Sara Pov.
M-am uitat speriata spre cei trei idioti din fata mea.Tipul ala inca nu-mi daduse drumul la mana si ma strangea foarte tare.La naiba!Inca nu puteam sa scot o vorba, de teama.Parca eram impietrita.As fi putut sa ii lovesc si sa fug. dar pur si simplu corpul meu nu voia sa execute comenzile date de creier.
Asa ca am ramas pe loc...
-Ti s-a mai spus ca esti frumoasa?intreaba ciudatul care ma strangea de mana, iar ceilalti doi au inceput a rade in batjocura.Nu radeti, prostilor!Vorbesc serios.Chiar esti foarte frumoasa.
Eu nu am facut si nu am spus nimic.Lasa-ma in pace, idiotule!as fi vrut sa strig, dar din nou nu puteam.
Eram speriata de moarte.Ceea ce era foarte ciudat, pentru ca eu nu ma sperii asa usor de cei care se iau de mine, dar baietii astia trei, aveau ceva infiorator atat in priviri cat si in aspectul lor.
-Si ce cauta o frumusete asa ca tine in locul asta urat?Ca de gasit un partener, nu cred ca ai venit.
Deci asta era parcul ala!Un fel de site de matrimoniale in viata reala.Toti ciudatii vin, se intalnesc si pleaca acasa alaturi de alti ciudati poate mai ceva ca ei.
-Nu vrei sa raspunzi?spune el zambind diavoleste.Cum vrei tu.zice si se apropie incet de mine.
Picioarele mele tot intepenita erau, asa ca am ramas in loc, tintuita in pamant, cu ochii inchisi, asteptand sa vad ce se va intampla, nefiind capabila sa fac ceva.
-Idiotilor, ce faceti aici?aud o voce intreband.
-Ne facem putin de cap.raspunde cel din fata mea.
Eu nu deschid ochii si raman nemiscata cu inima batandu-mi nebuneste, mai sa-mi sparga pieptul.
-Lasati-o pe fata in pace, agresori fara creier.aud din nou acea voce total necunoscuta.
-Ce?Crezi ca suntem prosti?Nu vezi cum arata?Cand mai gasesti tu, asa ceva in parcul asta plin de ciudati?intreaba unul dintre cei trei, iar cel din fata mea m-a strans de mana si mai mult, parca sa se asigure ca nu fug.
Stai calm, baiete, ca de puteam fugi o faceam de mult.
-Ascultati bine!spune acea voce devenind dura.De data asta scapati ieftin din necunostinta de cauza, dar daca o singura data va mai prind si doar uitandu-va la iubita mea, va asigur ca va veti petrece vara la reanimare.
Imediat ce aceste cuvinte au fost spuse, mana mea a fost libera, scapata de acele degete osoase ce imi ofereau doar fiori reci ca gheata pe sira spinarii.
Cei trei tipi, au inceput sa bombane ceva despre faptul ca le pare rau si ca ei nu au nicio vina pentru ca nu au stiut si i-am auzit plecand.Doar i-am auzit, pentru ca inca nu-mi deschisesem ochii.
-Copil prost, ce cauti in locul asta?aud acea voce intrebandu-ma.
Incet, si cu neincredere am deschis ochii, dar nu am vazut pe nimeni.Vocea aceea venea de undeva din locul unde lumina felinarelor nu ajungea, undeva in intuneric unde nu am putut distinge nimic.
Nu am raspuns intrebarii lui.Probabil ca ar fi trebuit sa fug, poate ca nu era atat de bun pe cat se parea, si ar fi incercat si el sa-mi faca rau, profitand ca nu mai era nimeni in preajma si ca a trantit minciuna cu iubita.Ar fi fost normal sa ii multumesc si sa ma car cat mai repede cu putinta din parcul ala plin de oameni fara viata.Asta ar fi facut orice om normal si sanatos mintal, dar...
Se pare ca eu sunt putin nebuna, pentru ca am ramas pe loc.Ceva imi spunea sa nu plec.Sa raman alaturi de acea voce necunoscuta.Suna nebunesc si foarte prostesc, dar asta am si facut.
Nu am plecat spre iesire, in schimb m-am apropiat cu pasi mici si timizi spre locul din intuneric.
Inima imi batea la maxim, batea atat de tare ca o auzeam.Simteam un nod in gat si un gol in stomac, iar fiorii inca nu plecasera, desi acum nu mai erau acei fiori reci, erau altfel.
Ceva inauntrul meu imi spunea sa nu plec, sa merg sa vad persoana care m-a ajutat cand eram in pericol.Am continuat sa merg, cu ceva mai mult curaj acum, spre intuneric.M-am strecurat printre tufele pitice de trandafiri, plantate de-a lungul aleii si am ajuns in fata baiatului.
Intunericul era atat de puternic incat nu i-am putut vedea fata.Dar asta era un detaliu minor, inima mea imi dadea ordine stricte cu privire la ce sa fac in momentele acelea, iar eu am ascultat-o.
Mi-am dus incet mana spre a lui si cu miscari timide si nesigure, l-am luat de mana, apoi fara sa ma gandesc o clipa ce urmeaza sa fac, l-am imbratisat.
Imi fusese atat de frica de acei oameni, incat am crezut ca voi muri de teama.Daca nu ar fi fost el, nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi putut intampla si nici nu e nevoie, pentru ca a fost.A fost acolo si m-a ajutat, iar pentru asta ii sunt profund recunoscatoare.Indiferent cine este, cati ani are, eu stiu ca este o persoana buna.O persoana caruia ii voi fi datoare toata viata, si o persoana pe care probabil nu o voi mai intalni niciodata, dar totusi o persoana cu suflet bun.
Am stat putin cu capul afundat in pieptul lui, apoi i-am simtit mainile pe spatele meu.
Acea imbratisare, acel baiat...mi-au oferit atat de multa siguranta si caldura!Stand in bratele lui am simtit cum toata teama, frigul si emotiile negative se scurg pur si simplu din mine.Sufletull lui cald l-a incalzit si pe al meu si m-a ajutat sa ma linistesc.
-Esti in siguranta acum.spune el pupandu-ma pe crestet.
