Who are you? 1 & 2

*53*

M-am ridicat in capul oaselor intr-o viteza uluitoare. Borboane de transpiratie imi curgeau pe tot corpul. Inima imi batea alert, iar mintea imi era plina de imagini ale lui Andrew si Christian. Ii visasem. Un vis urat, in care ei erau torturati si imi cereau ajutorul. Amandoi erau plini de sange, iar expresia de pe fetele lor era una ingrozitoare. M-a durut inima cand i-am vazut, stiind ca ei aveau nevoie de ajutor, iar eu eram mult prea slaba. Si in propriul meu vis eram la fel de slaba ca si o insecta muribunda. Fara sa observ, lacrimile mi-au inundat obrajii, facandu-ma sa imi dau seama ca nu am nici o putere. Si in vise sunt slaba. Nu pot sa schimb soarta celor mai importante persoane din viata mea, nici macar in vis.

M-am uitat pe masa unde zacea, silentios, telefonul meu. L-am luat incet intre maini si l-am aprins, lumina orbitoare facandu-ma sa imi inchid ochii. Dupa cateva secunde, i-am deschis si am fost surprinsa de cifrele ecranului ce indicau ora. Era ora 4:38 dimineata.

Neputand sa cred, m-am uitat pe geamul din dreapta mea, insa, surpriza a fost uimitoare cand am vazut ca acolo se afla ceva, sau poate, cineva. Lumina telefonului nu ajungea pana acolo, insa se putea observa cu ochiul liber acea umbra. Teama de a fi unul dintre ucigasi m-a facut sa incep sa tremur. Nu putea sa fie unul dintre ei. Nu acum.

Cand am vazut ca nu se misca, am inceput sa am putina incredere in mine. Poate... Poate nu era un om, si daca chiar ar fi fost, poate era D.

Picioarele mele au atins podeaua rece a spitalului, iar la contactul cu aceasta, am tresarit usor. Desi aveam corpul slabit, am reusit sa ma deplasez- putin, ce-i drept- spre freastra. In acest timp, cu ajutorul super-telefonului meu, am facut putina lumina in camera, astfel incat am reusit sa pasesc cu usurinta in camera, fara a darama ceva in jurul meu.

Frica. Teama. Nesiguranta. Spaima. Durere si multe altele erau amestecate in sufletul meu. Vazut de departe, sufletul meu era asemeni unui bol cu supa. O supa ce era facuta numai din sentimente rele, ce te-ar indeparta rapid de mine. Chiar ma intreb in acest moment jalnic, daca ii pasa cuiva de mine. Poate "mamei" si "tatei", poate lui D, insa nu cred ca i-ar pasa cuiva de la scoala de mine.

Gandul la scoala l-a atras cu sine si pe cel ce-l include pe Jace. Acel baiat sau monstru numit Jace. Avusesem incredere in el si faptul ca m-a sarutat a fost ceva uluitor, dar pana la urma, totul facea parte din plan. Faimosul sau plan de a ma distruge, atat fizic, cat si emotional. Cred ca nu se astepta sa traiesc, si, cu siguranta, stie ca traiesc, deoarece televizoarele urla in continuu despre explozie. Ciudat, insa se intampla si acest lucru. Nu ma asteptam ca vre-un reporter sa poata avea curajul sa filmeze in cartierul nostru, insa s-a intamplat. Poate pare si mai ciudat, dar a fost si este implicata si politia. Oamenii incep sa se tem mai tare de ce s-ar putea intampla. Se tem ca s-ar putea sa fie ei urmatorii, chiar daca nu locuiesc in cartoer, sau in alropierea acestuia. Da, pare ciudat, insa politia impreuna cu nu stiu ce agentie nationala sau internationala ancheteaza acest lucru, inclusiv moartea lui Andrew.

Cand am luminat acea silueta, am izbucnit in ras. Nu puteam sa cred. Ma spersiasem de un urias urs de plus. I-am atins usor blana matasoasa, nevrand sa il stric. Era frumos si mare, iar faptul ca nu am mai avut in viata mea unul, m-a facut sa raman miscata. Mereu imi dorisem unul, dar cand eram mica, la orfelinat, daca as fi promit unul, ceilalti copii l-ar fi stricat, iar mai tarziu, a fost prea tarziu.

L-am luat in brate si am vazut ca este mai mare decat puteam sa il cuprind cu bratele. L-am pus in pat si m-am asezat langa el, in pozitie turceasca. Uitandu-ma atent la el, am vazut un biletel negru pe blana alba a ursului. Dupa ce l-am luat si l-am despachetat, am fost mirata de ce scria pe el:

"Acest ursulet va fi mereu langa tine si te va ajuta cand te vei simtii singura (chit ca voi fi mereu langa tine). Abia astept sa imi spui ce nume ii vei pune.
Cu drag,
D.