Destiny

Capitolul 1

*
"Trebuie sa ma duc la ea. Trebuie sa o vad. " Ridic mainile in aer in timp ce ma plimb haotic prin camera, si in momentul asta nu am nevoie de Chuck si Klaus pe capul meu. Am nevoie sa o vad pe ea, nu poate pleca asa.

"Opreste-te, Harry. "Striga pentru a zecea oara Chuck sprijinandu-se de usa camerei mele. "Asa e mai bine, ascult-o. "

"Nu e al naibii deloc bine, ok? Acum da-te din calea mea. "Strig inca o data la el. Cel putin ma bucur ca nu se baga si Klaus in discutie. Dar ce tot spun aici, normal ca nu se baga deloc pentru ca e in aceeasi situatie ca a mea. La naiba de treaba.

*

Sunt in acea ultima zi ridicola de scoala pe coridorul principal plin de elevi haotici care umplu holul mare. Tipetele disperate de fericire ale unor persoane sunt prea enervante in legatura cu sfarsitul scolii. Sincer, si eu ma bucur ca in sfarsit vacanta asta idioata a venit si numai Dumnezeu stie cat m-am rugat sa vina mai repede. Incerc sa indepartez zgomotele enervante din jurul meu incercand sa ma gandesc la altceva. Un singur lucru imi vine acum in minte si imi creaza un zambet cat de cat acceptabil pe fata, si acela e ca maine plec in sfarsit in Italia la matusa mea Lauren. Astept de prea multa vreme lucrul asta. Deja imi imaginez caldura inabusitoare care o sa ma cuprinda de cum ajung in locul meu preferat. Multe alte planuri pe care le am cu privire la ultima vara inainte de facultate sunt pe cale sa se intample.

Un tipat de fata imi intrerupe imaginea cu mine pe plaja si imi mut privirea spre locul care m-a distras. Un grup de fete, una mai fericita ca alta topaie, si imi dau ochii peste cap atunci cand lacrimile isi fac aparitia pe fata unei fete cu parul negru si lung. Stiu ca probabil as fi facut la fel impreuna cu prietenele mele-asta daca nu astept cu nerabdare sa plec odata din locul asta.

Motivul meu? Ah da, fostul meu iubit care pare sa ma urmareasca parca peste tot.

Ma uit exasperata printre multimea de oameni care acum pare tot mai mare, si ma ridic pe varfurile tenisilor mei negri invartindu-mi capul in toate partile in speranta de a o vedea pe Sarah, prietena mea cea mai buna. Dar tot ce vad sunt doar elevi alergand intr-o parte si alta pregatindu-se pentru pranz, alarma enervanta anuntand asta. Imi duc mana la buzunarul din spatele blugilor si iau telefonul, degetul meu apasand prea tare codul de deblocare al iPhoneului meu. Oftez cand vad ca Sarah deja a intarziat 10 minute, si chiar incep sa ma ingrijorez putin in legatura cu asta, pentru ca ea chiar nu e genul sa intarzie.

Indes telefonul inapoi in buzunar si decid sa astept pur si simplu sa vina. Prin fata mea trece al doilea cel mai bun prieten al lui Taylor si intorc imediat privirea inainte sa ma vada si sa ma salute. Chiar am nevoie de o pauza de la tot. Am nevoie sa fiu departe de orasul meu si de el, mai ales de el. Simt cum mi se pune un ghem in stomac din nou-la fel ca de fiecare data cand ma gandesc la el.

Oh Hayley, calmeaza-te, gandeste-te pur si simplu in alta parte, nu trece in starea proasta.

Duc o mana la cap, tremurand, si aleg sa ma ascult si incerc sa imi alung gandul asta. Esuez profund atunci cand alt gand sacaitor care imi vine mai mereu in cap apare. Acela ca sigur o sa il vad mai devreme sau mai tarziu prin scoala si nu am ce sa fac in legatura cu asta. Nu mai suport sa fiu in aceeasi incapere cu el, la aproape la fiecare ora idioata si sa ii simt privirea asupra mea constant.

Imi mut privirea de pe tabloul mare de pe peretele din fata mea si o mut pe fata care se uita haotica prin multime, cautandu-ma. Ochii ei caprui cad in sfarsit pe mine, si-mi zambeste. Pantalonii ei scurti ii scot in evidenta picioarele lungi, iar maieul sta mulat pe ea. Ea este Sarah, prietena mea care reuseste sa isi aranjeze parul ei saten, lung pana mai jos putin de umeri, in timp ce fuge. Numai ea poate sa faca asta.

"Hayley, scuze." Tipa ea venind spre mine luandu-ma intr-o imbratisare scurta. "M-a oprit profesoara de chimie din drum si pur si simplu m-a tarat cu ea in laborator."