Criminalul

Accidentul...

-Deci, eu mă numesc Derek Jakson.
-Eu sunt Erika Gribbaldi.
-Încântat de cunoştinţă, apropo, ai un nume foarte frumos Erika.
-Mulțumesc! Şi numele tău e drăguţ Derek.
-Mie mi se pare un nume banal, dar fie!
-Chiar nu e banal. Mie îmi place.
-Eşti drăguţă că spui asta.
-Merci.. cred..
-Deci, povestește-mi câte ceva despre tine.
-Ok. Păi îmi poți spune Erika sau Eri, dar nu-mi prea place aşa, am 17 ani, învăț la liceul din partea de vest a oraşului care este cam la o oră distanţă de aici. Sunt zodia gemeni, născută pe 6 iunie. Sunt încăpăţânată, aventurieră, curajoasă, naivă,destul de nebună şi puţin perversă.
-Perversă spui. Hmm.. O întrerup eu accentuând ultimele silabe, pe faţa mea îşi făcuse prezenţa deja un rânjet malefic şi pervers, iar mintea mi-o lua razna gandindu-mă în cate feluri pot profita de ea ca mai apoi s-o omor. Dar, tipa îmi pare simpatică, poate n-o omor, ACUM.
-Heiii!! Nu mai rânji aşa, mă sperii.
-Parcă erai curajoasă! Spun, râzând de faţa roşie de ruşine a Erikăi.
-Chiar sunt, altfel nu mă urcam cu tine în maşină. Spune, şi îmi încrucişează mâini părând supărată. Stă şi se holbează pe fereastră, ignorându-mă.
-Erika, te-ai supărat?
-...
-Haide, vorbeşte-mi. Te rog Erika!
-...
-Bine, îmi pare rău.. Doar glumeam cu tine. Chiar pari foarte curajoasă. Şi nu am vrut să fiu nesimţit, scuză-mă.
-Sincer, nu eram supărată, îmi plăcea doar cum reacţionai tu.
-Aşa deci.. Bine, te țin eu minte.
-Aham.. acum spune-mi şi tu ceva despre tine.
-Păi mă numesc Derek, am 19 ani, sunt peşti, născut pe 23 februarie, merg la liceul NR. XIX B L.A., învăț destul de bine, vreau să devin psiholog, îmi place să înţeleg lumea deşi pe mine nu mă înţelege mai nimeni. Sunt singur, nu am frați și părinţii mei au murit când aveam 5 ani.
-Serios.. Poți să-mi spui cum s-a întâmplat, dacă nu te deranjează?
-Păi tot o să afli cândva. Deci, pe scurt aşa, părinţii mei au fost uciși de un criminal care a venit să ne jefuiască casa, aveam 5 ani pe atunci şi am asistat la toată aceea scenă, a fost groaznic, macabru şi dureros pentru un puştan alintat şi iubit de părinţii săi. După asta părinţii lui Alex, prietenul meu cel mai bun, m-au luat în custodia lor până la 18 ani, când m-am mutat în casa alor mei, iar acum iată-mă.. Locuiesc singur în aceea casă, nu mă deranjează asta, chiar îmi place, doar că, uneori, îmi lipsesc vorbele dulci ale mamei, îmbrăţişările calde date de ea, încurajările tatei, afecţiunea asta de familie îmi lipseşte enorm Erika.. Îmi e aşa dor de ei..

Fără să-mi dau seama câteva lacrimi mi-au inundat ochii, vărsându-se mai apoi pe obrajii mei reci. Le-am şters repede, sperând că Erika nu le-a văzut şi, fără să-mi dau seama două braţe mici şi firave m-au cuprins într-un fel de îmbrăţişare, am privit-o lung, ea chiar plângea, posibil s-o fii emoţionat povestea mea? Nu, nu prea îmi vine a crede, e atât de sensibilă şi inocentă, nu mai rezist, dau drumul volanului maşinii, şi o strâng în braţe la rândul meu.. chiar aveam nevoie de aşa o îmbrăţişare. Când ne-am îndepărtat încă îi priveam ochii căprui, mă pierdusem în ei, dar am ieşit din acea transă când ea a strigat:
-Derek copacul!!!
Însă fusese prea târziu.. Maşina a izbit din plin copacul rănindu-ne astfel pe amândoi. Eu, spre fericirea mea, eram încă conştient aşa că primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă uit la Erika, iar când am zărit-o am simțit că mor încet. Era mult mai rănită decât mine, era plină de sânge şi nu se mişcă deloc, mă speria asta..
-Erika, ești ok?
-...
-Erika, Erikaa!! Răspunde-mi! Nu face asta, nu muri, nu acum, nu aşa. Te rog trezește-te... te rog..
Am simțit cum lacrimile îmi umplu din nou ochii, dar acum plângeam de disperare, dacă ea murea era numai vina mea.. Şi asta nu e ca atunci când ucid oameni, e diferit, cred.. cred că am început s-o plac pe fata asta, e minunată, nu vreau să moară, nu o las să moară. M-am ridicat şi l-am sunat pe Alex, da' afurisitul nu răspunde.. Desigur, eu sunt pe cale să pierd o persoană importantă şi el se fute cu nu ştiu ce târfa, tipic lui.. Du-te dracu' Alex!! Am strigat cât am putut de tare şi apoi am luat-o pe Erika în braţe, căutând un spital. Sper totuşi că îl vom găsi.

