făcut şi am ajuns să fiu în dulapul din aceea cameră. Am putut vedea totul.. tata protesta, spunea că nu va da nimic unei javre, iar mama se ţinea la fel de tare ca tata, deşi ochii îi erau plini de lacrimi. "Nu o să dau nimic unui nimic aşa ca tine, gunoiule!" Astea au fost ultimele cuvinte ale tatei, urmând apoi să văd cum tipul acela îl împuşcă drept în cap, făcând-o pe mama să ţipe amarnic. Apoi a urmat ea, criminalul a împuşcat-o direct în piept, lăsându-i pe amândoi într-o baltă imensă de sânge. Probabil a uitat că mai eram şi eu în dulap, iar, după ce a "curăţat" casa de toate bunurile sale a ales să plece, lăsându-mă singur cu corpurile neînsuflețite ale părinţilor mei. Am ieşit repede din dulap şi m-am aşezat lângă ei, în balta aceea imensă de sânge.
Lacrimile îmi inundau ochii şi obrajii, făcându-mă să urlu de durere.. Eram doar un copil, ok? Un copil care la vârsta de 5 ani fusese martorul unui carnagiu al propriilor părinţi, era de înţeles că aş putea rămâne cu sechele. Nu înţelegeam de ce, tocmai părinţii mei să păţească aşa ceva, ei nu au greşit cu nimic. De ce ei? De ce nu eu? Erau atatea întrebări care atunci îmi măcinau creierii, iar acum, abia dacă le mai dau importanță.
Am reuşit s-o sun pe mătuşa mea de pe telefonul fix.. pe cât de scurt posibil.. e a venit la noi acasă, alături de unchiul meu, a sunat la poliţie, iar în urmatoarele cinci zile părinţii mei au fost declaraţi ca morţi, au fost înmormântaţi, şi micuţul Derek, adică eu, am ajuns în custodia mătușii Helen.

Bun, până aici totul aproape ok.. mi-am continuat şcoala, am fost la psiholog, mi-am revenit cât de cât, până când mi-am dat seama cum este lumea asta de fapt.

Aveam 15 ani, mă puteam considera un adolescent, fericit, cu note bune la şcoală, iubit de multe fete, invidiat de mulți baieți, dar îmi lipsea iubirea scumpilor mei părinţii, mătuşa şi unchiul meu mă mai ajutau uneori, dar nu era la fel. Şi totul avea să se schimbe din seara aceea. Povestea se repeta. Din nou un tip înarmat a pătruns în casă, acum voia bani, sume exorbitante de bani, pe care ei nu-i aveau, şi pentru asta au plătit cu viaţa. Gunoiul acela i-a omorât fix în faţa mea, simţeam cum sentimentele de iubire şi ură se combină, voiam să-l rănesc pe criminal aşa cum a facut el cu cei dragi mie aşa că, de data asta nu am mai fugit, pur şi simplu am luat cel mai mare cuţit din casă şi m-am îndreptat spre el, iar dintr-o simplă mişcare de pe la spate i-am tăiat capul, sângele începând să ţâşnească prin toată casa. Acela a fost punctul culminant pentru mine, momentul în care mi-am dat seama cât de mult iubesc ucisul. Din acea seară mi-am descoperit talentul şi am pierdut credinţa în Dumnezeu, el nu mai există pentru mine.
Iar de la copilul de 15 ani am ajuns aici, un adolescent de 19 ani, care de fapt este un criminal căutat de toata poliţia din L.A., desigur, pentru că am învățat singur să-mi ascund urmele, nimeni nu ştie cine sunt cu adevărat, nimeni nu m-a recunoscut, plus eu acționez doar noaptea, când multă lume nu îmi poate zări chipul. În timpul zile sunt un elev obişnuit care merge la liceul NR. XIX-B L.A., un elev ce învaţă bine, cu note bune, prieteni de încredere, şi un simplu om ce visează să devină cel mai important psiholog existent vreodată. Însă nimeni nu-mi ştie adevărată poveste, bine, doar Alex, despre care veţi afla mai multe la timpul lor, dacă v-aş spune acum, aş strica suspansul, nu-mi permit să fac asta.

Bun, şi cam atât despre mine, momentan, o să aflaţi şi alte calităţi de ale mele, dar nu acum.