CryBaby

Capitolul 4

Ethan?

Chloe ramasese inmarmurita si sopti inconstient:

-E?

-Nup, ii raspunse baiatul vesel. Eu sunt Dustin, un prieten de-al lui E.

-Poftim?

Nu voise sa para necioplita dar era foarte mirata.

-Scuze... adauga aceasta jenata.

-Iti ceri scuze cam des, nu? spuse acesta zambind slab. Asculta, am vrut sa te ajut dar era foarte aglomerat holul iar eu eram la o distanta ceva mai mare de tine cand te-am auzit plangand si cand am ajuns tu deja plecasei...

-Nu am nevoie sa ma ajuti... O merit, adauga fata dupa o scurta pauza.

-Nimeni nu merita sa se ia cineva de el cum au facut ei. Acum haide.

-Unde vrei sa mergem? Am biologia.

-Spune si tu ca ai fost la cabinetul medical ca nu te-ai simtit bine, acum vrei sa-l cunosti pe Ethan sau nu?

-P-poftim? Il cheama Ethan?

-Ups, o sa ma omoare.

-Nu prea suna ca un prieten bun...

-E doar o expresie, in cel mai rau imi iau cateva castane de la el, rase Dustin incepand sa mearga impreuna cu Chloe care-l urma.

-Stiam si eu... Si cum e Ethan? Ce ii place asa mult la mine? Nu sunt decat o ciudata.

-Ei bine asta sa-l intrebi pe el si hey, nu spune asta, precis are un motiv foarte bun pentru care ii place de tine atat de mult. Iar cat despre Ethan, daca te incalzeste cu ceva si el e un ciudat, ca si mine ca si tine, un ciudat in sensul bun.

„Exista oare si un sens bun al cuvantului „ciudat"? Aflu abia acum." se gandi mirata fata.

-Ce inseamna „ciudat" in sensul bun?

-Pai... Cred ca Ethan ar putea sa-ti explice mai bine decat mine, eu cred ca esti o persoana de treaba chiar daca esti putin cam prea mirata, de parca nu ai mai vorbit cu cineva asa de mult.

-Pai eu... Stai un pic... Acela e Ethan?

Putu sa vada in departare silueta unui baiat cam cu un cap mai inalt ca ea. Suvitele blonde ii ieseau de sub masca alba pe care o purta si prin care i se vedea privirea neagra si patrunzatoare.

-De ce poarta o masca?

-Nu vreau sa afli cine sunt. Nu inca. Vreau sa ma cunosti intai ca persoana iar dupa aceea daca vei fi dispusa sa fii... Mda... Stii tu.

Fata incerca sa reziste din a isi intinde mainile micute pentru a-i scoate masca si in schimb il intreba curioasa:

-Ce inseamna ciudat in sensul bun?

- Pai, in opinia mea, sa fii un ciudat in sensul bun inseamna ca esti o persoana interesanta. Dar si conceptele de normal si ciudat nici nu stiu de ce sunt considerate opuse cand a fi normal e ceva relativ, toti suntem diferiti.

Dupa o scurta pauza acesta adauga:

-Si e bine esti diferita. Ei nu inteleg, nu-i baga in seama.

-Da... Dar stai! De unde stii de ei?

-Pai presupun ca ai avut probleme dar de fiecare data auzeam prea tarziu de la ceilalti care voiau sa te ajute dar aveau o frica grozava de grupul acela... Nu o sa te mai derajneze, iti promit.

-De unde stiu ca pot avea incredere in tine?

-Te rog doar crede-ma, ii raspunse acesta si o imbratisa iar aceasta surprinsa nu avu timp sa reactioneze asa ca statu putin pana acesta ii dadu drumul.

„De ce ma imbratiseaza? Ce am zis? Dar nu neg ca imi place... Imi place sa ma simt speciala macar o data. Imi place sa simt ca cineva ma iubeste chiar daca ar putea fi o minciuna grosolana, o gluma proasta." gandi aceasta intristandu-se inspre final.

-Acum, zic sa te las sa te intorci, adica stiu ca nu esti genul de persoana care ar chiuli si hai ca te conduc eu.

-Mersi Dustin.

-N-ai pentru ce, sper sa ne mai vedem Suparici, spuse zambind.

-Am si eu nume... Sunt Chloe.

-Bine Chloe.

Dupa ce se indepartara putin Ethan o intreba:

-Ti-a spus Suparici?

-Da... Devine cam enervant...

-Dar era chestia noastra... spuse acesta facand un botic pe sub masca.

-Stii, numele meu e Chloe.

-Bine, Suparici, spuse razand.

-Of, ma omori, Ethan! rase si aceasta la randul sau.

Baiatul incerca sa nu se enerveze pe Dustin ca i-a spus fetei numele sau si nici nu avu timp sa reactioneze caci observa fericirea de pe chipul fetei si fluturasii din stomacul lui incepura sa se agite. Chloe avea un zambet minunat.

„Tocmai am ras... Tocmai am ras!" repeta aceasta entuziasmata in gandul sau.

-Nu-mi vine sa cred! exclama aceasta fericita.

-Ce nu-ti vine sa crezi? Ca ai ras? Da... Probabil ca nu ai mai ras de mult. Promit ca o sa...

-Hey, ia-o mai incet cu promisiunile, cavalere in armura stralucitoare, zise zambind fata.

-Bine, bine, o sa incerc atunci sa te fac sa razi mai des. E bine asa?

-E perfect.

-Am ajuns in fata clasei.

-Da... Ei bine presupun ca ne mai vedem, nu?

-Nu stiu...

Si fata tasni in clasa inainte ca baiatul sa mai aiba un cuvant de spus.

Incepea sa prinda drag de el si asta nu era bine. Ii parea simpatic. Ea cunostea oamenii ca pe niste fiinte mincinoase si rele... Nu voia sa fie ranita si tinea cu dintii de asta. Nici ea nu mai stia ce sa mai creada. Sau mai bine spus, daca sa-l creada.