Nu azi

Capitolul 10

Mă întorc buimacă la tipul din spatele meu, care se așezase lejer pe pat. Gura mi se deschide într-un O de uimire, dar el se uită la mine relaxat. Ba chiar îl amuză privirea mea. Reușesc să mă reculeg în puținul timp care îl aveam la dispoziție, și bâgui încă cuprinsă de uimire:

'-Bu-bună! Ce... Uhm... Ce faci tu, aici?'
'-Hei! Păi aparent Margaret a avut o urgență de ultimul moment, și m-a rugat pe mine să vin să te dădăcesc.'
'-Aha. Păi, în regulă. Vrei ceva?'

Abia legam două cuvinte într-o propoziție iar glasul îmi tremura îngrozitor. Încă eram afectată de prezența lui aici, în alte momente aș fi spus că el e tot de ce am nevoie pentru a mă calma, dar acum el era motivul pentru care eram agitată.

'-Păi aș vrea să...'

Nu apucă să termine că melodia de la State Champs-Remedy, l-a speriat și întrerupt. Se uita când la mine când la telefon. Îi citeam în privire întrebarea dar eram cu totul absorbită de trăsăturile perfecte ale feței sale.

'-Nu ai de gând să răspunzi?'

Am tresărit ușor apoi mi-am îndreptat privirea către telefon care era poziționat lângă laptop. Soneria s-a oprit și și ecranul telefonului la fel. Nu m-am ostenit să văd cine mă sunase așa că m-am întors din nou cu scaunul înspre el.

'-Continuă!' îl îndemn eu.
'-Dar nici nu ai... În fine... Voiam să îmi cer scuze pentru tot.'
'-Scuze? Pentru ce? Nu mi-ai făcut nimic.'
'-Cum să nu! Am fost un idiot la petrecere acum două zile. Chiar nu îți aduci aminte?'

M-am uitat confuză la el, cu gândul la petrecerea din seara aia. Ce mi-ar fii putut face Adrien atât de rău încât acum să își ceară scuze. Mă uitam în gol în jos, apoi mi-am amintit de conversația pe care o avusem cu doamna psiholog. Că visul meu, ar fii putut avea și o fărâmă din realitate. M-am uitat în ochii săi și puteam citi părerea de rău. Poate chiar nu a vrut...

'-De fapt, nu. Nu îmi aduc aminte. Îmi reîmprospătezi tu memoria?'
'-Doamne, nici dacă aș vrea nu aș putea face asta! Uite, băusem mult și... nici eu nu mai știu mai nimic, doar că m-am comportat ca cel mai mare măgar cu tine. Tu nu meriți asta Maia, meriți ceva mai bun. Dar gândul că acel "ceva mai bun" nu sunt eu, mă omoară. Să te văd fericită cu altul pe stradă mi-ar rupe inima în mii de fâșii. Să trăiesc cu gândul că ești fericită alături de altul când puteai fii fericită alături de mine, mă roade pe interior.'

Declarația sa a fost întreruptă de mai multe ori de mesajele pe care le primeam eu, dar nu s-a oprit. Nici eu nu am îndrăznit să îmi iau privirea de la el în timp ce vorbea pentru a îmi verifica telefonul. Pentru prima oară, Adrien vorbea deschis cu mine, în legătura cu sentimentele sale pentru... mine. Când a vrut să înceapă altă idee telefonul l-a întrerupt din nou.

'-Maia, verifică odată telefonul ăla. Dacă cineva insistă așa înseamnă că e important.'

El nu își dădea seama că în momentul de față el era cel important. Nu îmi păsa de nimeni și nimic din jur. Voiam doar să îi aud vocea în timp ce mă holbam la el fixându-i cu atenție conturul feței.
La spusele sale m-am învârtit cu scaunul la 180° și am luat telefonul de pe birou, vizibil iritată de momentul pe care îl stricase. Aprind ecranul și privirea îmi este atrasă de nenumăratele mesaje pe care le aveam pe toate rețelele de socializare și chiar și pe telefon. Asta excluzând cele 2 apele pierdute. Doar un mesaj era de la Margaret prin care spunea că trebuie să plece urgent în Manhattan că mama ei are nevoie de ea, restul erau de la Cay.

*De ce nu răspunzi?*
*Ok, poate ești la baie.*
*Ce om stă atâta timp la baie?*
*Ok, poate te-ai oprit și prin bucătărie.*
*Ce om normal stă atâta timp în bucătărie? Golești frigiderul?*
*De ce nu ești la școală, rebelo?*
*Dacă nu răspunzi la următorul apel, vin la tine.*
*Okay, tu ai vrut-o.*
*Pregătește cafeaua, ajung în 20 minute, sper doar să nu fie prea târziu și să găsesc părți din corpul tău sexi prin toată casa.*
*Am plecat.*