Who are you? 1 & 2

Capitolul 1

Mă uit de câteva ore în ecranul pornit al telefonului, butonând pe orice aplicație pe care o găsesc, tresărind puternic la fiecare mesaj sau notificare pe care o primesc. Este deja ora 4 și văd că nimeni nu mi-a scris. 

Am așteptat toată seara un mesaj de la ea, sau de la el. Nu am idee cine sau ce este, dar promit că va avea mult de suferit pentru gluma făcută. Nu pot să înțeleg ce este atât de amuzant în a lua telefonul unui om mort și a începe să dai mesaje de pe el, pretinzând că știi absolut totul. Mă deranjază cumplit de mult situația în care mă aflu acum și deja încep să o iau razna, crezând că Rue încă mai trăiește, lucru imposibil. Știu foarte bine cum eu am avut mare grijă să fie înmormântată în cel mai bun loc, de unde, cu siguranță, nu are cum să iasă. 

Vai, și cât de frumos arăta în ziua înmormântării ei. Purta o rochie albă, lungă ce avea o tentă subtilă de roz pal. Părul îi era lăsat liber, lucind puternic în lumina soarelui ce îl făcea să arate splendit. Pielea albă o făcea să pară ca scoasă dintr-un basm, semănând puternic cu Albă-ca-Zăpada. La mână purta o brățară albă frumoasă, plină de pietricele mov deschis ce te făcea să te gândești la vârsta fragedă pe care o avea. La gât purta un medalion cu o piatră mov ce te făcea să o privești şi să îți dai seama cât de bine se potrivește defapt cu caracterul său. Arăta ca și o mică prințesă scoasă dintr-o poveste frumoasă, însă era adormită. Rujul pal pe care îl purta mă făcea să vreau să o sărut cu toată puterea, făcându-o să simtă sute de fiori. Sânii rotunzi i se conturau frumos, dorindu-mi parcă să o trezesc și să încep să îi mângâi trupul firav. Îmi doream să o ating și să o fac să geamă de plăcere, să îi arăt chipul meu și să se îndrăgostească de el, însă nu mai era posibil. Îmi doream cu ardoare să îi aud vocea suavă şi râsul cristalin ce mă făcea să zâmbesc din suflet.

Micuța mea doarme acum liniștită și așa va fi pentru mult timp de acum înainte. 

Telefonul îmi vibrează în mână și mă trezește din visul în care eram. Bara de sus începe să îmi arate câteva litere, dar sunt mult prea obosit să le înțeleg. Apăs pe mesaj și îmi apare conversația cu Rue. Din sutele de mesaje pe care le-am avut până acum cu ea, au mai rămas doar 4. Patru mesaje venite din partea unei persoane căreia îi arde de glume. Nici măcar nu ar fi fost patru mesaje de la ea, patru mesaje pline de dragoste și bucurie ce să mă facă să mai simt orice fel de emoție. Erau doar 4 mesaje. Câteva cuvinte aruncate din partea a două persoane ce nu au ce face la ora 3 și jumătate noaptea.

Rue: Aștepți cumva un mesaj?

Eu: Tot nu te-ai plictisit de gluma asta? Cine esti?

Văzut la 4:16

Rue: Care glumă? Nu consider că viața cuiva este o glumă. Nu consider uciderea o glumă și nici moartea nu mă face să râd.

Eu: Ce ucidere?

Rue: Of, sărăcuțul, suferă de amnezie și nici măcar nu mai știe cui i-a luat viața.

Eu: Cine ești? Nu e deloc amuzant ceea ce faci.

Văzut la 4:20

Rue: Vrei cumva să mă opresc din a mai trăi?

Eu: Cine ești?

Văzut la 4:22

Eu: Acum nu mai răspunzi deloc?

Văzut la 4:23

Eu: Du-te dracului!

Văzut la 4:23

Îmi arunc nervos telefonul în cealaltă parte a camerei și mă trântesc cu capul în pernă, încercând să adorm într-un fel sau altul.