Zbor, sigur asta se întâmplă. Zbor deasupra orașului și privesc acoperișurile de sub mine, oamenii care se plimbă fericiți, cupluri fericite.
Ochii mi se deschid larg la peisajul de sub mine, îmi opresc aripile și cad. Cad jos, pe o stradă înconjurată de lumini; cad lângă peisaj.
" Iubito, ești atât de frumoasă. " Murmură băiatul cu faţa în scobitura gâtului ei. Ea chicotește, probabil a mai auzit același lucru de mii de ori.
Sunt în genunchi, în spatele băncii lor, aripile fiindu-mi ascunse. Sunt în întuneric, înconjurată de coșmaruri.
Simt lacrimi atât de reale brăzdându-mi faţa. Suspin și cerșesc după aer.
" Nova? Nova, trezește-te, este doar un vis. "
Cuvinte își fac drum spre mintea mea.
¤¤
probabil nu mai citește nimeni cartea asta dar eu postez în continuare pentru că îmi place
