Am emotii, mari emoții. De ce sunt atât de emoționată? Nu merg să îi cunosc părinții în altă țară ci doar mă duc acasa la el, Jezz. Chiar nu gasesc nimic emoționant în toată chestia asta, şi totuşi inima îmi bate nebuneşte de parcă ar prevede ceva rău înainte să aibă timp să se întâmple. Urăsc să am sentimentul ăsta pentru că mereu l-am avut şi de fiecare dată s-a adeverit. Porcării de genul nu îmi trebuiau acum.
"Domnişoara Hayley, la cât vin să vă iau de aici? " Întreabă Antonio de pe scaunul şoferului încă atent la drum.
Aproape am şi uitat de prezența lui în maşină, probabil din cauză că e atât de tacut şi rezervat atunci când conduce. Dar la fel ca şi mine, are şi el momentele lui de linişte şi meditare, iar în momentul ăsta probabil şi-a dat seama că am nevoie de ambele.
"Este în regulă, Antonio. Mai mult ca sigur mă va aduce Harold acasă. "
"Să mă sunați dacă intervine ceva. " Zâmbeşte, uitându-se la mine prin oglinda retrovizoare.
"Ştii să ajungi la adresa pe care ți-am dat-o, nu? " Îl întreb pentru a treia oară de când am plecat de acasă.
"Sigur că da. Ajungem în două minute. " Mă asigură el calm.
Nu am înțeles prea bine ce mi-a spus Harold la telefon cand am vorbit cu el azi dimineață. A pomenit ceva de paste şi supermarket, dar am lăsat-o baltă şi am început să râd când şi-a scăpat telefonul pe jos din cauză că şi-l ținea între ureche şi umăr.
"Ok. "
In jurul meu sunt numai case cu un singur etaj fiecare, frumos amenajate si aproape toate din piatra, ceva tipic acestui loc. Sunt o multime de flori pe de-o parte si de alta a unei carari late de un metru pana la intrarea in fiecare casa. Da un aer linistit si frumos cu toate florile astea, si chicotesc cand mi-l imaginez pe Harold udand florile pe tot parcursul verii.
"Am ajuns, domnisoara. Casa 12411. " Spune Antonio deschizandu-si centura.
Clipesc de cateva ori cand vad semnul mare si alb cu numarul casei langa aleea de piatra, iar apoi Antonio imi deschide portiera. Nu inteleg de ce insista sa imi deschida de fiecare data portiera, dar o las balta de fiecare data cand imi spune ca asta e slujba lui.
"Multumesc. " Ii zambesc si cobor din masina.
Iau geanta micuta cu un lant lung si o pun pe umar lasand-o sa ajunga in dreptul coapsei mele. Cu o mica miscare de maini aranjez parul usor ondulat de-o parte si alta a umerilor si imi iau la revedere de la Antonio.
De cand mi-a zis acum cateva zile sa merg sa vad unde sta mintea mea numai la asta se gandeste. Nici nu am crezut ca as veni aici din cauza ca mai mult stam la mine.
Pantalonii mei negri scurti de blugi imi ajung pana la jumatatea abdomenului acoperit de un maieu scurt cu imprimeuri florale. Nici nu vreau sa ma gandesc cat am stat sa imi aleg tinuta asta, dar asta e ceva obisnuit la mine.
Tocurile mele nu prea inalte lasa mici zgomote in urma mea pe alee si trebuie sa imi aduc aminte ca Harold mi-a lasat o cheie sa pot deschide usa in caz de el nu ajunge inaintea mea de la supermarket. Si la fel cum am presupus, usa e inchisa, asta insemnand ca nu a ajuns inca acasa.
Deschid usa necunoscuta de lemn inchis la culoare si pasesc inauntru cu ochii inca pe usa, intorcandu-ma odata cu ea sa o pot inchide. Atunci cand ma intorc pe calcaie sa intru mai bine in casa o pereche de ochi verzi ma intampina, dar nu acelasi tip de verde pe care obisnuiesc sa il vad mereu.
Se uita la mine confuz din cap pana in picioare. Daca el se poate uita la mine eu de ce nu? Asa ca asta fac si eu si observ ca parul lui inca umed e lasat pe spate, imbracat doar cu o pereche de pantaloni scurti. E frumos si n-ai cum sa nu ii observi trupul facut din cauza lipsei tricoului.
CITEȘTI
Destiny
Romance*Există ființe al căror destin este să se întâlnească. Oriunde ar fi. Oriunde s-ar duce, într-o bună zi se vor întâlni.*- Claude Gallay Ce se întâmplă când ai încredere deplină în persoana de alături și exact în momentul în care nu te aștepți primeș...
