Nu azi

Capitolul 7

Mi-am luat hainele și am început să mă schimb. Totul a fost okay, până când am ajuns la sutien. M-am chininuit câteva minute, dar într-un final am reușit. Ar fi fost chiar jenant dacă i-aș fi cerut ajutorul lui Cay pentru asta. Oricum, nu cred că era cazul. Bănuiesc că aș fi găsit o asistentă pe hol.
După ce am terminat, m-am uitat atent prin cameră pentru a nu uita ceva. Adevărul este că mereu când merg undeva, după ce plec trebuie să uit ceva. O dată mi-am uitat și bagajul cu gândul să ajung mai repede acasă. Într-o bună zi o să îmi uit și capul, de ce nu?
Ușa camerei se deschide brusc:

'-Hei Maia, nu mă uit! Te-ai îmbrăcat?'

Bine-nțeles, era Cay. Se presupune că el avea mâna la ochi și nu vede nimic, dar între degete se puteau vedeau mici crăpături prin care trăgea cu ochiul.

'-M-am îmbrăcat Cay.'
'-Fir-ar, știam eu că trebuie să intru mai repede.'
'-Ghinion.'
'-Într-o zi vom face duș împreună, deci nu îmi fac prea mari griji că nu voi mai avea șansa.'
'-Ți s-a mai spus că ești o persoană visătoare?'
'-Nu, ești prima persoană. Dar de obicei visele devin realitate, deci...'
'-Deci taci odată din gură.'
'-Cineva e irascibil. Poate vrei să iei autobuzul până acasă.'
'-Ar fii mult mai plăcut.'
'-Au! Asta a durut.'
'-Atunci am obținut ceea ce am vrut.'
'-Voi fetele mereu obțineți ce vreți. Fluturați niște gene, mimați câteva lacrimi false și faceți o față de cățeluș plouat și pam-pam, obțineți ce vreți. Sau, pentru cele ce nu vor să iși strice machiajul aruncă pur și simplu câteva vorbe, exact cum ai făcut tu. Și deja m-ai cucerit.'
'-Oh haide! E târziu, mergem?'
'-Târziu? Avem timp să mergem și în oraș. Ce zici? Ți-e foame?'
'-Să știi că da. Legumele fierte din spital nu au tocmai cel mai bun gust. Dar totuși, mi-e dor de tati, vreau să-l văd și să îi spun despre ce s-a întâmpla.'
'-Să-i spui? Ce să îi spui? Am rezolvat tot cu Margaret, credeam că ți-am mai spus.'
'-Da, dar mă simt vinovată, ca și cum mi-ar scrie în frunte 'Sunt o bețivă ordinară'.'
'-Trebuie să ai o frunte destul de mare să îți încapă asta.'
'-Ugh, se poate vorbi serios cu tine? Să mergem.'

Ies din cameră prin fața lui lăsându-mi în urmă doar parfumul.

'-Ce divă! Îmi place...'

Îl aud în urma mea, după care mă urmează.
E un tip de treabă Cay doar că nu știe când să fie serios și când nu. El ia totul ca pe o glumă. E așa relaxat, nu are nici o treabă, față de mine care sunt într-un stres continuu. Totuși, îmi place să îl am în preajmă, îmi dă o stare mai plăcută, mă calmează.
Ne oprim la recepția spitalului unde el mai semnează câteva hârtii și mie mi se administrează o rețetă, după care plecăm. Abia așteptam acest moment, spitalul e așa... diferit. Mirosul și atmosfera nu se compară nici 1% cu cele dintr-o cameră obișnuită. Cum se spune: "Nicăieri nu-i ca acasă".
Mă țin după Cay care îmi căra geanta și îmi arăta calea spre mașină. Era liniște între noi. Într-un final am ajuns la mașină, Cay a băgat bagajul în spate iar atunci când am vrut să îmi deschid ușa s-a băgat înaintea mea:

'-Dă-mi voie! Poftiți!'
'-Mulțumesc! Se pare că nu ți-ai uitat chiar toate bunele maniere.'

Se uită la mine și zâmbește. Cred că voia să îmi facă un reproș, dar s-a abținut. Totuși, eu zic că e un pas înainte pentru el.

'-Deci, chiar nu vrei să mergem undeva să mâncăm? Eu sunt înfometat.'
'-Nu, vreau acasă.'
'-Bine bebeluș.'
'-Bebeluș? Asta-i nouă.'
'-Încerc să fiu cât mai original.'
'-Îți iese.'
'-Știam eu!'

Părea destul de bucuros la vorbele mele. Deși avea și motive, niciodată nu îl încurajam. Adică aș fi făcut-o, dacă n-ar fi plecat timp de 7 ani...
Era mult prea liniște așa că mă gândesc că puțină muzică n-ar strica, și îmi permit să îi umblu la casetofon. Mi-a aruncat o privire ucigașă, dar și-a ținut gura. Asta m-a mulțumit enorm.
Știi acel moment când aprinzi radio-ul sau televizorul și exact atunci începe melodia ta preferată? Ei bine, exact același lucru mi s-a întâmplat și mie.