" Minți. " Îmi ridic capul spre el; probabil arat oribil, astfel involuntar capul mi se apleacă.
" Nu te mai ascunde, și... ce? Nu ai dovezi. " Zâmbește.
Îmi șterg chipul de tricou iar apoi privesc, privesc în spatele său: un câmp împodobit cu margarete se întindea în dreapta mea.
" Unde suntem? "
El își întoarce capul și zâmbește.
" Nu știu, dar m-am gândit că o plimbare ne-ar prinde bine. "
Buzele mi se arcuiesc într-o secundă; mă simt ciudat să zâmbesc la o secundă după ce am plâns.
¤¤
heyy, vrea cineva dedicație?
