Who are you? 1 & 2

*66*

Simt o legătură puternică ce îmi stă pe ochi, punând o presiune destul de mare asupra lor. Prima senzaţie pe care am avut-o a fost de frică, însă mirosul puternic al unor lumânări cu trandafiri mă face să mă mai calmez puţin. În ciuda durerii pe care o simt, încerc să mă ridic în capul oaselor, însă sunt oprită de o mână puternică, iar apoi sunetul cald şi gros al vocii sale răsună în toată încăperea împreună cu respiraţia sa.

   — Stai calmă, nu te obosi.

   — Unde sunt şi de ce am asta pe ochi? întreb încet.

   — Ești unde îți este locul, la mine în brațe și aici o să stai.

   — Dar stai, sunt confuză. Ultima oară tu nu erai lângă mine și nu înțeleg. Știu că am intrat în cameră și de aici totul este neclar.

   — Oh... Deci ți-ai pierdut cunoștința.

   — Stai, poftim? Am făcut ce?

   — Când am ajuns la tine erai întinsă pe jos, iar înainte țipasei de era să ne asurzești.

   — Aham. Dar totuși, de ce sunt legată?

   — Referitor la asta, iubire. Îmi pare rău, dar nu o să îți spun. Nu vreau să te speri sau ceva de genul, eu chiar te iubesc.

   — Atunci lasă-mă să te văd.

   — Nu încă.

   — Atunci fă naibii ceva că deja devine insuportabil. Deja m-am săturat să nu te văd, să nu pot știi ce nuanță au buzele tale, să îți vad trăsăturile fine și să simt acest sentiment în mine care mă împinge să cred că uneori, totul este un vis și o închipuire a mea, iar într-o zi o să mă trezesc și o să constat că tu ai dispărut, la fel și tot ce este în jurul meu și...

I-am simțit ușor respirația din ce în ce mai puternică pe fața mea, apoi inima a început să pompeze nebunește, parcă dorind să iasă din sigiliul corpului și să ajungă la el. O dorinţa nebunească mi-a fulgerat rapid tot corpul. Voiam să îl ating, să îl văd, să simt iubire. Voiam ceva ce nu am mai simţit în viata mea. Nu ştiu ce era acel sentiment, dar îmi cuprindea tot corpul, făcându-mă să mă simt de parcă aş fi în Narnia.

Buzele sale moi, catifelate şi umede le-au întâlnit pe ale mele, formând un sărut perfect. Sentimentele mele au luat-o razna, fiecare celulă din corpul meu voind mai mult. În momentul în care el s-a ridicat uşor, capul meu a mers încet după al său, urmărindu-l, însă pierzând legătura cu buzele perfecte. Un chicot slab, dar frumos s-a auzit în cameră din partea lui, acesta topindu-mi inima. Era cel mai drăguţ chicot pe care l-am auzit în viaţa mea. Părea că în faţa mea este un copil mic ce abia a făcut o prostie şi observă că părinţii săi încă nu l-au prins. Părea că este un copilul plin de inocentă şi veseliei al unei lumi ce din păcate acum nu mai există.

  — Eşti atât de drăguţă, Doamne, spune el pe o voce blândă, parcă mângâindu-mă cu acele cuvinte.

   — Aş spune la fel şi despre tine, dar din păcate nici nu ştiu cum arăţi, sau ce culoare are părul tău.

   — Chiar îţi pasă atât de mult de cum arăt?

   — Ideea este că aş vrea să ştiu cu cine vorbesc, pe cine iubesc, nu să pară că m-am îndrăgostit de o fantomă.

Imediat după ce am terminat de spus ultimul cuvânt, buzele mi-au fost din nou acoperite de ale sale, provocându-mi senzaţii de nedescris. Săruturile sale veneau una după altul, iau eu mi-am pus mâna după gâtul său, putând să îi simt firele scurte de păr. El se desprinde din sărut, însă mâna mea rămâne acolo şi se joacă uşor prin părul său moale.