Pentru ce mai trăiesc? aceste cuvinte se tot repetau în mintea mea.
Ajunsesem aproape de podul Yanghwa. Asta e. Pun capăt suferinței. Lacrimi amare se scurgeau pe obrajii mei până în bărbie şi de acolo cădeau pe asfaltul încins de soarele torid al unei zile monotone de vară. Îmi era teamă de moarte dar asta era singura cale de evadare din acest infern.
Urc pe marginea podului, îmi deschid brațele şi pășesc încet în față spre marginea bordurii înalte. O fac! Asta e ultima şansă a mea de scăpare. Închid ochii şi îmi dau drumul în timp ce scap un oftat adânc. Am simtit o mână în jurul taliei mele ce mă trăgea înapoi. Am început să țip şi să mă zbat.
-Vreau să mor! Lasă-mă!
-Nu pot!
Vocea sa era atât de dură şi rigidă. Îmi întorc privirea spre persoana care îmi împiedicase moartea şi dau de un chip la prima vedere, înspăimântător dar dupa ce îl privesc mai atent realizez că trăsăturile sale erau frumoase. Era un bărbat frumos. Părul lui era negru ca abanosul şi fața sa albă... era mult prea albă, fără pic de roşu în obraji.
-De ce vrei să mori? mă întreabă încruntându-se uşor.
-Nu mai pot sta aici! Nu mai suport! e tot ce reușesc să spun şi izbucnesc în plâns.
CITEȘTI
Lost On You
Fanfiction-Eu am plecat de aici! spun apucând în mână clanța uşii dar sunt prinsă de mână şi strânsă tare. Un scâncet îmi scapă printre buze şi sunt întoarsă cu fața spre... el... aşa o să îi spun din moment ce nu îi ştiu numele. -Rămâi aici!
