Muzica bubuia în boxe, fetele se mișcau lasciv în ritmul ei pe ringul de dans improvizat în mijlocul sălii, iar băieții într-un colț mai îndepărtat discutau ceva foarte aprins.
Aș fi vrut să aud măcar ceva din ce vorbesc dar volumul muzicii nu îmi permitea să înțeleg nici o iotă și pe buze nu știu să citesc, încă.
Adam cu Luca erau atât de prinși în discuție și încercau să explice ceva băieților, dar privirile lor erau ațintite mai mult asupra lui Dorian, nu era încordat, dar nici nu se simțea în apele lui, nu îl știam îndeajuns ca să-i pot desluși gesturile și expresia feței, dar aș fi vrut să pot, să-l știu, să-l citesc, să-l înțeleg.....
Timpul trecea iar eu parcă eram țintuită într-un loc, gândurile îmi zburau la Emilia. Ce căuta ea aici? Cine a invitat-o? Cum și-a permis să vină de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat? Nu cred că toți ceilalți au uitat de trecutul ei, fiindcă de al meu cu siguranță nu au uitat, privirile lor piezișe și șușotelile pe la spatele meu îmi confirmau asta în fiecare zi.
Acum îmi veni o altă întrebare în minte, una la care nu m-am gândit nici o clipă. Cum naiba Kira și gașca ei m-au primit în grupul lor? Fiindcă sunt total convinsă că s-au găsit voluntari care să-i informeze despre mine și trecutul meu "interesant". De ce nu m-au întrebat nimic? Chiar nu au vrut să știe și varianta mea? Ei mi-au pus o mie și una de întrebări, dar nici una nu a fost despre orfelinat, despre abuz, despre Mark. Ar trebui să vorbesc cu Kira să văd ce au aflat și ce gândește ea despre asta.
Și timpul trecea iar eu stăteam în același loc, privind în gol cu gândurile împrăștiate în toate colțurile minții mele bolnave și infectate de ură.
În momentul când mi-am eliberat mintea de toate gândurile nocive, am închis ochii și când am inspirat adânc am simțit mirosul, cel mai familiar, mirosul care îmi inspiră încredere și susținere. Am întins mâna fără să deschid ochii și el mi-a prins-o între mâinile lui mari și pline de bătături, antrenamentele zilnice i-au tonifiat corpul, dar mâinile, mâinile suportă toate consecințele. Cu aceste mâini mă mângâia pe spate când am fost distrusă, cu dosul palmei îmi ștergea lacrimile când nu le puteam opri, dar pe atunci nu avea bătături și nu avea corpul plin de mușchi, eram doar doi copii pierduți în adâncurile sufletelor noastre, rătăciți în nedreptate și subjugați de îndoieli.
- Ești bine? mi-a șoptit încet în ureche.
- Acum da, i-am răspuns la fel de șoptit.
- Te place, dar îi e frică, a făcut o pauză lungă după care a adăugat, Ai prea multe în spate, trecutul tău îi sperie pe majoritatea, ei nu or să înțeleagă, dar eu am să fiu mereu lângă tine. Am să fiu aici și am să te aștept. Când te răzgândești, eu te voi primi cu brațele deschise. Fără să-mi dea drumul la mâna m-a strâns la pieptul lui și m-a sărutat cast pe obraz.
Adam, a fost ancora mea. El niciodată nu m-a judecat, niciodată nu mi-a reproșat nimic, a fost umărul pe care am plâns, a fost jurnalul meu care îmi știa toate secretele, și acum este. El și Jane sunt ce-i mai de încredere, ei știu totul și nu mă judecă, ei știu adevărul.
- Hey, eu de ce nu particip la îmbrățișare? îi mulțumesc în gând lui Luca că m-a scutit de situația incomodă în care eram cu fratele lui.
- Treci încoace campionule, l-am tras și pe el în îmbrățișare.
Am stat așa toți trei, cuprinși și nu mi-am putut abține zâmbetul kilometric
- Vă iubesc, le-am spus ambilor și m-am desprins din îmbrățișare.
Așteptam deja să plecăm, eram obosită, azi am avut o zi plină emoțional și aveam nevoie de o cadă plină cu multă spumă, de vinul meu dulce, mmm.... deja îi simt gustul pe buze. Dar eu încă nu știam ce mă așteaptă.....
Se pare că soarta își cam bate joc de mine și mă aruncă intenționat în gura lupului, cât m-am împotrivit și cât am refuzat tot am ajuns să stau așezată în partea dreaptă a lui Dorian, în superba lui mașina. Eram emoționată, și la naiba cu el, că nu-mi pasă ce crede despre mine în acest moment, a trebuit să mă urce cu forța în mașină, desigur după ce i-a asigurat pe toți ca suntem în regulă și ei pot pleca înaintea noastră acasă. M-am comportat ca o sălbatică scăpată din ospiciu, dar doar un singur gest de-al lui m-a adus la tăcere. Degetele lui lungi și atât de moi peste buzele mele umede și umflate, palma mare și rece peste obrazul meu roșu și fierbinte de furie.
Nenorocitul, a văzut ce efect are asupra mea și se folosește cu vârf și îndesat de asta. De când mama măsii am devenit eu așa ușor de influențat? Nu demult eram eu cea care aducea la tăcere bărbații, dar în preajma lui sunt ca un cub de gheață atins de razele calde a soarelui.
Și eram gata să mă pierd în gânduri, să-mi pornesc imaginația și să mă arunc în fantezii interzise cu Dorian în rolul principal, dar am simțit respirația lui peste buzele mele, nu îndrăzneam să deschid ochii, i-am strâns mai tare și am inspirat adânc, încă era aici, în fața mea.
O atingere ușoară pe umăr m-a făcut să tresar și i-am simțit respirația pe gâtul meu, pieptul îmi cobora și ridica de la intensitatea emoțiilor. A continuat să mă atingă ușor pe gât, pe piept, a ajuns la abdomen, un pic mai jos și .... clic, am auzit centura închizânduse, am expirat încet, abia audibil, am avut impulsul de a deschide ochii dar inspirând la fel de încet l-am putut simți încă atât de aproape și nu am mai rezistat am deschis ambii ochi cu precauție și m-am înecat. Am uitat să respir, iar inima bătea din ce în ce mai încet, fiecare celulă din mine era în alertă maximă, mă simțeam la marginea prăpastiei, orice mișcare greșită și avea să fiu strivită.
Nu a clipit o dată, nu a mișcat nici un mușchi pe fața lui sculptata parcă cu atâta dibăcie, doar mă privea, adânc, în suflet și îl primeam, îi făceam loc lângă mine, în gândurile mele și am mișcat o cărămidă din inima mea pierdută în zeci de straturi de piatră, pe care le-am clădit zi de zi în ultimii ani și de care nu a trecut nimeni, iar el a reușit.
Îmi plimbam ochii de-a lungul corpului său fără nici o jenă, dacă el tot refuza să spună ceva sau să mă privească, o făceam eu. Era concentrat la drum și apasă accelerația din ce în ce mai tare, iar eu nu îmi luam ochii de pe el.
- De ce mă ignori? Ce fel de joc e ăsta?
La început nici nu am înțeles bine ce a spus, dar când sensul cuvintelor lui au ajuns la mine, furia a pus stăpânire pe rațiunea mea.
- Ce ai spus? l-am întrebat printre dinți.
- Ai auzit destul de bine și chiar nu am de gând să fac parte din jocurile tale, a spus ferm.
- Oprește mașina, m-am răstit la el și cu o mișcare bruscă a tras pe dreapta și a oprit.
