dear victor

nouă;

dragă victor,

am încetat să mai cred că ești prietenul meu.
nu! defapt, nu cred că ai fost niciodată unul.
ieri, după ce am negat adevărul, m-ai făcut nebună.
de ce mă judeci și tu? de ce tu?
credeam că ești altfel, că ești special, că nu ești ca ei.
m-am înșelat amarnic.

dar azi... azi ai spus că-ți pare rău.

chiar îți pare rău? pentru că eu cred că nu.

sunt o laşă pentru că n-am fost în stare să-ți spun și eu ceva care să te rănească. ce te-ar răni pe tine, un băiat vesel care zâmbește și glumește mereu? nu cred că te-ar fi afectat nimic dacă ți-as fi spus ceva.
decât să mai aud un singur cuvânt de la tine, am fugit la baie. m-am rănit. m-ai rănit. m-ați rănit cu toții.

victor, credeam în tine, la naiba!
de ce m-ai făcut nebună?
probabil a fost primul cuvânt pe care l-ai putut zice.

nu, nu îți pare rău. deloc!
am simțit asta în cuvintele tale.
te urăsc!
și nu regret c-am spus-o.