dragă victor,
am ajuns la spital. m-am tăiat din nou, iar de data aceasta am făcut-o adânc, foarte adânc, așa cum au fost și sentimentele mele pentru tine. au fost atât de adânci încât m-am marcat pe viață, o cicatrice ce îmi va aduce aminte de tine toată viața.
este amuzant faptul că am ajuns să te iubesc, apoi să te urăsc, chiar dacă între noi nu s-a întâmplat nimic.
mi-am exprimat iubirea prin aceste scrisori care nu vor ajunge niciodată la tine, iar ura mi-am exprimat-o pe mine însumi. pe antebraț.
cum ar fii dacă tu ai fi aflat toate astea?
dar acum, sincer, chiar și după două luni de când m-am întors, nu îmi mai pasă de tine. recunosc, încă simt ceva pentru tine, încă mai am ceva. am ură, simt nevoia să te strâng de gât și să te omor cu mâinile mele.
două luni... nici dacă m-aș fi gândit, nu ar fi trecut așa de repede.
în aceste două luni ți-ai făcut o iubită. sarah, mai exact. da, chiar acea fată "frumoasă", care poartă și la ora actuală o tonă de machiaj. chiar acea fată care s-a luat de mine, iar tu ai enervat-o. mai știi? ce momente frumoase și pline de iubire... dar acum s-au întunecat, s-au înecat în lacrimi amare și-n suferință.
CITEȘTI
dear victor
Short Story⚠NECESITĂ EDITARE!⚠ "dragă victor, te-am iubit. mult." All rights reserved © Gabriela_Whatever 2016. Orice traducere sau copiere acestei cărți este interzisă fără acordul autoarei.