CryBaby

Capitolul 2

Un apel... dubios

Singurul lucru ce o mai calma acum pe Chloe era muzica. Aproape ca nu auzise printre suspinele sale incete si muzica data la maxim in castile de la calculator telefonul care suna incontinuu.

Cine putea sa o sune?

Nu avea prieteni iar cat despre bunici nu vorbea cu ei decat cand era trimisa fortat le ei de catre mama sa. Nu era vorba ca nu-i placea, ci erau distanti, isi aminti de asta brusc si se intrista din nou pentru o clipa.

Poate era o greseala era mai bine sa raspunda ca strainul sa nu sune inapoi.

-Alo?

-Va merge frigiderul?

Vru sa inchida vazand ca e doar un copil care vrea sa-i faca o farsa nereusita la telefon dar in schimb ii raspunse fara chef:

-E fumata.

-Wow, stiam ca esti suparata tot timpul dar nici chiar asa, si strainul rase.

-Cine esti? intreba Chloe din reflex cand se simti un pic atinsa de afirmatia baiatului.

-Pai hai sa spunem ca sunt un admirator.

-Asculta, cred ca ai gresit numarul... ii raspunse aceasta jenata.

-Nu, e cel corect, esti Chloe Evans de la liceul Ellery, la profilul stiinte sociale nu?

Ramasese socata...

-De unde stii atatea?

-Eh, asta e o poveste pentru altcandva.

-Cine esti? starui fata.

-Poti sa-mi spui E.

-Vine de la enervant? Nu ma mai suna, si se pregati sa inchida dar auzi:

-Psst, uita-te pe balcon inainte sa-ti vina sa-mi tai gatul ca te-am facut sa-ti pierzi cateva minute din viata Suparici.

„Meh, suna mai bine decat CryBaby" gandi ea in timp ce deschise usa de la balcon.

-Mersi ca nu mi-ai spus CryBaby... ii spuse aceasta inconstient apoi realiza ce tocmai spusese. Adica eu...

-Cine iti spune asa?

-Nu conteaza, mersi pentru flori apropo. Dar serios nu sunt o persoana de care merita sa-ti placa asa ca nu ma mai cauta, ii raspunse fata rece si inchise telefonul.

Pentru restul serii statu sa se gandeasca la ce tocmai se intamplase. Avusese curajul sa vorbeasca cu cineva... Si avusese curajul sa franga o inima in mii si mii de bucatele, insa asta prefera ea sa creada, ca s-a sfarsit ca nimeni nu o va mai cauta ca sa o raneasca...

*

„Ethan, esti asa un prost! Iti trebuia tie sa intri in cancelarie si sa-i iei numarul de la profa de istorie, nu? Iti trebuia sa o suni! Iti trebuia s-o dai in bara!" gandi baiatul descurajat in timp ce ofta si se tranti pe pat.

-Gandurilor despre ea, in seara asta vreau sa dorm, asa ca shhhh... sopti acesta dar tot nu putu nici sa inchida ochii.

Isi fixa privirea in tavan si incepu sa se gandeasca la ale lui.

„Pana la urma i-au placut florile. Ma bucur, ca m-am chinuit sa trag chiulul la ultima ora, sa iau scara tatei din garaj, sa o duc pana la balconul ei, sa ma intorc inainte de ora trei... Maaama, cat efort! Dar se merita presupun. Of! Vreau sa ma apropii de ea fara sa par un ciudat. Hm... Cam tarziu pentru asta, dar momentan o sa-l pun pe Dustin sa faca treaba murdara. Pana la urma si eu l-am ajutat cand a trebuit sa-i spuna Juliei ca o iubeste. Dar eu o sa o fac ceva mai tarziu. Nu ca as vrea sa par pe misteriosul dar am o frica in mine... Ce o fi si conceptul asta cu iubirea? Adica ce simt pentru ea este iubire sub forma de admiratie ciudata de la distanta din cauza timiditatii excesive de care sufera deobicei fetele... Dar... Ah, pe cine pacalesc? Eu si Dustin suntem doi fraieri care au avut norocul sa dea unul de altul caci altfel Dustin nu putea sa o aiba pe Julia in veci si-n pururi. Auci, asta nu a fost prea frumos Ethan-se automustra baiatul-. Si se pare ca nici eu n-as putea nici macar sa incerc fara ajutorul sau. Ah, cat doare sa depinzi de cineva! O sa vorbesc cu el maine, presupun."