Opusele

Capitolul 5

Perspectiva lui Alison

Au trecut două zile de când plâng în continuu. Mă gândesc doar la el. Îmi imaginez tot felul de scenarii care ar fi putut să se întâmple dacă nu s-au întâmplat deja, dar încerc să trec peste. Mă ghemuiesc în pat, și plâng. Emily mi-a spus că nu rezolv absolut nimic plângând în continuu, gândindu-mă doar la ce a făcut sau chiar cu câte m-a mai înșelat.

Am atâtea întrebări să-i adresez, sute de gânduri rele...faptul că îmi doresc să divorțez nu schimbă nimic. Îl iubesc, însă încep să am unele îndoieli, încep să cred că nu el este partenerul cu care ar trebui să îmi petrec restul vieții. Odată ce mi-a greșit, cu greu pot uita, iar dacă greșeala se va repeta, e clar că nu se va potoli. Mă simt atât de rău, atât de trădată.

Mă gândesc să o sun pe mama, să mă descarc, să-i povestesc tot ce am pe suflet. Mereu mama va fi cea mai bună prietenă, și nu doar a mea. Prietenii adevărați nu există, doar părinții te vor ajuta, îți vor dori binele indiferent de situație. Există mici excepții, dar acestea sunt în cazuri foarte rare. Îmi scot telefonul din buzunar, după care îl deblochez. Observ fotografia cu mine și cu Joe, zâmbim larg, cu gurile până la urechi, eram fericiți...uit de asta, și îi tastez numărul mamei.

Îi povestesc tot ce s-a întâmplat, iar ea mă sfătuiește, îmi ține și predici, deoarece m-am grăbit să mă căsătoresc. Am avut douăzeci și unu de ani pe atunci. El era destul de potrivit pentru o căsătorie, avea douăzeci și cinci de ani. A avut dreptate, ca de obicei. Ca să nu mai spun de tata, care, a fost supărat multă vreme pe mine după nuntă. În schimb, sora mea mai mare mereu va fi "preferata" lui. Ea l-a ascultat întotdeauna, iar în prezent, are douăzeci și opt de ani, studiază medicina, iar părinții noștri sunt mândri de ea. Cum sunt și de mine. Nu este căsătorită, preferă să se concentreze pe facultate, iar tata și-a notat asta în carnețel, și îmi tot strigă în cap. Mi l-a dat pe tata la telefon, și a zis "suportă consecințele, draga mea. Oricum, dacă divorțezi, îți faci un bine. Niciodată nu mi-a plăcut de el.".

Le-am promis că o să trec pe la ei, nu i-am vizitat de multă vreme. Îmi lipsesc, îi iubesc enorm, mi-e dor și de zăpăcita de soră-mea, dar ea e pierdută în medicină, nu are timp de familie. Nu știu cum a ajuns sora mea, e atât de proastă...așa o consider de când am început să vorbesc. Nu o mai sun ca să nu o mai stresez. Bate cineva la ușă, și îl rog pe Dumnezeu să nu fie Joe. Spun un "intră", iar în fața mea își face apariția Emily.

--- Hei, ești mai bine? Îți pot oferi un ceai de mușețel? Te va calma, te asigur. Mă privește cu milă, cu părere de rău...dar încearcă să mă ajute. Își trece părul după ureche, după care se așază lângă mine.

--- Mulțumesc, ești la fel de drăguță, spun, și schițez un fel de zâmbet. Probabil, era un zâmbet.

Ea nu spune nimic. Se ridică, și se îndreaptă spre ușă. Peste cinci minute, îmi aduce ceaiul într-o tavă decorată frumos, de culoare albastră cu flori. Alături de ceai, observ și niște biscuiți.

--- Și așa nu ai mâncat, scumpo. Sunt biscuiții tăi preferați, cu nucă de cocos. Merg cu ceai, te rog să mănânci și să bei. Diseară, voi găti o supă, sper să mănânci, zice ea.

