BOGDAN
Stau pe scaun si o privesc cum doarme. E atât de frumoasă. As vrea sa o trezesc dar trebuie sa se odihnească. Cand trecea pe trecerea de pietoni neatentă, a lovit-o masina. M-am speriat si am chemat salvarea. Din fericire s-a ales doar cu câteva zgarieturi pe mână.
RAMONA
Ma trezesc si vad ca nu sunt acasă. Imi deschid ochii si il vad pe Bogdan.
-Bogdan, unde suntem?
-Suntem la spital Ramo. Ai avut un accident pe trecerea de pietoni. Iti amintești?
-Nu.. Imi amintesc doar ca am iesit din casa si te-am vazut si m-a sunat mama si i-am spus ca ma întâlnesc cu tine si după... nu mai stiu ce s-a intamplat.
-Maine dimineata te lasa acasă. Dar azi trebuie sa rămâi deoarece ai fost lovită destul de tare de masină.
-Oh.. mama stie?
-Da, am vorbit eu cu ea. I-am spus ca raman eu cu tine si i-am promis ca voi avea grija de tine.
In timp ce Bogdan imi povestea ma uitam in ochii lui in care se vedea tristețe si fericire, teamă si usurare.
BOGDAN
Cum as putea sa o las aici singura? Trebuie sa am grija de ea chiar daca toata noaptea trebuie sa stau pe scaunul ăsta... Deja e seara.. ora 21:00. Eram convins ca doarme dar imi aud numele:
-Bogdan?...
- Da! Sunt aici.
-Mi-e frică.. spune ea aproape soptind.
-Nu trebuie sa iti fie frică. Sunt aici cu tine.
Si parca inconstient de ceea ce fac, ma apropii de ea si o sărut usor pe buze.
