Veghiaza-ma din umbra! By Yumi & SakuRalu30

Capitolul 11 Sui

Acel cineva este Suighetsu. Se apropie de mine si se pune in fata mea. Sta asa neclintit si se uita intr-un mod ciudat la mine. Vrea sa spuna ceva, dar ezita. Nu il bag in seama si imi vad de treaba.

-Hei pitico, sa stii ca intr-o ora poti merge dupa masina.

-De unde...

-Stiu? Pai e in servisul alor mei. Apropo, iubitul tau s-a asigura sa plateasca el tot.

-Nu e iubitul meu, e un prieten.

-Si de ce nu ti-a platit iubitul tau?

-Pentru ca nu am unul si nici nu am nevoie deocamdata.

-Cum spui tu pitico. Apropo, daca vrei te pot duce eu sa iti ridic masina in pauza.

-Ok. Mersi. Te las, merg la ore. spun si ii fac cu mana.

-N-ai cu ce sa ma lasi pitioc, doar eu am.

Imi dau ochii peste cap si merg spre sala in care am prinul curs. Ma uit prin sala dupa un loc liber si observ doar unul, langa Uchiha. Ma uit si mai atenta si il vad pe Naruto cum imi face cu mana. Merg spre el si rasuflu usurata cand vad ca mi-a pastrat un loc langa el. Ii multumesc din priviri si ma asez pe scaun. Ma uit subtil in spare si il vad pe Uchiha ca se uita spre noi, dar cand ne intersectam privirile, el se fereste si si-o indreapta spre profesorul care a intrat in sala. Nu il pot intelege. Ce mai vrea? M-a ajutat, l-am ajutat. Nu mai avem nimic de impartit, dar totusi sunt foarte curioasa de ce ma privea. Oare mai simte ceva pentru mine? Pfu...ce proasta sunt, el se logodeste in cateva luni, iar eu mai am sperante ca simte ceva pentru mine. E logic ca nu mai simte nimic cu exceptia unei ure profunde. Desi, nu inteleg cu ce i-am gresit eu. Nu e vina mea ca fratele lui a fugit cu vara-mea si ca intr-un final au fost descoperiti morti. El ce crede, ca eu sunt vinovata pentru tragedia asa? El crede ca eu nu am suferit dupa singura persoana care ma intelegea deplin!? Si eu am plans, si eu am fost trista, si eu am suferit pierderea unei persoana dragi exact ca el, dar acum vad ca el si-a revenit. Pe mine si pe iubirea care mi-o purta ne-a uitat, asta daca a fost vriodata indragostit pe bune de mine. Sincer uneori cred ca pentru el am fost doar o aventura, avand in vedere ca acum el o duce bine mersi, fiind intr-o relatie foarte stabila cu tarfa scoli.

Hmmm....Sakura, prasto, cand o sa incetezi sa te gandesti la el? Tre sa invat odata pentru totdeauna ca tot ce a fost nu o sa mai fie si ar trebuie sa ma intereseze mai mult prezentul, care, deocamdata e foarte complicat. Adica un psihopat ma urmareste 24/24, un disperat a intrat in viata mea ca o furtuna vijelioasa si mi-a dat prezentul peste cap cu atingerile sale fine, cu buzele sale moi, cu inconfundabila sa aroma de menta, cu....STOP, deraiez de la subiect. Unde eram.....A da, tocmai spuneam de disperat. Pe langa cele 2 probleme majore, mai sunt inca in constructii la sufeltul meu, care a fost daramat odata cu moartea Sakinei. Nu inteleg de ce viata mea a trebuit sa se complice asa mult. Adic singurul lucru pe care eu l-am dorit de la viata a fost o famile mare, formata din mine, sotul meu, cei 2 sau 3 copii, verisoara si parintii mei. Eu si sotul meu sa avem un cabinet de avocatura, iar Saki sa lucreze ca si secretara mea. Acasa sa ne astepte mama cu mancarea calda si gustoasa, iar copilasii sa se joace cu tata si cu viitorul nostru catelas, iar cand ajungem de la serviciu sa sara pe noi si sa ne pupaceasca. Incerc sa imi opresc toate visurile la familia perfecta pe care mi-o doresc, dar care sunt absolut sigura ca nu o sa o am niciodata.

Ma uit plictisita spre profesor care vorbea intruna. Cand credeam ca ora nu poate fii mai plictisitoare, a venit salvarea mea, clopotelul. Ma ridic lenesa pe pe scaun, imi iau geanta si ies cu Naruto din clasa, indreptandu-ne spre dulapuri. Blondul merge la Hinata, iar eu ii spun ca merg sa le tin si lor locul la cantina. Cand am vrut sa imi las cartile in dulap, am simtit o mana pe umarul meu.