--- Jur că îți rămân datoare pe viață, spun eu în timp ce sorbesc ceaiul din cană. Cana are un design simplu, este doar de culoarea galbenă. O iau în brațe, și o pup pe obraz.

--- Mai taci. Ai nevoie, și crede-mă...meriți pe cineva mai bun decât Joe, chiar dacă ești înnebunită după el și în prezent, replică ea.

Îmi măresc ochii. "Meriți pe cineva mai bun decât Joe.". Oare?

Decid să nu mai par afectată. După ce îmi termin de băut ceaiul, îmi sună telefonul. Se pare că secretarei mele i s-a făcut dor de mine. Mi-a spus că am ceva treabă pe la firmă, dar nu pot merge fiindcă soțul meu mă va onora cu prezența...i-am zis lui Emily că sunt capabilă să merg până la magazin să cumpăr un bidon de suc. Mă îmbrac în haine lejere, și ies din casă.

Cerul dă semne că va ploua. Ar fi cazul să grăbesc pasul dacă nu-mi doresc să mă întorc udă fleașcă. Nici nu ajung la jumătatea drumului bine, că mă trezesc cu o ploaie torențială, care, mă udă în nici două secunde. Abandonez magazinul, și mă întorc. O mașină în spatele meu mă claxonează, dar nu întorc capul.

--- Alison! Aud o voce de bărbat.

Mă întorc spre mașină din instinct. Am fost strigată. Josh. Oare ce căută el aici?

--- Urcă, nu sta așa, la naiba! Strigă el.

Eu fiind neajutorată, decid să-l ascult. Intru în mașină, după care mă așez pe scaunul din dreapta lui. Mă privește îngrijorat. Josh este îngrijorat din cauza mea? Probabil e drogat sau ceva pentru că eu găsesc paractic, imposibil. I-am cam udat scaunul, dar el m-a chemat în mașină.

--- Nu stau departe, doar la colțul acela, gesticulez spre colț.

--- Din câte îmi amintesc, tu nu pleci fără mașină, și nu locuiești aici. Mă privește uimit de situație.

La auzul acestor vorbe, realizez că mi-a analizat obiceiurile.

--- Tu de unde știi? Îl întreb în timp ce mă încrunt.

--- Te văd aproape zilnic. Mă rog, te vedeam, în ultima vreme ai cam tras chiulul de la firmă, ceea ce îmi va avantaja firma, dar să nu discutăm despre asta chiar acum. Ce s-a întâmplat? Spune el pe un ton interesat.

--- Nu te privește, Josh. Uite, noi nici măcar nu suntem prieteni ca să simt nevoia să te lămuresc, replic nervoasă, mușcându-mi buza inferioară.

--- Fii serioasă, Alison. Niciodată nu mi-a permis soțul tău să îți vorbesc. Plus că tu te-ai obișnuit cu ideea, și ai renunțat. Oricum, noi eram prieteni la liceu, dar după ce a intervenit Joe, gata, ai renunțat, oftează el.

--- Asta ține de trecut, știi că am început să nu te mai suport de multă vreme, așa că nu vreau să știe cineva că am fost prieteni odată-n viață. Sunt sătulă de presă, iar tu o știi prea bine, spun rotindu-mi ochii.

--- Pot înțelege asta, dar nu pot înțelege de ce nu-mi vorbești ca înainte. Nu te-am rănit niciodată, zice el. Își încleștează maxilarul. În fine, te duc până la acel colț, da? Și cu faza pe care nu mi-ai povestit-o, o voi afla de altundeva, zice el oarecum amuzat.

--- Da, răspund ferm.

--- Nici nu știu ce a fost în capul meu să-ți spun toate astea, replică nervos.

--- Nici eu. Ai tras la măsea că simt miros de vodcă, spun eu. Mulțumesc pentru că m-ai adus, o zi bună, și...încearcă să nu mai bei, știi că în clasa a 11-a ai făcut doar prostii. Paa! Spun și ies din mașină, intrând direct în casă.