dear victor

șapte;

dragă victor,

am stat toată noaptea trează, m-am gândit la tine. mă întreb oare dacă este greșit. este?

riscam să simt încă odată acele emoții pe care mi le transmiți de atâtea ori când te privesc.

"ești un eșec" am auzit o voce pițigăiată.

desigur. așa cum mă și așteptam, sarah a început cu acele comentarii încă din prima oră. totuși, mă întreb din nou, ce am făcut să merit asta? am deranjat pe cineva?

am tăcut, lăsându-mi privirea în jos. ca de obicei.

"hei! ce-i cu fața aia?" cineva mi-a atras atenția, făcându-mă să tresar.

o pereche de ochi maronii mă priveau amuzați. recunosc acel chip ce mi s-a făcut familiar atât de rapid. cel mai frumos chip.

"noul vorbește cu depresiva?" am auzit din nou acea voce enervant de pițigăiată.

s-a întors spre sarah și am văzut cum și-a încleștat pumnii.

"care-i problema ta? de ce o faci depresivă? ar trebuii să te uiți în oglindă și să-ți mai ștergi din machiajul acela."

am rămas surprinsă la cuvintele auzite. victor chiar se înfruntă cu sarah pentru a-mi lua apărarea? asta e nou. dar mă simt într-un fel sau altul... bine.

"cum ai curajul?" se miră sarah.

"așa cum ai și tu curajul de a respira și a ne chinui timpanele cu vocea ta pițigăiată."

oh, doamne, nu! nu vreau ca victor să se bage-n belele din cauza mea.

"victor, ajunge." am reușit să spun într-o șoaptă abea auzită, iar impulsul m-a făcut să-i ating brațul.

nu îmi dădusem seama de ce fac până când el nu s-a întors către mine, trezindu-mi toate emoțiile în corp.

l-am privit în ochi pentru prima dată și mi-am făcut curaj să îl trag în jos, obligându-l să stea jos.

am tăcut. nu am mai făcut altceva decât să tac.

sarah părea că mai are puțin și scoate fum pe urechi. a ieșit nervoasă din clasă, iar două fete ce păreau a fi prietenele ei au urmat-o.

zâmbesc victorios în sinea mea pentru că, prima dată în doi ani, am reușit să o enervez pe sarah așa cum merită. poate doar victor a făcut-o, dar și așa, mă simt foarte bine.