Mă îngrijorează rău de tot Erika, nu se mişcă deloc, şi abia dacă mai respiră, iar lovitura de la cap sângerează abundent. Nu.. Nu pot s-o pierd, nu știu de ce dar ceva mă leagă de ea.. Cred că am început s-o plac, dar asta nu-i normal, nu plac pe oricine însă ea e specială, e diferită de restul tipelor. Ah, acolo! Un spital. În sfârşit. Intru cu ea pe brațe și caut un medic sau măcar o asistentă, ceva.
-Vă putem ajuta cu ceva?
-Dumneavoastră faceți mişto de mine, ea sângerează groaznic şi mă întrebaţi cu ce mă puteți ajuta! Ţip la acea asistentă şi arăt către Erika, care mai avea puţin şi îmi scăpa de pe brațe.
-Trebuie să vină domnul doctor, dar urmaţi-mă.
-Bine. Am urmat-o până într-un salon mare şi alb, foarte alb, urăsc culoarea asta, dar nu aveam timp de mofturi, tocmai ce intrase medicul.
-Deci explicați-mi cum s-a întâmplat.
-Ce să vă mai explic? Pur şi simplu am intrat cu maşina într-un copac şi ea s-a rănit grav, vă rog ajutați-o.
-O să fac tot posibilul, acum pune-o aici. Spuse doctorul şi îmi arată spre un pat mare unde am aşezat-o pe Erika. Mă uit atent la toate mişcările doctorului şi observ că îi ia pulsul, pare nemulţumit, poate e slab sau cine ştie.. Îl mai analizez câteva minute şi apoi el se opreşte şi mă fixează cu privirea.
-Unde îi sunt părinţii?
-Nu ştiu.. Nu o cunosc prea bine.. Nu ştiu mare chestie de ai ei.
-Sună-i de pe telefonul fetei şi spune-le să vină aici, e destul de grav.
-Îmi puteţi spune ce are?
-Lovitura de la cap e destul de gravă şi a pierdut mult sânge, trebuie să vorbesc cu părinţii ei.
-O să-i sun imediat.
Doctorul a părăsit sala, iar eu am rămas din nou singur cu Erika, era aşa frumoasă deşi avea rana aceea la cap, părea că doarme, chiar dacă nu era aşa. M-am apropriat de ea şi am mângâiat-o încet pe cap, arăta drăguţ, părea că visa ceva frumos. Mi-am mutat privirea spre micul ceas de pe perete, era ora 4:45, mâine aveam şcoală şi trebuia să-l hrănesc şi pe Royall care nu mai mâncase de pe la prânz, iar eu nu mai ucisesem de mult, dar nu știu cum sau de ce mi-a pierit pofta asta acum câteva ore. Telefonul Erikăi era în buzunarul blugilor ei, l-am scos şi spre mirarea mea, telefonul nu avea vreo parolă sau vreun cod PIN pe el aşa că l-am aprins şi i-am apelat părinţii. La telefon a răspuns mama ei presupun, părea chiar îngrijorată, i-am spus să vină la spitalul unde se afla fiica lor şi că momentan totul e bine dar ea are nevoie mare de ajutor. Nu mi-am spus numele sau alte detalii, pur şi simplu le-am spus să se grăbească apoi am închis. Am pus telefonul pe masă şi m-am întors spre Erika, dormea aşa liniştit, trebuia să plec acasă aşa că am sărutat-o pe frunte, nu ştiu de ce am făcut asta, pur şi simplu mă simt vinovat pentru tot ce s-a întâmplat.

Pe la ora 5:30 eram deja acasă, am deschis uşa camerei şi Royall a sărit efectiv pe mine, m-am jucat puţin cu el şi apoi l-am hrănit, mi-am făcut şi eu un duş şi m-am pus la somn, la ora 8:00 începeam cursurile şi trebuia să fiu odihnit, însă mă omora gândul că nu știam ce face scumpa Erika, sper doar că e bine, mâine după şcoală voi merge la ea, sau poate chiar înaintea şcolii. Cred că simt ceva pentru fata asta, îmi pare atât de simpatică şi inteligentă, e diferită de restul fetelor. E singura care îmi ajunge la suflet, singura pe care nu am omorât-o de prima dată, ăsta e un lucru mare pentru o persoană oarecare, ea pare că are acel ceva care mă farmecă. Am adormit destul de repede deoarece gândul la Erika mi-a acaparat mintea şi inima totodată.