Nu azi

Capitolul 12

Maia

Îl vedeam. Era în fața unei cafenele pe care o frecventez. Era așa stresat și panicat. Auzeam cum îmi suna telefonul dar nu l-am băgat în seamă până când Margaret nu mi l-a luat brusc din mână.

—Oh, cred că el sună! Hei Cay! Cum ești?
—Margaret?
—Da! Voiam să vorbesc cu tine așa că am rugat-o pe Maia să îmi dea telefonului. Am dat peste ea pe stradă exact când mă îndreptam spre casa ei! Ce chestie, nu?
—Pe stradă? Unde sunteți?
—A, păi în fața cafe-

Nu apucă să termine că mâinile mele îi acoperă rapid gura. Nu voiam să știe că suntem la nici 40 m distanță. Știu cât s-a abținut de dimineață să nu facă ceva necugetat, dar totuși... Aveam ceea ce îmi doream de ani. O relație frumoasă cu băiatul pe care îl plac.
Chiar sper să țină și să fim fericiți împreună și să avem doi, nu, trei copii! Nu mă interesează sexul lor, doar să fie cel puțin o fetiță. Mereu mi-am dorit ca atunci când va veni vremea să am un îngeraș de fetiță, să o îmbrac în fustițe colorate cu săndăluțe și părul să îi i-l prind în două codițe jucăușe. Pot spune că este dorința mea cea mai mare. Dar până atunci mai este mult timp, și momentan am o mică mare problemă: Cay.

—Ce e Maia? mă întreabă după ce acoperă difuzorul telefonului.
—Nu îi spune unde suntem! Te rog!
—Dar de ce?
—Nu...nu vreau să știe unde suntem. Haide, te rog.
—Bine, bine. Își ridică din nou telefonul la ureche apoi spune o scuză destul de penibilă. Ah, fir-ar. Nu-mi aduc aminte cu exactitate cum se numește strada asta. Și nu e nici o pancardă din aceea care indică strada. Oricum, nu ai știi dacă ți-aș spune.
—Aha. Așa e. Dar spuneai ceva de o cafenea parcă.
—Eu? Cafenea? Nu vai, spusesem vafe! Da, vafe.
—Da, oricum. De ce voiai să vorbești cu mine?
—Uite, știu că nu ne cunoaștem de mult și chestii, dar ai vrea să mă duci la pe la 5 p.m. până la compania "Beauty"? E la 40 minute de casa Maiei. Mama o să fie deja acolo și tati nu e în oraș, așa că n-am cu ce merge, și e urgent.
—Nu sunt autobuze care duc acolo, sau așa ceva...
—Ba da, dar problema e alta.
—Și anume?
—Păi voi fi îmbrăcată într-o rochie elegantă și pantofi cu toc înalt. Nu mai spun de păr și machiaj... Cum crezi că vor reacționa călătorii și pietonii? Trebuie să schimb și două autobuze.
—În regulă atunci. Te iau la 5 p.m. de la Maia?
—Da! Mersi, mersi! Rămân datoare.
—Bine, bine. Pa.
—Pa-pa. Te pup.

După ce termină conversația îmi întinde telefonul. Eram foarte liniștită că nu întrebase de mine. Nici nu aș fi știut ce să-i spun. Acum câteva ore aveam o grămadă de scuze, eram așa decisă să folosesc una încât i-am trimis și mesaj, dar acum mi-am dat seama că nu am de ce să mă scuz. Trebuie să accepte adevărul. Eu cu Adrien formăm un cuplu, fie că îi convine sau nu.

—Deci, la 5 p.m. mă ia de la tine. Mai bine aș merge la coafor. O să dureze ceva. Vi cu mine?
—Nu, mă mai plimb prin oraș. Apropo, nu te-ai mai dus în Manhatten cu mama ta?
—Ăăă, nu. Ți-am spus că a apărut o problemă la agenție și s-a amânat. Ei bine, dacă nu vi eu plec. Sper să pot ajunge la 4:30 p.m. la tine să mai vorbim una-alta.
—Bine, bine.
—Pa scumpo.
—Ceau.

O privesc pe Margaret cum se îndepărtează apoi arunc o ultimă privire spre cafenea. El nu mai era, probabil a intrat deja. Mă rotesc pe călcâie și fac cale întoarsă. Era abia ora 1:01 p.m. Aveam timp până la ora 4 - 4:30 p.m. să mă mai plimb prin oraș. Discuția pe care am avut-o cu Adrien după ce a plecat Cay a fost destul de plăcută. Și-a cerut scuze dacă mi-a creat probleme cu Cay și apoi dacă e totul în regulă. Privirea mea era cu totul pierdută în a sa. Mi-a luat mâinile între-a sale, apoi mi le-a sărutat delicat. Mi-a spus că dacă nu sunt pregătită pentru acest pas el mă va aștepta cât va fi cazul. Mă simțeam atât de bine să știu că îi pasă de mine, dar mai ales că sentimentele noastre sunt reciproce.