CryBaby

Capitolul 5

Intalnire? - partea I

Orele trecura repede in timp ce Chloe continua sa se gandeasca daca-l va mai revedea sau nu pe blondinul mascat.

„De ce vreau atat de tare sa-i vorbesc din nou? De ce vreau atat de mult sa-i vad chipul cel ascuns sub masca?" se intreba observand ca sunase ultimul clopotel de iesire.

Cand ajunse dupa ce lua autobuzul spre casa, fata auzi bazaitul telefonului si fara sa ezite raspunse. Era Ethan.

-Hey!

-Ti-am spus sa nu ma mai suni... In fine, ce voiai sa-mi zici? adauga rapid tanara nestiind din ce motiv de data asta nu voia ca apelul sa se termine.

-Wow, vad ca te-am prins in toane mai bune. Ma bucur. Pai voiam sa te intreb, faci ceva dupa scoala?

Cu strangere de inima fata raspunse amintindu-si ca inca nu i se terminase pedeapsa ce i-o daduse mama sa in seara bataii si anume doua saptamani fara sa iasa din casa:

-Pedepsita...

-Auci, atunci asta inseamna ca va trebui sa fac ceva tare rau.

-Adica?

-O sa te fur, dar fireste, te aduc inapoi suficient de repede ca sa nu ai probleme.

-Si pe mine m-ai intrebat daca vreau asta?

-Pai daca nu vrei sa mergi la parcul de distractii ce tocmai a fost deschis in partea de est a orasului...

-Hey, eu stau in est!

-Si eu... poate, raspunse acesta razand.

-Pai... as vrea sa merg... Dar daca ma prinde mama?

-Nu-ti fa griji de asta, tu doar asteapta-ma pe balcon la ora opt jumate' seara, ok?

-Ethan, asta nu e o... intalnire? intreba Chloe dupa ce scapa de nodul din gat.

-Pai hai sa-i spunem o chestie ciudata legata de conceptul infiorator de iubire la care participam amandoi, suna mai bine?

Aceasta rase auzind definitia unei intalniri in opinia baiatului.

-O sa vad cum fac eu si vin, spuse aceasta si inchise telefonul dupa ce il saluta.

*

„Ethan! Ai reusit, nebunule, bravo tie!" il felicita de cealalta parte a ecranului Dustin.

„Pai bineinteles ca am reusit. Oi fi eu un pampalau, dar ma pricep la cuvinte, mai ales cand le gandesc cu inima mai mult decat cu capul." admise baiatul bucuros.

„Omule tu tot timpul gandesti cu inima. Uneori ma intreb daca nu ai a doua inima pe post de creier :))"

„Eu ma intreb acelasi lucru despre ea... E draguta oricum ar fi, cand plange, cand rade si e atat de sensibila..."

„Frate, asculta-ma stiu ca nu ti-o poti scoate din cap de la inceputul anului scolar dar ia-o mai usor ca daca te afunzi atata in iubire s-ar putea sa sfarsesti dezamagit daca afli ca e ca... Samantha... Stii tu, cu doua fete."

„Parca ai zis ca nu o sa-mi mai amintesti niciodata de ea..." tasta blondinul amintindu-si de fosta sa prietena care il inselase cu nerusinare si care ii paruse la inceput aproape la fel de pura ca fiinta plapanda cu care voia acum sa-si petreaca timpul.

„Mda... Dar incercam doar sa"

„Nu am nevoie de ajutor." tasta Ethan cu rapiditate.

„Da, ai dreptate, va potriviti perfect :))" rase Dustin de pe cealalta parte a ecranului.

„Ce vrei sa spui?"

Dar era prea tarziu, Dustin se deconectase.

„Perfect, se gandi baiatul, si acum ce fac pana la sase jumatate?"

Deodata se auzi sunetul specific primirii unui mesaj si in acel moment acesta se uita plictisit la ecranul telefonului unde observa ca o prietena de-a lui ii trimise un mesaj vocal. Era Amy de la clasa din capatul holului.

„Chloe si Ethan se pupau intr-un copac, la, la, la"

„Ha, ha, foarte amuzant, Amy..."

„Dar de unde stii?" intreba acesta obrajii sai prinzand o nuanta rosiatica.

„Doar nu te asteptai sa nu observ, nu? Te inrosesti ca o patlagica de fiecare data cand trecem pe langa ea sa mergem la laboratorul de chimie"

„Dar nu trecem fix pe langa ea, ca altfel m-ar recunoaste"

„Stai, tu vrei sa-mi spui ca nu stie cine esti?"

„Pai..."

„Uuuuu... Sunt asa mandra de tine! Faci pe misteriosul!"

„Poftim? Nu eu doar vreau sa o cunosc mai intai si vreau ca si ea sa ma cunoasca pentru a sti daca sa ma incred deplin in ea..." tasta Ethan jenat de situatia in care a ajuns.

„Sssst, suna mai fain cum am zis eu :3" ii raspunse Amy.

„Cum zici tu :))" rase baiatul.

Mai statura in restul timpului si vorbira despre scoala iar cat despre frica ce ii macina sufletul lui Ethan ramasese cumva uitata pentru o vreme intr-un cotlon al mintii sale pana vazu ca era deja ora sase jumatate si ca trebuia sa se pregateasca.

-Aaaah, ce sa fac acum? Sunt ca o fata cand vine vorba de imbracat! exclama baiatul incepand sa-si arunce rande pe rand umerasele cu tot felul de camasi („care aveau mai mult imprimeul unor fete de masa", gandea mama sa) si tricouri cu trupe rock din dulap.

Cauta ce cauta si pana la urma il gasi, tricoul cu imaginea dupa cantecul de la Ghost Town „I'm wierd", o pereche de blugi negri si o camasa rosie cu negru cu patratele. Se duse in baie si isi facu un dus si apoi se schimba, isi aseza bine masca pe fata si observa ca era deja ora sapte jumatate.

„Trebuie sa ma grabesc. Cred ca bratele mele de spaghete incep sa aiba mai multa forta la cat de grea e scara aia... ori asta ori o sa fac in curand febra musculara" ofta baiatul in sinea lui ducandu-se in garaj si luand scara.

„Bine Ethan, mama ei a ajuns la sase, tu doar trebuie sa treci neobservat cu o ditamai scara. Aaah, de ce nu are si ea un pom in fata casei ca in comediile alea romantice la care ma uit cu sora mea geamana din cand in cand?"

Si iata-l, in mai putin de o ora ajunsese in fata balconului unde il astepta „printesa" lui gata sa fie salvata.