14 ani

Eduard.

Nu-mi vine sa cred ca am stat atata timp departe de el, cum am rezistat?

Si sper ca sarutul asta sa nu se mai termine.

As sta asa ore intregi, doar eu si el, nimeni altcineva.

Era atat de.. dragut si.. diferit.. era acolo pentru mine.

Imi placea atat de mult. Nu pot nega, chiar m-am indragostit.

Momentul a fost oprit de alta zdruncinatura si miscarea liftului.

Ne-am dezlipit incet unul de altul, uitandu-ne unul in ochii celuilalt.

Am stat asa pana usa liftului s-a deschis. El s-a ridicat primul si m-a ajutat si pe mine, intinzand mana.

Era tacut. Nici un ranjet, doar o expresie neclara care nu arata nimic.

Noi tocmai ne-am sarutat si tu nu zici nimic? Tipic.

Am ramas asa, tinandu-ne de mana, de ce? Nu stiu. Poate din instinct.

Am cautat cu privirea apartamentul. Uite-l.

Cioc! Cioc!

Am pus mana pe vizor ca sa fie o surpriza.

Se aude un zgomot de chei si clanta usii. La spate tineam cosul cu chestii si in cealalta mana: mana lui Valeriu.

In usa statea o femeie foarte draguta si atletica. Normal, doar era sotia unui profesor de sport.

-Buna ziua!

-Buna ziua! Pot sa va ajut?

-Da, il putem vedea pe domnul Licheanu?

-Sigur, intrati.

Cred ca are un salariu destul de mare, casa lui arata foarte bine. Plasma, calculator, leptop, notebook si mobila visinie. Pereti sangerii. Parca era rupta dintr-un film.

-Ligi, poti sa vi putin?

Ligi? .. Penibil, chiar si pentru o sotie.

-O, haide Adelina, e meciul cu Steaua.

-Ai vizitatori.

Eu tot il tineam de mana pe Valeriu. Parca am fi fost lipiti sau ceva, nu-i puteam da drumul.

Aud un oftat si niste scartaituri, probabil de la pat.

In usa apare directorul cu telecomanda in mana.

-O, dar ce surpriza, cu ce ganduri pe aici?

-V-am adus asta.

-Mersi, dar nu trebuia. Vreti ceva?

-Cu placere. Nu, multumim, noi tocmai plecam.

-Inteleg, vad ca aveti o.. treaba.

Se uita la mainile noastre. Mi-am luat mana imediat, mi-era rusine. S-a simtit prost,dar asta e.

-Pai, nu va mai retin, multumesc inca o data pentru cos.

Ii spuse ceva la ureche lui Valeriu, dar n-am auzit. Ah, sigur era ceva important.

Ne indreptam spre usa. Cand eram pe hol Licheanu m-a pupat pe obraji si i-a strans mana lui Valeriu.

-La revedere!

-Pa pa, copii!

Imediat am luat-o inainte spre lift, in mare viteza. Vroiam sa nu-l mai vad. Ce-a fost in capul meu? De ce il tineam de mana?

Am intrat in lift inainte sa apuce sa mai intre s-a inchis usa si i-am facut cu mana.

-Stai.. Ce s-a..