dear victor

douăzeci și doi;

dragă victor,

te-am văzut ieri la cantina școlii. tu și prietenii tăi v-ați așezat la o masă mai retrasă, chiar lângă masa la care eu mă holbam scârbită de mâncarea din fața mea.

ciudat faptul că lipsea sarah. oare își uitase rujul acasă?

"nu te mai prostii, victor! sarah doar te folosea".

nu m-a surprins ceea ce-a spus prietenul tău. sarah mereu s-a folosit de toată lumea.

mă întreb ce ai văzut la ea. poartă o tonă de machiaj, părul ei este din plastic și poartă lentile.

oare de ce ai ales-o pe ea când mă puteai alege pe mine? oare de ce ai lăsat ca totul să se ducă pe apa sâmbetei? te-am iubit cu adevărat, victor. dar tu nu ai știut asta niciodată.
cum de nu îți dădeai seama atunci când te priveam? cum puteai fii atât de orb încât să nu îmi vezi ochii cum străluceau numai atunci când îți auzeam numele?

ce naiv ai fost. amândoi am fost. dar m-ai pierdut, este prea târziu pentru noi.