Prietenie înșelătoare

#26

Sunt foarte emoționată! Primul meu concert! Și am doar 16 ani! Vă vine să credeți?

În fine, am sunat-o pe Bay și mi-a spus că vine în 2 minute, și așa a și făcut. După ce a venit, am plecat spre restaurant. Odată ajunse, am vorbit cu managerul să ne aranjeze o cântare.

Acesta a fost încântat să ne cunoască, ba chiar ne-a oferit și o reducere pentru data viitoare când vom veni în acel restaurant. El ne-a spus că va veni timpul să cântăm peste jumătate de oră. I-am mulțumit și am mers să ne mai plimbăm. Eram foarte emoționate.

-Bailey..? am întrebat, o tentă de emoție în vocea mea.
-Da?
-Te-ai gândit ce-am face dacă dăm greș? Nu am mai cântat până acum, decât în duș. Dacă nu le place? Dacă ne huiduie? Dacă...
Nu m-a lăsat să termin și m-a îmbrățișat.

-Nu ai de ce să ai emoții. Gândește-te că... Că ești în fața părinților tăi. Nimic rău nu se poate întâmpla. Te-am auzit la repetiții. Ești minunată și ai o voce superbă.
-Mulțumesc, Bailey.. Ești cea mai bună, știai asta?
-Știam, dar mersi.
A chicotit scurt, eu lovind-o ușor în braț.
-Știi... am dat eu să spun. Ăsta ar fi cel mai important moment din viața mea. Acesta ar putea fi un început pentru o carieră în muzică..
-Știu.. Și tu chiar ai șanse.
-Și tu poți fi în formația mea. Chitarist. Ce zici?
-Wow! Pot avea plăcerea de a fi alături de cea mai bună prietenă a mea și să-mi trăiesc visul?! își pălmui obrazul, fiind sarcastică, apoi începu să râdă.
Am chicotit discret.
-Da. Este și visul meu să fiu vocalistă într-o trupă. Când eram mică, mama obișnuia să-mi ascultă micile mele cântece inventate, niciun cuvânt nu era unul real.. Ma prosteam prin casă cu un fals microfon în mână, din ce găseam.. Dacă mama nu era prezentă, îl rugam pe tata să mă asculte..
Am simțit o lacrimă prelingându-se pe obrazul meu, dar o șterg imediat cu podul palmei.
-Cloe.. Ești bine?
-Da.. Doar că mii de amintiri au revenit.. Eram așa mică și inocentă.. Uite-mă acum aici, gata să cânt pentru un public adevărat, nu doar părinții mei.
-Știu cum te simți. Și eu am fost așa. Eram foarte nebună când eram mică. Doar mama știe ce făceam prin casă. Cântăm și dansam până nu mai puteam. Cine ma vedea își făcea cruce și zicea că sunt posedată.
Chicoti scurt, apoi își verifica telefonul.
-Am vorbit așa mult încât mai avem cinci minute să ne pregătim pentru concert.
-Bailey?
-Da?
-Mulțumesc. Pentru că m-ai scăpat de emoții.
-N-ai pentru ce.
Îmi zâmbi înainte să meargă înapoi în restaurant, eu urmând-o de aproape. Număram fiecare minut înainte să urcăm pe scenă.
-Gata? m-a întrebat Bailey.
Am aprobat scurt și m-am poziționat în spatele microfonului. Mii de fluturi își făceau apariția în stomacul meu, aproape făcându-mă să vomit. Muzica rula pe fundal și eu am început să cânt, uitând de toate emoțiile când m-am uitat la Bailey. Apoi, când m-am uitat în public am văzut două figuri cunoscute. Erau părinții mei. Am zâmbit pe tot parcursul cântecului. Îmi îndeplineam visul de o viață, cu părinții mei de față. Nu se poate ca ziua aceasta să fie mai bună decât acum. Sau..așa credeam, până am văzut altă figura cunoscută. O față pe care nu am mai văzut-o de mult timp..

--------------------------------------------------

Hey, fans! Scuzați întârzierea, dar chiar nu mai aveam idei cum să continui cartea.. Sper că vă place până acum, aștept păreri în comentarii!