" Spune tu înainte. "
Privesc lucrurile diferit, privesc lucrurile din ochii unui adventurier gata de un nou început. Îl privesc pe Alex asemenea unui artist, și apreciez opera pe care o constituie. Privesc vrăjită liniile care se întâlnesc în puncte exacte, și fac abstracție între culori. Îi dau o vârstă operei: 17, 19?
" 19, acum tu. "
" 18. " Trăsăturile feței sale se schimbă, oboseala dispare, faţa sa este luminoasă.
Degetele lui mângâie iarba, întâlnind câteodată vreo margaretă printre ele. Privesc totul diferit acum, privesc cu alți ochi.
Rup o floare și o așez printre firele sale ondulate, în spatele urechii.
Asta mă face să îmi amintesc de tata. De felul în care își așeza întotdeauna câte un pix după ureche și privea apusul. Oare îi este dor de mine?
